DRAMATIZARE PENTRU ALEGERI CINSTITE

ALEGERI PENTRU O ADMINISTRAŢIE CINSTITĂ

de Stephen Leacock

(Schiţă dramatică în 3 acte şi 12 tablouri, nereprezentată încă

pe scena vreunui teatru, veţi vedea de ce...)

ACTUL I

TABLOUL 1

(Scena reprezintă un ungher liniştit al clubului “Mausoleum”, într-o seară de repaus duminical. Cele două personaje încep a vorbi despre putreziciunea politicii federale a Statelor Unite; dar nu cu agresivitate sau cu înflăcărare, ci cu acea tristeţe meditativă care se strecoară în sufletul unui om mai în vârstă când se afundă într-un fotoliu de piele confortabil şi, fumând o ţigară bună, cugetă la decadenţa vremurilor de azi. Stricăciunea guvernului federal nu-i mânie; îi îndurerează.)

- Cât despre administraţia acestui oraş, spuse domnul Newberry, ce să mai vorbim? E putredă!

- Cu desăvârşire putredă, aprobă domnul Dick Overend, sunând să i se aducă un whisky cu apă gazoasă.

- Coruptă!, întări domnul Newberry între două pufăituri de havană.

- Se ţine numai de gheşefturi, spuse domnul Overend scuturând scrumul în cămin.

- Consilierii comunali sunt toţi nişte potlogari, adăugă domnul Newberry.

- Consilierul juridic al oraşului e o secătură, spuse domnul Overend; casierul, un şperţar ordinar.

- Aşa e!, aprobă domnul Newberry. Apoi, aplecându-se şi cercetând cu priviri iscoditoare coridoarele clubului îşi puse mâna la gură şi spuse: Iar cel mai venal din toată banda e primarul… Coborând mai mult vocea, adăugă în şoaptă: A sosit timpul s-o spunem pe faţă, fără nici o teamă.

Domnul Overend dădu din cap. E o tiranie, spuse el.

- Mai rău ca în Rusia, preciză domnul Newberry. Când eram noi doi ceva mai tineri, oamenii intrau în Congres din pur patriotism; nu se pomenea de corupţie sau necinste…

- Ei, când eram noi tineri, Senatul Statelor Unite…

- Oh, dar ce să mai spun despre adunările legiuitoare actuale?, reveni domnul Newberry. Am avut de curând ocazia să vizitez Capitala, în legătură cu proiectul de lege al unei căi ferate, pe care încerc să o introduc… şi când m-am uitat în jur la oamenii din Corpul Legislativ, mi-a fost pur şi simplu ruşine; nu pot găsi un alt cuvânt mai potrivit: ruşine!

- Şi ce e mai supărător e că noi am trăit şi am făcut afaceri 40 de ani sub această revoltătoare corupţie, fără s-o observăm! Am fost prea ocupaţi!

TABLOUL 2

Vocea autorului: Adevărul e că această conversaţie dintre domnii Newberry şi Overend reflectă nu atât ideile lor proprii cât un curent de opinie care cuprinsese întreaga populaţie a oraşului. Această idee creştea ca un val, cuprinzând deodată pe toţi. Lumea se mira cum e cu putinţă ca nişte oameni cinstiţi şi cu mintea limpede să tolereze matrapazlâcurile unei bande de ticăloşi, cum sunt cei douăzeci de consilieri comunali ai oraşului. Nu-i destul de lămurit cum şi de unde pornise acel val de protest general. Unii spuneau că era o parte a marelui curent de moralitate care se abătuse peste întreg teritoriul Statelor Unite, pe care toţi îl salutaseră ca pe o mărturie a glorioasei unităţi a Patriei. Prin urmare, dacă domnul Newberry şi domnul Overend au ajuns să discute despre corupţia care bântuia în oraşul lor, nu făceau altceva decât să participe la sentimentul naţional al timpului lor. Într-adevăr, sute de alţi cetăţeni, tot atât de dezinteresaţi ca şi ei erau treziţi la realitate de ceea ce se petrecea.

