PENTRU CUNOSCĂTORI... PESTE 18 ANI.
UN SPECTACOL RATAT
Ed. JUNIMEA – IAŞI, 1982
I. Fapte diverse
“Miniaturile lui Harms parodiază conştient formulele narative şi tematica “înaltă”, smulg masca de pe chipul naratorului, repudiază dramatismul subiectelor ca atitudine introdusă din Exterior.”
(Dan Culcer)
Caietul albastru
A fost odată un roşcovan care nu avea ochi şi urechi.
El nu avea păr, aşa că numai de formă i se spunea roşcovan.
De vorbit nu vorbea, pentru că nu avea gură. Nici nas n-avea.
El nu avea nici măcar mâini şi picioare.
Nici stomac nu avea, şira spinării n-o avea şi nici un fel de intestine. N-avea nimic.
Aşa că nu prea-i clar despre cine este vorba. De aceea mai bine să nici nu mai vorbim despre el.
Fapt divers Într-o zi, Orlov a făcut indigestie de la o mâncare de mazăre, şi a murit. Krâlov, auzind una ca asta, a murit şi el. Spiridonov însă a murit de la sine. Iar nevasta lui Spiridonov a căzut de pe bufet şi de asemenea a murit. Iar copii lui Spiridonov s-au înecat într-un heleşteu. Iar bunica lui Spiridonov s-a dedat beţiei şi s-a apucat să bată drumurile. Iar Mihailov a încetat să se mai pieptene şi l-a năpădit mătreaţa. Iar Kruglov a desenat o doamnă care ţine în mână un cnut şi a înebunit. Iar Perehrestov a primit telegrafic patru sute de ruble şi a început să-şi dea aşa nişte aere, că l-au dat afară de la slujbă. Oameni de treabă, şi nu ştiu să-şi găsească o poziţie solidă.
Întâmplare pe stradă.
Într-o zi un om a sărit din tramvai, însă aşa de stângaci, că a nimerit sub un automobil Circulaţia pe şosea a fost oprită şi un miliţian s-a apucat să cerceteze cum s-a petrecut nenorocirea. Şoferul i-a tot explicat nu se ştie ce arătând cu degetul spre roţile din faţă ale maşinii. Agentul a pipăit roţile şi şi-a însemnat în carnet numele străzii. În jurul lor se adunase o mulţime apreciabilă. Un cetăţean cu privirea tulbure cădea tot timpul de pe piedestal. O damă întorcea într-una capul spre altă damă, iar aceasta, la rândul ei, întorcea capul spre cea dintâi. Apoi gloata s-a risipit şi circulaţia a fost reluată.Cetăţeanul cu privirea tulbure a continuat încă mult timp să cadă de pe piedestal şi în cele din urmă, de bună seamă scos din fire că nu reuşeşte să se stabilească acolo, pur şi simplu s-a culcat pe trotuar. În acel moment un cetăţean care ducea un scaun a nimerit cu toată viteza sub tramvai. A apărut din nou un agent, s-a adunat din nou mulţimea, circulaţia a fost din nou oprită. Cetăţeanul cu privirea tulbure a început din nou să cadă de pe piedestal. Apoi totul a revenit la normal şi dealtfel şi Ivan Semionovici a intrat într-un mic restaurant.
Iluzie optică
Semion Semionovici, punându-şi ochelarii, se uită spre pin şi vede: în pin şade un ţăran şi-i arată pumnul. Semion Semionovici îşi scoate ochelarii, se uită şi vede că în pin nu şade nimeni. Semion Semionovici îşi pune ochelarii, se uită şi vede din nou că în pin stă un ţăran care-i arată pumnul. Semion Semionovici îşi scoate ochelarii, se uită şi vede din nou că în pin nu şade nimeni. Semion Semionovici îşi pune ochelarii, se uită şi vede din nou că în pin şade un ţăran care-i arată pumnul. Semion Semionovici refuză să creadă în această apariţie şi socoteşte că apariţia este o iluzie optică.
Puşkin şi Gogol
Gogol (cade din culise pe scenă şi rămâne culcat). Puşkin (intră, se împiedică de Gogol şi cade): Iaca dracu! Ăsta-i cu siguranţă Gogol. Gogol (ridicându-se): Pacostea naibii! Nici să-ţi tragi sufletul nu te lasă! (Porneşte, se împiedică de Puşkin şi cade): Poftim! Iarăşi mă împiedic de Puşkin! Puşkin (ridicându-se): Nici o clipă de linişte! (Porneşte, se împiedică de Gogol şi cade): Iaca dracu! Ăsta-i cu siguranţă Gogol! Gogol (ridicându-se): Peste tot obstacole! (Porneşte, se împiedică de Puşkin şi cade): Uite pacostea! Iarăşi Puşkin!
