DESPRE ISTORIA ROMÂNILOR

Karl Marx: Adevărul despre români

De la intrarea lui Petru cel Mare în Principatele Dunărene, Rusia s-a îngrijit de „independenţa” lor. ( Karl Marx)

Karl Marx, un doct cu studii universitare de drept, istorie şi filosofie (teza cu care şi-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci şi nu cei ruşi, după cum susţin şi astăzi unii – n.n.), contrariat de invaziile şi oprimarea rusească în Principatele Române, a scris şi despre marea tragedie a poporului nostru. Argumentul vine din îndepărtatul an 1964 (sic!), când la Editura Academiei Republicii Populare Române vedea lumina tiparului un volum pe care scria: K. Marx: Însemnări despre români (un florilegiu de manuscrise inedite publicate şi îngrijite de către academicianul A. Oţetea şi profesorul S. Schwan. Asta da îndrăzneală pentru acele vremuri!).
Lecturând atent opul din scoarţă în scoarţă, mai trecându-l în câteva rânduri cu privirea de la prima copertă până la cea de a patra (a-l înţelege pe Marx nu e chiar atât de uşor, trebuie să ştii a-l vedea printre rânduri – n.n.), am ajuns la următoarea concluzie: una a fost marxismul cu care ne-au „îmbrobodit” fariseii sovietici şi cu totul altul a fost Karl Marx pe care l-a interesat sincer soarta şi viitorul poporului român, lăsându-ne o veritabilă şi vrednică lecţie de istorie şi demnitate românească.
Manuscrisele marxiste sunt şi rodul lecturii volumului Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes al lui Elias Regnault, apărut, în 1855, la Paris, autorul colectând, încă de la 1848, diverse şi multiple materiale istorice despre Principatele Române scrise de diferiţi publicişti francezi, dar utilizând şi sursele lui Nicolae Bălcescu, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica ș a. Autorul celor peste 500 de pagini copertate a fost, printre altele, un susţinător ardent al formării unui stat unitar român, ca şi Karl Marx, de altfel...
În paginile cărţii sale, Marx notează cele mai importante momente ale istoriei, începând, întru exemplificare, cu asasinarea lui Grigore Ghica de către turci, care „trimit capul îmbălsămat la Constantinopol: acolo e înfipt într-un cui pe Zidurile Seraiului (1777), pentru că a protestat împotriva cedării Bucovinei în favoarea Austriei”. Referitor la Pacea de la Şiştov (1781), Karl Marx specifica: „Abia au plecat austriecii din Ţara Românească şi ruşii sub Suvorov au intrat. Ţara este dată pradă focului şi jafului de către acesta”. Dacă până una-alta doar turcii şi habsburgii dominau principatele româneşti, începând cu ocuparea Crimeii de către ruşi (1787), vecinătatea rusă devine cel mai mare şi mai dezastruos pericol pentru Ţările Române, mai ales că „Niciodată, preciza K. Marx, situaţia internaţională nu a fost atât de favorabilă planurilor de cucerire ale ţarismului ca în 1762, când marea curvă Ecaterina a II-a s-a urcat pe tron”.
Rusia, printre multe altele, obţine un „hatiserif” de la sultan, prin care i se permitea să se amestece în toate treburile principatelor, ea venind, de la Marx pornire, „întotdeauna cu armată multă şi jefuitoare”.
Dacă războiul dintre Franţa şi Rusia, în opinia marxiană, începea ceva mai devreme (prietenia dintre Napoleon şi ţarul Alexandru, care insista să anexeze ambele principate, n-a durat prea mult – n.n.), Basarabia, indubitabil, nu ar mai fi fost cedată ruşilor de către turci. Marx scria: „Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta Otomană n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române”. Asta ar însemna, aşadar, că Rusia nu avea niciun drept să ia ceea ce nu-i aparţinea, dar o asemenea Rusie (lecturaţi-l atent pe Marx în cazul dat – n.n.) nu a existat vreodată...
Învingându-l pe Napoleon, Alexandru avea votul hotărâtor în Congresul de la Viena. „Ruşii, preciza Marx, s-au arătat aşa cum sunt: jaful şi ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile... Ţăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei n-avea pentru muscal decât cuvinte de ură”. Parcurgând pasajele aşternute pe hârtie (printre puţinii care au putut să le citească în faza lor incipientă au fost şi fiicele sale Laura, Eleonor şi Jenny, care le retranscriau pentru editură – n.n.), îţi dai uşor seama cât de sensibil a fost Marx la suferinţele ţăranilor români, pe cât de năpăstuiţi de boierii lor, pe atât de jefuiţi şi schingiuţi de către ruşi. Kutuzov declara cu cruzime: „Vi se lasă ochii, ca să puteţi plânge”.