TABLOUL 3

(În salonul clubului îşi face apariţia silueta înaltă, voluminoasă şi masivă a primarului McGrath. Se uită cam într-o parte la Newberry şi Overend – avea nişte ochi ca două prune în mijlocul unei feţe pătrate – şi, fiind un politician înnăscut, ghici din înfăţişarea lor că vorbeau despre lucruri în care n-ar fi trebuit să se amestece. Dar, fiind un politician le-a spus numai: “Bună seara, domnilor”, fără alt semn de tulburare).

- Bună seara, domnule primar, spuse domnul Newberry, frecându-şi uşor mâinile una de alta şi vorbind pe un ton prevenitor.

- Bună seara, domnule primar, spuse ca un ecou domnul Dick Overend, frecându-şi de asemenea mâinile; e cald astă-seară, nu-i aşa?

(Primarul mârâi profund şi gutural)

- Ne-o fi auzit?, şopti domnul Newberry, când primarul ieşi din club.

- Puţin îmi pasă dacă ne-a auzit, şopti domnul Dick Overend.

TABLOUL 4

(O jumătate de oră mai târziu, în localul clubului “Thomas Jefferson”, care se afla în odaia din fund a unei cafenele cu sală de biliard de la marginea oraşului.)

- Băieţi, se adresă primarul consilierului comunal O’Hooligan şi consilierului comunal Gorfinkel, care jucau poker într-un colţ din spatele meselor de biliard, spuneţi-le băieţilor să se ţină mai la întuneric şi să umble cu băgare de seamă. Circulă prin oraş, despre alegeri, fel de fel de vorbe care nu-mi plac. Comunicaţi băieţilor ordinul meu: cu cât vor sta mai la întuneric, cu atât mai bine.

Vocea autorului: Cuvântul de ordine a trecut de la clubul “Thomas Jefferson” la clubul “George Washington”, apoi de la clubul “Eureka” – al cetăţenilor de culoare – la clubul “Kossuth” – maghiar – şi la diferite alte citadele ale patriotismului cetăţenesc din cartierele de jos ale oraşului. Şi îndată începu să se lase în jurul lor un întuneric atât de adânc, încât nici lanterna preacinstitului Diogene nu l-ar fi putut răzbi.

- Dacă stârvurile astea vor să facă agitaţie, îi spuse primarului preşedintele clubului “George Washington”, într-o zi, două, nimeni n-o să ştie cum şi-au frânt gâtul…

- Bine, spuse voluminosul primar, încet şi cu grijă, privindu-şi omul de încredere cu o calmă atenţie; trebuie să umblaţi însă cum spun, cu multă băgare de seamă.

ACTUL II

TABLOUL 5

(Scena reprezintă o parte din Plutoria Avenue, unde valul de entuziasm cetăţenesc devenea mai puternic din zi în zi)

- E un scandal, spunea domnul Luculles Fyshe. Ce să mai vorbim, indivizii de la primărie sunt pur şi simplu o bandă de tâlhari. Am avut unele treburi pe-acolo zilele trecute, în legătură cu fixarea impozitelor pentru fabricile noastre de apă gazoasă, şi am descoperit într-adevăr că tâlharii aceştia iau bani.

- Ce vă spuneam?, izbucni domnul Peter Spillikins, căruia îi vorbea; ce vă spuneam? E o ruşine!

- E un adevăr, repetă domnul Fyshe. Iau bani. L-am chemat pe ajutorul de casier deoparte şi i-am spus: “Doresc să faceţi aşa şi pe dincolo…” şi i-am strecurat în mână o bancnotă de 50 de dolari. Şi individul a luat-o într-o clipită!

- A luat-o?, gâfâi domnul Spillikins.

- A luat-o, repetă domnul Fyshe. Ar merita să înfunde puşcăria!