Puşkin (ridicându-se): Bădărănie! Totală bădărănie! (Porneşte, se împiedică de Gogol şi cade): Iaca dracu! Iarăşi Gogol! Gogol (ridicându-se): Asta-i totală bătaie de joc! (Porneşte, se împiedică de Puşkin şi cade): Iarăşi Puşkin! Puşkin (ridicându-se): Iaca dracu. Dracu-adevărat! (Porneşte, se împiedică de Gogol şi cade în culise): De Gogol! Gogol (ridicându-se): Pacostea naibii! (Porneşte, se împiedică de Puşkin şi cade): De Puşkin! Puşkin (ridicându-se): Iaca dracu. (Porneşte, se împiedică de Gogol şi cade după culise): De Gogol! Gogol (ridicându-se): Pacostea naibii! (Se retrage în culise) Se aude vocea lui Gogol: “De Puşkin!”
Anecdote din viaţa lui Puşkin
1. Puşkin a fost poet şi tot timpul scria ceva. Odată, Jukovski l-a surprins în timp ce scria şi a exclamat:- Ia te uită, pasămite – scribălăul!
De atunci Puşkin tare l-a mai îndrăgit la Jukovski şi a început să-l numească simplu, ca între prieteni - Jukov.
2. Precum este cunoscut, lui Puşkin nu i-a crescut niciodată barba. Pe Puşkin treaba asta îl necăjea tare mult şi tot timpul l-a invidiat pe Zaharin, căruia barba, dimpotrivă îi creştea întru totul de ajuns. „Lui îi creşte, iar mie nu-mi creşte” – spunea Puşkin adeseori, arătând cu degetul spre Zaharin. Şi avea întotdeauna dreptate.
3. Odată, Petruşevski şi-a stricat ceasul şi a trimis după Puşkin. Puşkin a venit, s-a uitat la ceasul lui Petruşevski şi l-a pus înapoi pe masă. „Ei, ce zici, frate Puşkin?” – l-a întrebat Petruşevski. „Stop maşina!” – a spus Puşkin.
4. Lui Puşkin îi plăcea să arunce cu pietre. Cum vedea pe undeva pietre, cum se-apuca să arunce cu ele. Se întâmpla câteodată de se dezlănţuia în aşa hal, încât îl vedeai că stă aşa, tot îmbujorat, dă din mâini, azvârle cu pietre, - ceva de groază!
Makarov şi Petersen
MAKAROV: Aici, în această carte, scrie despre dorinţele noastre şi despre îndeplinirea lor. Citeşte această carte şi-ai să înţelegi cât sunt de deşarte dorinţele noastre. Vei înţelege de asemenea cât de uşor este să împlineşti dorinţele altora şi cât de greu este să-ţi împlineşti propriile tale dorinţe.
PETERSEN: Mi-ai vorbit cumva foarte solemn. Aşa cuvântează căpeteniile indiene.
MAKAROV: Asta este aşa o carte, că despre ea trebuie să vorbeşti în mod solemn. Numai când mă gândesc la ea, îmi şi dau jos pălăria.
PETERSEN: Dar mâinile ţi le speli înainte de a atinge cartea?
MAKAROV: Da, şi mâinile trebuiesc spălate.
PETERSEN: Atunci, pentru orice eventualitate, spală-ţi şi picioarele.
MAKAROV: Asta e nespiritual şi grosolan.
PETERSEN: Păi, ce fel de carte o mai fi şi asta?
MAKAROV: Titlul cărţii acesteia este magic.
PETERSEN: Hi-hi-hi!
MAKAROV: Se numeşte cartea aceasta MALGIL (Petersen dispare).
MAKAROV: Doamne! Ce-i asta? Petersen!
VOCEA LUI PETERSEN: Ce s-a întâmplat? Makarov! Unde mă aflu?
MAKAROV: Unde eşti? Nu te mai văd!
VOCEA LUI PETERSEN: Dar tu unde eşti? Nici eu nu te văd. Ce-i cu aceste sfere?
MAKAROV: Ce-i de făcut? Petersen, mă auzi?
VOCEA LUI PETERSEN: Aud! Dar ce s-a întâmplat? Şi ce-i cu sferele astea?
MAKAROV: Poţi să umbli?
VOCEA LUI PETERSEN: Makarov! Vezi sferele astea?
MAKAROV: Ce fel de sfere?
VOCEA LUI PETERSEN: Lăsaţi-mă!… Daţi-mi drumul!… Makarov! (Linişte. Makarov stă îngrozit, apoi ia cartea şi o deschide).
MAKAROV (citeşte): “… Treptat, omul îşi pierde forma umană şi devine sferă. Şi, devenind sferă, omul uită de toate dorinţele sale.”
Spectacol ratat
Petrakov-Gorbunov iese pe scenă şi vrea să spună câteva cuvinte, dar îl apucă sughiţul. I se face greaţă. Părăseşte scena.
Intră Pritikin.
