SĂNĂTATE ÎNTR-UN PICIOR !

Prin  exercițiile lui Jin Ji Du Li putem încetini îmbătrânirea și putem evita mai multe boli, printre care slăbirea memoriei.

Efectuați acest simplu exercițiu chinezesc și veți vedea...rezultatul pe loc. Important e să țineți ochii închiși. Să stăm într-un picior și să avem ochii închiși. Asta-i tot. Să facem o probă: ne ridicăm, închidem ochii și încercăm să stăm drept pe un singur picior. Dacă nu vă puteti păstra echilibrul cel puțin 10 secunde, corpul este într-o stare de 60-70 de ani, chiar dacă aveți numai 40. Când am citit acest e-mail,  am încercat cu ochii deschiși  fără nici o problemă, dar cu ochii închiși nu mi-am putut păstra echilibrul mai mult de 2-3  secunde. N-are importanță cât de mult ridicăm piciorul. Chinezii au cunoștiințe vaste privind corpul uman.  Cu antrenament regulat  putem recâștiga simțul echilibrului. Dacă exersăm zilnic un minut metoda ”Jin Ji Du Li”, evităm demenția. Zhong Li Ba Ren recomandă ca la început să nu închidem complet ochii.  Antrenamentul zilnic  ”Jin Ji Du Li” poate ajuta împotriva unor boli precum: hipertensiune, diabet, afecțiuni de coloană, senilitate.             Nu se recomandă celor cu probleme la picioare (nu pot sta în picioare o perioadă mai îndelungată). Mult succes celor ce vor persevera

O STROFĂ SAU DOUĂ

Părerea mea este că din poeziile care ne plac sau pe care le-am învățat la școală reținem  în cele din urmă o strofă sau două.  Pentru a argumenta această ipoteză de lucru voi transcrie în continuare o strofă sau două din cele mai cunoscute poezii ale lui Eminescu, poetul nostru național.
CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!

ÎMPĂRAT ȘI PROLETAR
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.

 FLOARE ALBASTRĂ
-„Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.”

MELANCOLIE
Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopții moartă.

LACUL
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

DORINȚA
Vino-n codru la isvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

SINGURĂTATE
Cu perdelele lăsate
Șed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.

DEPARTE SUNT DE TINE
Departe sunt de tine și singur lângă foc,
Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,

O, RĂMÂI
„O rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu știu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinț,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri și cuminți;”

PE ACEEAȘI ULICIOARĂ
Pe aceeași ulicioară
Bate luna în ferești,
Numai tu de după gratii
Vecinic nu te mai ivești!

ATÂT DE FRAGEDĂ
Atât de fragedă, te-sameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân-în poale
Plutești ca visul de ușor.

REVEDERE
-„Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme a trecut
Și de când m-am depărtat,
Multă vreme am îmblat.”

-„Ia eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolul ascult,
Crengile-mi rupându-le
Apele-astupându-le,
Troienind cărările
Și gonind cântările.”

SCRISOAREA  I
Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,

SCRISOAREA  II
De ce pana mea rămâne în cerneală mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngrămădite, între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile?

SCRSOAREA  III
De la versul: La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă...  până la:
N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!
(Recomand audiția interpretării excepționale a actorului Gheorghe Cozorici)

SCRSOAREA  IV
Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri,
Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri;

SCRISOAREA  V
Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea,
Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii,
Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii ...

LUCEAFĂRUL
A fost odată ca-n povești,
          A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
          O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
           Și mândră-n toate cele,
Cum e Feciora între sfinți
           Și luna între stele.

PE LÂNGĂ PLOPII FĂRĂ SOȚ
Pe lângă plopii fără soț
          Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți –
          Tu nu m-ai cunoscut.

ȘI DACĂ...
Și dacă ramuri bat în geam
          Și se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
           Și-ncet să te apropii.

Și dacă stele bat în lac
           Adâncu-i luminândul
E ca durerea mea s-o-mpac
           Însenindu-mi gândul.

GLOSSĂ
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

ACTUALITATEA LUI MIHAI EMINESCU

Mihai Eminescu - Împărat şi Proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul – spuneți că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.

Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lor viață,
Trec zilele voioase și orele surâd.
În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață,
Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață -
Ei fac din noapte ziuă s-a zilei ochi închid.