Vocea autorului: În perspectiva, până atunci mohorâtă, începuse să răsară o rază luminoasă. Valul de indignare venea, fără îndoială, în momentul cel mai potrivit. Nu numai că alegerile municipale băteau la uşă, dar erau tocmai atunci la ordinea zilei patru-cinci chestiuni de supremă importanţă, care urmau să fie rezolvate de viitorul consiliu. Era, de exemplu, problema exproprierii “Societăţii de transporturi, “unde se aflau în joc interese de mai multe milioane; era hotărârea privitoare la reînnoirea privilegiului “Societăţii pentru iluminatul oraşului” – o chestiune vitală; mai erau cele patru sute de mii de dolari destinaţi cumpărării unui teren pentru noua aripă a cimitirului, o problemă care trebuia grabnic rezolvată. Toţi acţionarii “Societăţii de transporturi” şi ai “Iluminatului oraşului” – reprezentând pe cetăţenii cei mai cu greutate şi mai luminaţi din oraş – simţeau că acum sau niciodată era nevoie de un mare efort moral pentru a le permite să ridice oraşul cât mai sus, cu ei deodată; dacă nu în întregimea lui, în orice caz, cât se putea mai mult.

- E o mişcare admirabilă!, spunea domnul Fyshe (mare acţionar şi director al “Iluminatului oraşului)”.

TABLOUL 6

Vocea autorului: Astfel s-a făcut lumină şi lumina s-a răspândit în toate direcţiile. Oamenii au început să înţeleagă nevoile oraşului, ca niciodată până atunci. Domnul Boulder, care avea printre altele o carieră de piatră şi o fabrică de asfalt, şi-a dat seama că halul în care a ajuns pavajul străzilor e o adevărată ruşine. Domnul Rassalyer Brown şi-a dat seama că potlogarii de la primărie au jefuit aprovizionarea cu cărbune a oraşului, fiind gata să preia această răspundere cumpărând cărbunele cu ridicata, de la gura minei, cu 5 dolari. Domnul Skinyer, de la “Skinyer and Beatem”, era de părere că Serviciul juridic al oraşului avea nevoie de o totală reorganizare.

Într-o săptămână sau două, mişcarea cetăţenească şi-a găsit o formă de organizare definitivă, constituindu-se în “Liga pentru o administraţie cinstită”. În fruntea ei se afla un grup de cetăţeni de frunte şi dezinteresaţi, care au ţinut prima lor întrunire, în cele mai vaste încăperi de la etaj ale clubului “Mausoleum”. Domnul Lucullus Fyshe, domnul Boulder şi alţii, luptători pentru dreptate în numele deţinătorilor de acţiuni ai “Transporturilor” şi ai “Iluminatului oraşului”, au pornit-o bine de la început. Domnul Rasselyer Brown, domnul Furlong-senior şi alţii li s-au alăturat, nu dintr-un interes deosebit pentru problemele de lumină şi transport ci, cum spuneau ei înşişi, dintr-un spirit de solidaritate cetăţenească. Doctorul Boomer, venise să reprezinte Universitatea, dimpreună cu trei dintre cei mai prezentabili profesori ai săi, oameni de înaltă cultură, gata oricând să şadă în fotoliul unui club de mâna întâi, să bea whisky cu apă gazoasă şi să discute tot atât de bine ca oricare om de afaceri. Domnul Skinyer, domnul Beatem şi alţii reprezentau Dreptul. Domnul Mc Teague, clipind în fumul albastru de tutun, reprezenta Biserica. Mai erau şi câţiva entuziaşti, ca domnul Newberry şi fraţii Overend şi domnul Peter Spillikins.

- Nu e un lucru straşnic, îi şopti domnul Spillikins domnului Newberry, să vezi o echipă de oameni ca aceştia ocupându-se de treburile obşteşti, fără să se gândească o clipă la propriile lor interese?

……………………………………………………………………………………………..

TABLOUL 7

(În care are loc şedinţa de constituire a Ligii. Adunarea are loc cu uşile închise, măsură luată pentru a apăra Liga împotriva primejdiei de a fi controlată din umbră).

- Aş vrea să ştiu, spuse domnul Newberry, cum va fi organizată Liga, şi cine vor fi membrii ei.