PRITIKIN: Tovarăşul Petrakov-Gorbunov trebuie să vă anun… (I se face greaţă şi iese în fugă).
Intră Makarov.
MAKAROV: Egor… (Lui Makarov i-e greaţă. Iese în fugă).
Intră Serpuhov.
SERPUHOV: Ca să nu… (I se face greaţă, iese în fugă).
Intră o fetiţă.
FETIŢA: Tata m-a rugat să vă transmit că teatrul se închide. Întregul colectiv e cuprins de greaţă.
II. DIN CARNETUL DE ÎNSEMNĂRI
Scenetă
Şaşkin (stă în mijlocul scenei): Mi-a fugit nevasta. Şi, ce-i de făcut aici? Oricum, odată ce a fugit, n-ai cum s-o mai aduci înapoi. Trebuie să fii filosof şi să primeşti cu înţelepciune orice întâmplare. Fericit cel care are minte! Iată, Kurov, bunăoară, nu are minte, iar eu o am. De două ori am fost să citesc cărţi la biblioteca publică. Tare cuminte mai zice acolo despre toate.
Toate mă interesează, chiar şi limbile. Ştiu să număr pe franţuzeşte şi ştiu cum se spune pe nemţeşte la burtă. Der Magen. Asta este! Mie chiar şi pictorul Kozlov mi-e prieten. Noi doi bem bere împreună. Iar Kurov, ce? Nu ştie nici măcar să desluşească ce oră arată ceasul. Îşi suflă nasul în degete, mănâncă peştele cu furculiţa, doarme-n cizme, dinţii nu şi-i spală… pfui! Despre de-alde ăştia se spune - mârlan! Nu poţi să te-arăţi cu el în societate – te-ar da afară, te-ar înjura de mamă – nu te însoţi, cică, cu mârlanul, dacă tu însuţi eşti om cu minte.
Pe mine nu mă poţi duce cu una, cu două. Adă-mi un conte – o să stau de vorbă cu contele. Adă-mi un baron – o să stau de vorbă şi cu baronul. Nici nu poţi să pricepi cu una, cu două cine sunt eu, de fapt.
La drept vorbind, limba germană o ştiu cam slăbuţ. Cu toate că ştiu: burtă – der Magen. Dar dacă-mi spui “Der Magen findel mun” – eu asta nu mai ştiu ce vrea să însemne. Însă Kurov nu ştie nici acest “der Magen”. Iar ea a fugit cu un nătărău ca ăsta! Să vedeţi numai ce-i trebuie ei! Pe mine, ea, să vedeţi numai, nu mă socoteşte de bărbat. “Tu – zice – ai voce de femeie!” Însă vocea mea nici nu-i de femeie, ci de copil! Ce mai tâmpită! Ce nevoie are ea de Kurov? Pictorul Kozlov spune că aş fi bun de pus în ramă.
Despre efectul dăunător al fumatului
Trebuie să te laşi de fumat, ca să te poţi lăuda cu puterea de voinţă.
Cât de plăcut este, după ce nu fumezi timp de-o săptămână de zile, şi ţi-ai câştigat încrederea în tine însuţi, cum că eşti în stare să te abţii de la fumat, să-ţi faci apariţia în societate, obligându-i pe cei de faţă să facă ei singuri observaţia că toată seara n-ai fumat. Iar la întrebarea lor: de ce nu fumezi? – să răspunzi, ascunzând în tine teribila mândrie: m-am lăsat de fumat.
Un om mare nu trebuie să fumeze.
Este bine şi practic, pentru a te izbăvi de viciul fumatului, să-ţi cultivi viciul lăudăroşeniei.
Beţivăneala, lăcomia şi lăudăroşenia sunt păcate mai mici decât fumatul.
Bărbatul fumător nu se ridică niciodată la înălţimea poziţiei sale, pe când femeia fumătoare este capabilă de absolut orice. De aceea, tovarăşi, să ne lăsăm de fumat!
Suita
De când lumea, oamenii s-au străduit să priceapă ce-i aia înţelepciune şi ce-i aia prostie. În legătură cu asta îmi amintesc următoarea întâmplare. Când am primit de la mătuşa mea o masă de scris, mi-am spus: “Am să mă aşez acum la masa asta şi am să scriu o cugetare deosebit de înţeleaptă”. Numai că o cugetare deosebit de înţeleaptă n-am reuşit să scriu. Mi-am zis atunci: “Bine. N-am reuşit să scriu o cugetare deosebit de înţeleaptă, am să scriu atunci una deosebit de tâmpită”. Dar nici o cugetare deosebit de tâmpită n-am reuşit să scriu.
Extremele sunt întotdeauna foarte greu de atins. Lucrurile de mijloc se realizează mai uşor. Numai mijlocul nu pretinde eforturi. Mijlocul înseamnă echilibru. Acolo nu se dau nici un fel de bătălii.
DANIIL HARMS (1905-1942)