Virtutea pentru dânșii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Și trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.

Și flotele puternice ș-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Și-s supte din sudoarea prostitului popor.

Religia - o frază de dânșii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,
După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți...
Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți.

Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin;
Averea să le aperi, mărirea ș-a lor bine,
Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine,
Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mân'.

De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteți trăi?
De ce boala și moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăția cea splendidă și vastă
Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

De ce uitați că-n voi e și număr și putere?
Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți.
Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere
Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți.

Ei îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă,
Și sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumsețile-ne tineri batrânii lor distrug.

Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri,
Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n rușine...
Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri!

De lege n-au nevoie - virtutea e ușoară
Când ai ce-ți trebuiește... Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeți la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi.

Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!
Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă,
Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, și să trăim ca frați!

Sfărmați statuia goală a Venerei antice,
Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecției umane și ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!

Sfărmați tot ce atâță inima lor bolnavă,
Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliți statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până și urma sclavă
Celor ce le urmează pân' la al lumii fund!

Sfărmați tot ce arată mândrie și avere,
O! dezbrăcați viața de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit.

Zidiți din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi viu și viclean.

O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți
Ca să vedeți ce bine prin bine o să ias';
Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbăreț,
Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmăreț,
Formele se schimbară, dar răul a rămas.

Atunci vă veți întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le șoptesc ades,
Plăcerile egale, egal vor fi-mpărțite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond și des.

Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit.

Și boale ce mizeria ș-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va crește tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe malurile Senei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală;
Poporul loc îi face tăcut și umilit.

Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută,
Privirea-i ce citește în suflete-omenești,

Și mâna-i care poartă destinele lumești,
Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taina legată de acești.

Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum ca principiul rău,
Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfașoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.

Și el - el vârful mândru al celor ce apasă -
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări măreșe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.

Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-va rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate și bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt -
Prin limbile de flăcari, ce-n valuri se frământ,
Racnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru, Paris - al lui mormânt.

Pe stradele-ncrușite de flăcări orbitoare,
Suiți pe baricade de bulgări de granit,
Se mișc batalioane a plebei proletare,
Cu cușme frigiene și arme lucitoare,
Și clopote de-alarmă răsună răgușit.

Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț,
Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară
Și sânii lor acopăr - e ură și turbare
În ochii lor cei negri, adânci și desperați.

O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roș cu umbra-i de dreptate
Sfințește-a ta viață de tină și păcate;
Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Scânteie marea lină, și placele ei sure
Se mișc una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.

Pe undele încete își miscă leganate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre - țin pânzele umflate
În fața lunei, care prin ele-atunci străbate,
Și-n roata de foc galben stă fața-i ca un semn.

Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase - și-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopții și sună cadențat.

Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
Calcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată -
Moșneagul rege Lear.

Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieții sclipitoare... A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:

„În orice om o lume își face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opintește-n van;
În orice minte lumea își pune întrebarea
Din nou: de unde vine și unde merge floarea
Dorințelor obscure sădite în noian?

Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,
În inima oricărui i-ascuns și trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

Astfel umana roadă în calea ei îngheață,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viață
Și arătând la soare-a mizeriei lui față -
Fața - căci înțelesul i-același la toți dat.

În veci aceleași doruri mascate cu-alta haină,
Și-n toată omenirea în veci același om -
În multe forme-apare a vieții crudă taină,
Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină,
Dorinți nemărginite plantând într-un atom.

Când știi că visu-acesta cu moarte se sfârșește,
Ca-n urma-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te obosește
Eterna alergare... ș-un gând te-ademenește:
Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi.”