- Ne-am gândit la toate aceste probleme, spuse domnul Fyshe. Am vrut mai înainte de toate să evităm metodele corupte ale aşa-numitelor alegeri cu liste pregătite de acei membri care au făcut de ruşine toate sectoarele politicii noastre orăşeneşti, până în prezent. Domnul Boulder, domnul Furlong, domnul Skinyer şi cu mine am pregătit o scurtă listă de funcţii şi de persoane pe care dorim s-o supunem aprecierii dumneavoastră în cea mai deplină libertate. Iată: preşedinte de onoare, domnul L.Fyshe; vicepreşedinte de onoare, domnul A.Boulder; secretar de onoare, domnul D.Skinyer… Nu-i nevoie s-o citesc toată; o veţi vedea afişată în hol, mai târziu. Se adoptă? Se adoptă! Foarte bine, spuse domnul Fyshe.

- Nu credeţi, spuse domnul Newberry – vorbesc ca un om practic – nu credeţi că ar trebui să facem ceva ca să avem ziarele cu noi?

- E foarte important, aprobară mai mulţi membri.

- Ce credeţi, doctore Boomer?, îl întrebă domnul Fyshe pe rectorul Universităţii. O să putem câştiga ziarele de partea noastră ?

Doctorul Boomer dădu din cap, neîncrezător.

- E o chestiune importantă, spuse el. Nu mai încape îndoială că avem nevoie mai mult decât orice de sprijinul unei prese cinstite, sănătoase, imparţiale, care să nu se lase coruptă şi care să nu fie supusă influenţei banului. Cred că, la urma urmei, cel mai bun lucru ar fi să cumpărăm unul dintre ziarele din oraş.

- N-ar fi mai bine să cumpărăm pur şi simplu personalul de redacţie?, spuse domnul Dick Overend.

- Propun să lăsăm rezolvarea acestei probleme în seama unui comitet cu depline puteri, spuse domnul Fyshe.

……………………………………………………………………………………………..

TABLOUL 8

Vocea autorului şi apoi alte… voci:

- Astfel, după o oră sau două de asemenea discuţii, Liga pentru o administraţie cinstită a fost constituită şi înzestrată cu o caserie, un program şi o platformă. Platforma era exprimată simplu: Cinste, Corectitudine, Puritate. Această lozincă, după cum spunea domnul Fyshe, făcea o deosebire directă şi categorică între Ligă şi toţi cei care i se împotriveau.

După toate aceste pregătiri, Liga pentru o administraţie cinstită porni să combată Cohortele Întunericului. Nu se ştie prea bine unde se ascundeau, dar era de la sine înţeles că existau undeva. În discursurile pragmatice se spunea că lucrează subteran, că lucrează în întuneric, că lucrează în culise, şi aşa mai departe. Singurul lucru ciudat era însă că nimeni nu putea să spună anume pe cine şi ce combătea Liga. Ea lupta de partea cinstei, a corectitudinii şi a purităţii. Era tot ce se putea spune despre ea. Alte “voci”:

- Clubul “Thomas Jefferson” se pronunţă pentru o administraţie cinstită!

- Cei care vor să ne ajute să purificăm conducerea oraşului, Clubul Eureka (al cetăţenilor de culoare) sprijină Liga. S-a terminat cu Întunericul!

- Fiii de sânge maghiar, în plină activitate: Clubul Kossuth va vota cu Liga!

ACTUL III

TABLOUL 9

(Şedinţa Comitetului Ligii)

- Da, spuse domnul Fyshe, unul dintre cele mai frumoase succese ale mişcării noastre e că femeile din oraş sunt alături de noi. Orice am putea gândi, domnilor, despre problema drepturilor femeii, în general – şi cred că ştim ceea ce trebuie să gândim – nu încape îndoială că au o influenţa binefăcătoare asupra cinstei şi a crectitudinii în politica cetăţenească. Sunt bucuros să aduc la cunoştinţa comitetului că doamna Buncomhearst şi prietenele sale au reuşit să organizeze toate femeile muncitoare din oraş care au drept de vot. Sunt cincizeci de mii de alegătoare în acest oraş… Mi se spune că au izbutit să le convingă la un preţ destul de scăzut, cinci dolari de femeie. Anumite femei străine, aparţinând claselor de jos şi al căror simţ de moralitate politică nu e până în prezent destul de dezvoltat, au fost organizate la un preţ şi mai coborât: un dolar votul. Dar adevăratele noastre femei americane, cu un standard mai ridicat de educaţie şi moralitate, nu cred că vor accepta vreodată un preţ atât de scăzut.