Referindu-se la răscoala lui Tudor Vladimirescu, K. Marx face următoarea remarcă elogioasă: „Vladimirescu era patriot român... Pentru el rusul şi fanarioţii sunt duşmanii cei mai mari... Tudor respinge alianţa rusă... Uciderea lui este un asasinat mârşav”. Totuşi, după 1821, intervin şi ceva schimbări, deoarece, săturându-se până şi ei de fanarioţii lor, turcii acceptă iarăşi numirea de domnitori pământeni, care, observă Marx, „au pus la locul de cinste limba românească dispreţuită de retorii Fanarului”.
Coborând mai la vale, să vedem ce ne spune Karl Marx (o descrie pe larg – n.n.) despre ocupaţia rusească din timpul Războiului Ruso-Turc din 1828-1829, când 150 de mii de ruşi au invadat, mai dihai decât lăcustele, întreg pământul românesc. „Au avut loc excese groaznice, concretizează Marx. Contribuţii de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hoţii, omoruri etc. Bărbaţi şi femei au fost înhămaţi (jug pe care îl purtăm şi astăzi – n.n.) la care cu vizitii cazaci care nu-şi cruţau nici bâta, nici vârful lăncii lor. Peste 30.000 de români fură smulşi de la lucrările câmpului pentru a servi ca animale de muncă”. „Jaful şi haosul” au ţinut până la 1835, adică încă şase ani după terminarea războiului şi Pacea de la Adrianopol, în care muscalii, ca „învingători”, au dispus cum au vrut de Principatele Române, care ajunseră marfă de târg între otomani şi „curtea protectoare”: „Orloff, în numele ţarului, propune sultanului să cumpere cele două provincii, oferindu-i 36.000.000 fr.”.
Printre altele fie spus, Marx observa: „Războaiele Rusiei împotriva Turciei au loc întotdeauna atunci când la graniţa de apus a Rusiei domneşte pacea şi când Europa este ocupată, într-un fel sau altul, în altă parte”.
Apropo. Între 1829 şi 1835 guvernatorul general al Principatelor Române a fost Kiseleff, timp în care românii îşi pierduseră orice urmă de independenţă şi libertate, deoarece veneticul, prin forţă şi dictat, a înlăturat (alungând, închizând, omorând – n.n.) pe toţi românii care protestau împotriva „excelenţei sale”. „Curtea protectoare”, astfel, „ne scăpa” de „semiluna” care ne „ameninţa” creştinismul... În aşa mod „fraţii noştri pravoslavnici s-au jertfit pentru noi” (o farsă mai înălţătoare la Poarta tuturor religiilor nici că putea exista – n.n.). În iunie 1940 şi august 1944 „glorioasa” armată roşie „ne-a eliberat” de „exploatatorii noştri şi de creştinismul nostru”. Vorba lui Eminescu: „Vreme trece, vreme vine. / Toate-s vechi şi nouă toate”. Dar şi vorba lui Marx, întâi trebuie să trăim tragedia istorică, abia apoi să ne dăm seama de farsele ei! Am învăţat ceva până acum? Nimic. Ştiţi de ce? Fiindcă suntem o „naţiune prea deşteaptă” ca să mai avem nevoie de istorie. În schimb, „percep” câte ceva unii dintre „ex-bravii noştri conducători”, ba că circumferinţa ar avea 380 de grade, ba că „nafta vine de la găgăuţi”, ba că „gazâli ies nu pi borta şeia”, ba că ei, copiii, ar „trebui împuşcaţi”, iar „descoperirea mileniului III” este că Iisus Hristos s-a născut pentru a fi Primul comunist / lenineţ.
Dar să revenim la Marx, care nota: „În octombrie 1834, Rusia evacua, în sfârşit, Principatele. Înainte de plecarea sa, Kiseleff încredinţa toate posturile, parte fanarioţilor, parte altor levantini... şi ca ofiţeri subalterni, ruşi sau creaturi ruseşti!”... Iar „Pentru a se răzbuna împotriva rezistenţei pasive opuse de poporul complet dezarmat, ruşii, în timpul retragerii lor din Valahia Mică (adică Moldova – n.n.), s-au dedat la cele mai dezgustătoare atrocităţi şi distrugeri. Au luat cu ei întreaga vistierie, peceţile şi arhivele administraţiei, precum şi obiectele bisericeşti. Înainte de plecare au înjunghiat vitele care au scăpat de la nenumăratele achiziţii anterioare, dar nu le-au dus cu ei, ci le-au lăsat să putrezească, şi au făcut acest lucru numai pentru ca poporul să simtă toată cruzimea şi ura lor” Până şi ţarul, auzind de toate acestea, precum şi de folosirea moldovenilor ca vite de tracţiune, ar fi declarat tranşant: „Nu mai pot să permit şi mai departe asemenea grozăvii.” Aici se încadrează de minune şi spusele lui Eminescu: „Oriunde românii au căzut sub stăpânirea directă sau indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat cu mijloace silnice...”