1874, 1 decembrie

UMOR ANGLO-AMERICAN

Without deviation from the norm, progress is not possible.
Rock journalism is people who can’t write interviewing people who cant’ talk
for people who can’t read. (Frank Zappa)
A mind once expanded by new ideas never returns to its orginal shape.
(Albert Einstein)
Mom and Pop were just a couple of kids when they got married. He was eighteen,
she was sixteen, and I was three. (Bill Holiday)
If you believe that, you’ll believe anything.
He’s always backing into the limelight.
He fell in love with himself at first sight and it is a passion to which he has always remained faithful.
People shouldn’t be treated like objects. They aren’t that valuable.
Immature poets imitate; mature poets steal. (T. S. Eliot)
Writing a book of poetry is like dropping a rose petal down the Grand Canyon and waiting for the echo. (Don Marquis)
A good politician is quite as unthinkable as an honest burglar. (H. L. Mencken)
He may be a son of a bitch, but he’s our son of a bitch. (Franklin D. Roosvelt)
Politicians are interested in people. Not that this is always a virtue. Dogs are interested in fleas. (P. J. O’ Rourke)
The duty of an Oposition is very simple… to oppose everything, and propose nothing. (Lord Derby)
What we call public opinion is generally public sentiment. (Benjamin Disraeli)
Practical politics consists in ignoring facts. (Henry Brooks Adams)
A liberal is a man who leaves the room before the fight begins. (Heywood Broun)
If you want to succed in politics, you must keep your conscience well under control. (David Lloyd George)
Politics is the diversion of trivial men who, when they succeed at it, become important in the eyes of the more trivial men. (George Jean Nathan)
Vote for the man who promises least; he’ll be the least disappointing.
(Bernard Baruch)
Gratitude is not a normal feature of political life. (Lord Kilmuir)
I have never found in a long experience of politics that criticism is ever inhibited
by ignorance. (Harold Macmillan)
An independent is a guy who wants to take the politics out of politics.
(Adlai Stevenson)
Politics is supposed to be the second oldest profession. I have come to realize that it bears a very close resemblance to the first. (Ronald Reagan)
Have you ever seen a candidate talking to a rich person on television? (Art Buchwald)
Tolerance is only another name for indifference. (W. Somerset Maugham)
When man wanted to make a machine that would walk he created the wheel, which does not resemble a leg.
If homosexuality were the normal way, God would have made Adam and Bruce.
Seduction is often difficult to distinguish from rape. In seduction, the rapist bothers to buy a bottle of wine.
It is not enough to succeed. Others must fail.
Be nice to people on your way up because you’ll meet ’em on your way dawn.
Logic and taxation are not always the best of our friends.
Never tell a story because it is true: tell it because it is a good story.
In this world nothing can be said to be certain, except death or taxes.
There never was a good war, or a bad peace. (Benjamin Franklin)
A rich man is nothing but a poor man with money. (W. C. Fields)
When a woman isn’t beautiful, people always say, ’’you have lovely eyes, you have lovely hair’’.
Being a specialist is one thing, getting a job is another. (Stephen Leacock)
A professional is a man who can do his job when he doesn’t feel like it. An amateur is a man who can’t do his job when he does feel like it.
Canadians are Americans with no Disneyland.
They are Germans. Don’t mention the war.
No matter how politely or distinctly you ask a Parisian a question he will persist in ansering you in French. (Fran Lebowitz)
God made the country, and man made the town.
He found it inconvenient to be poor.
What is robbing a bank compared with founding a bank? (Bertolt Brecht)
I’m trusting in the Lord and a good lawyer. (Oliver North).
One dies only once, and it’s for such a long time! (Moliere)
Here am I, dying of a hundred good symptoms. (Alexander Pope)
The report of my death was an exaggeration. (Mark Twain)
Man is Nature’s sole mistake! (W. S. Gilbert)
I cannot make a man by standing a sheep on its hind-legs. But by standing a flock of sheep in that position you can make a croud of man. (Max Beerbohm)
A man can be happy with any woman as long as he does not love her.
(Oscar Wilde)
Money won’t buy happiness, but it will pay the salaries of a large research staff of study the problem. (Bill Vaughan)
There are laws to protect the freedom of the press’s speech, but none that are worth anything to protect the people from the press.
The report of my death was an exaggeration. (Mark Twain)
I’m with you on the free press. It’s the newspapers I cant’ stand. (Tom Stoppard)
If at first idea is not absurd, then is no hope for it.
Imagination is the living power and prime agent of all human perception.
What comes from the heart goes to the heart. (Samuel Taylor Coleridge)
I can’t understand why people are frightened of new ideas. I’m frightened
of old ones. (John Cage)
The profit of great ideas comes when you turn them into reality. (Tom Hopkins)
Creativity requires the courage to let go of certainties. (Erich Fromm)
Ideas that enter the mind under fire remain there securely and for ever.
(Leon Troțky)
The true God, the mighty God, is the God of ideas. (Alfred de Vigny)

UN RAPORT GERMAN DESPRE ROMÂNIA - 1940

ÎNTREBARE – NTREBĂTOARE :  Vi se pare că ar fi ceva greșit în această analiză sau că nu ar corespunde și în zilele noastre?...

Aceasta este traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea Regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.
Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.
Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă.

Raport german din 4 noiembrie 1940

„România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi, din păcate, la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente". „Naţiunea română" nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi ce număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reușit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.
Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul" nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, cide Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea, trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel, prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea, nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi prin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel.Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mari armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.
În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se pot alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea, grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea, nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabile de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.”

FELURITE FEL DE FEL

- Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie. 

- Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.

- Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune.

- Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.

- Al­coolism e atunci când nu vrei să bei, dar trebuie.

- Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.

- Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore.

- Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întotdeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.

- În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.

- Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri.

- Oglinda este obiectul care o ajută pe femeie să întârzie.

- Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30.

- Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.

- Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate...

- Ţara noastră a avut nevoie de când e ea de un alt popor.

- Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.

- Ne naştem uzi, goi şi flămânzi. Şi acesta e doar începutul!...

- Copilăria grea nu se termină niciodată...

- Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut.

- Dacă n-ar pune întrebări, co­piii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu părinţii.

- O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar o zi de muncă o scurtează cu opt.

- De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajun­ge până la sfârşitul vieţii.

- Posibi­li­tăţile medicinii sunt nelimitate, li­mi­tate sunt doar posibilităţile pa­cienţilor.

- Burta mare nu e de la bere, e pentru bere.

- Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase...

- Un semn rău de tot e când îţi taie calea o pisică neagră cu căldările goale...

    Ignoranţa   e de trei feluri:                       

        - când nu ştii nimic,         

        - când ştii numai prostii   

        - şi când ştii ce nu-ți foloseşte.

DE PE O ALTĂ PLANETĂ

     Locuitorii de pe o mare insulă necunoscută altor oameni măsurau timpul după un calendar propriu, în care anul avea 300 de zile. Deţin, din surse sigure şi independente, informaţia că aceştia trăiesc deja în secolul al XXIV-lea. Ceea ce pentru noi, cei care am fost mai generoşi, oferind anului 365 de zile şi, din 4 în 4 ani, chiar mai mult decât atât, pare de domeniul fanteziei, la Ei a fost deja împlinit în realitate. Luând hotărârea ca anul lor să se încheie mai repede, şi-au dozat perioadele de efort şi repaus astfel încât fiecare să poată folosi 12 ore pentru somn, instruire, sport, familie etc şi 12 ore pentru munca productivă.

    Să nu vă miraţi prea tare dacă vă spun că astfel organizaţi, Ei aveau un concediu anual de 100 de zile! Respectând un ritm strict de viaţă şi o perfectă organizare economico-socială extrem de eficientă, Ei reuşeau să-şi asigure un trai îmbelşugat şi liniştit în numai 200 de zile, fără să risipească vreuna. Vă întrebaţi desigur, unde plecau Ei în concediu? V-aş răspunde că nu plecau neapărat undeva  special, insula fiind dotată cu tot confortul tehnic şi natural necesar unei perfecte relaxări, dar ultima modă -conform aceloraşi surse care doresc să-şi păstreze anonimatul- consta în organizarea unor excursii în lumea primitivă a oamenilor secolului XXI.

    Călătoria începea numai după un riguros control medical şi după administrarea unor pastile amnezice care aveau efect până la revenirea pe insulă.

    De asemenea, o comisie de experţi în cercetarea formelor de viaţă primitive hotăra, în urma unor riguroase examene, lista participanţilor la ineditele voiaje. De regulă, erau respinşi cei care îmbinau în mod armonios frumuseţea fizică şi morală cu un nivel superior de cultură şi inteligenţă. Din această cauză plecau foarte puţini în excursii, neprimind vize… pentru alte teritorii - locuite de nişte primitivi din anul 2013 d. Hr.

    Ar fi dat imediat de bănuit că ar fi de pe altă planetă!...