Ajungând la alegerea unui domnitor conform Regulamentului Organic (dar voinţei ruseşti – n.n.), Marx releva un caz: „Alegerea are loc la 1 ianuarie 1843. Rusia îi veni în ajutor... Bibescu este ales... Ca un veritabil parvenit, el începu prin jaf şi agiotaj... Bibescu devenea din ce în ce mai slugarnic faţă de Rusia. Un rus Trandafirov (o corcitură românească rusificată, despre care K. Marx nu avea de unde s-o ştie – n.n.) venise în Ţara Românească sub pretextul de a înfiinţa o mare exploatare minieră. Obţinu concesii enorme... Bibescu – un ţigan înfumurat – era acum stăpân absolut”.
Karl Marx enunţă şi un alt adevăr istoric, tăinuit şi până acum: „Ideea politică fundamentală a Revoluţiei din 1848 de la Bucureşti, când orice ofiţer sau slujitor devotat Rusiei putea fi numit boier, a fost o mişcare împotriva protectoratului rus”.
Românii din Transilvania „sunt opriţi să poarte haine şi pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un florin şi cămaşă de pânză fină. Ei erau numiţi „plebea vagabondă”, deşi formau 2/3 din populaţie, în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii formează numai cealaltă treime. Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas Hungaria est... În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreţ faţă de români: a topi toate naţionalităţile cu naţionalitatea maghiară...” (Au încercat-o şi ruşii cu „naţionalitatea sovietică”, ei rămânând a fi „samaia velikaia i moguceaia”, dar nu e chiar totul negru sub soare – n.n.). La finele manuscrisului său despre Revoluţia din Transilvania, K. Marx conchide: „Fără românii din Transilvania, comandaţi de Iancu, ruşii nu ar fi fost în stare să se măsoare cu Bem”. De la Marx zicere: „La 29 septembrie 1848, ruşii intrară în Ţara Românească, ca „liberatori” (ghilimelele îi aparţin – n.n.). Astfel proceda Rusia ţaristă când tindea cu orice preţ să-şi atingă scopurile, insistând să se acorde statutul de „teritorii independente” sau „autonomie” pământurilor pe care intenţionau să le acapareze, deoarece, „ca şi tătarii, ruşii întotdeauna au avut, după Nicolae Iorga, lăcomia pământului”.
Să revenim mereu la însemnările lui Karl Marx despre români, de unde avem atâtea şi atâtea de învăţat, fiindcă dascălul marxismului avea gândire / logică / înţelepciune. El nu a fost un „gurist”, „licheluţă”, „pseudomoralist”, „filosofel”, „pseudopatriot” etc., atât de „plodiţi” în zilele noastre...
Să-l reflectăm pe Karl Marx în oglinda pe care o merită, fiindcă înviorarea, luminarea şi deşteptarea naţiunii noastre pornesc şi de la concepţiile marxiste despre români (chestiuni abordate, printre altele, de Engels şi Lenin, dar nu e cazul să le dezvăluim opiniile – n.n.). Marx ne învaţă cum să nu ne lăsăm conduşi de nişte ordinare slugi / lichele / lepădături / cozi ruseşti, de ortacii lor. El ne demonstrează „pe viu” că „fratele mai mare” prin forţă brută, prin constrângere şi putere inchiziţională ne-a îndoctrinat, depersonalizat şi transformat într-o turmă docilă, îngenuncheată în faţa Moscovei (prostie / lâncezeală / nimicnicie, din care, tragică situaţie, nicidecum nu ne putem dezmetici – n.n.).
Karl Marx, aşadar, revine în contemporaneitate cu o veritabilă lecţie de istorie românească, numită istoria cotropirilor şi exploatărilor Principatelor Dunărene de către ruşi, ale căror „eliberări” (de la 1711 şi până în prezent – n.n.) s-au dovedit a fi mai dezastruoase decât toate invaziile care s-au abătut asupra pământului şi poporului românesc în peste 2000 de ani!

Dumitru PĂSAT

P.S.: Stimaţi specialişti în istorie, ar fi binevenită o ediţie care ar încorpora opiniile lui Marx, Enghels şi Lenin privind românii, ca să putem familiariza şi tânăra generaţie cu adevărul spus despre noi de către clasicii marxism-leninsmului, aşa cum o merită.