TABLOUL 10

(Altă şedinţă a Ligii)

- Domnilor, raportă doctorul Boomer, rectorul Universităţii, sunt bucuros să vă anunţ că ideile care ne însufleţesc i-au cucerit şi pe studenţii Universităţii. Au organizat ei înşişi, din propria lor iniţiativă, o “ligă studenţească pentru corectitudine”, care şi-a început activitatea. Aflu că l-au aruncat pe consilierul municipal Gorfinkel într-un bazin de lângă universitate. Cred că la noapte îl pândesc pe consilierul municipal Schwefeldamph; au de gând să-l arunce în rezervor. Conducătorii lor – o spledidă echipă de tineri – m-au asigurat că nu vor face nimic care să discrediteze Universitatea.

- Cred că i-am auzit pe stradă, noaptea trecută, spuse domnul Newberry.

- Îmi închipui că manifestau, spuse domnul Fyshe.

- Da, i-am auzit. Strigau: “Ura! Ura! Ura! Administraţie cinstită! Administraţie cinstită! Ura! Ura! Ura!” Îţi creşte inima când îi auzi!

- Da, spuse rectorul, au hotărât să pună capăt oricărui act de huliganism şi oricăror tulburări de stradă care au dezonorat până acum alegerile noastre municipale. Noaptea trecută, în chip de demonstraţie au răsturnat două tramvaie şi un camion cu lapte.

- Am auzit că doi dintre ei au fost arestaţi, spuse domnul Dick Overend.

- Din greşeală, spuse rectorul. A fost o confuzie: nu s-a ştiut că sunt studenţi. Cei doi, care au fost arestaţi, spărgeau cu crosele lor de hochei ferestrele tramvaiului răsturnat. O patrulă de poliţişti i-a confundat cu nişte scandalagii. La secţia de poliţie, greşeala s-a lămurit numaidecât. Şeful poliţiei a telefonat la Universitate ca să se scuze. După câte ştiu, “Liga pentru corectitudine” va porni la noapte să-l caute pe consilierul municipal Schwefeldamph. Conducătorii ei ne-au asigurat că nu vor săvârşi nici un fel de atentat împotriva ordinii publice. Cred, după cum spuneam, că au de gând să-l arunce în rezervor.

TABLOUL 11

Vocea autorului: Nu e nevoie să mai descriu în amănunt triumful glorios din ziua alegerilor. Vor rămâne veşnic în amintirea tuturor drept alegerile cele mai cinstite, cele mai curate care s-au ţinut vreodată în cuprinsul oraşului. Cete de studenţi de-ai doctorului Boomer, înarmaţi cu bâte de basebal, au înconjurat urnele pentru a garanta un rezultat cinstit. Orice alegător care pregătea un buletin de vot suspect era dat afară din cabină; tuturor celor care încercau să recurgă la forţă sau provocau dezordine, li se spărgea capul. În partea de jos a oraşului, cete de voluntari, cei mai mulţi recrutaţi din păturile mai sărace, păstrau ordinea cu cazmale. În fiecare parte a oraşului, automobile furnizate de principalii oameni de afaceri, jurişti şi medici, patrulau fără întrerupere, veghind să nu întrebuinţeze în mod necistit alte vehicule, care să transporte pe alegători la urne.

A fost o victorie de la început prevăzută, copleşitoare şi definitivă.

TABOLUL 12

(Pentru sărbătorirea victoriei, s-a dat în noaptea aceea o mare recepţie la clubul “Mausoleum” de pe Plutoria Avenue. Oraşul însuşi stăruise pentru această sărbătorire).

Descrierea tabloului sau cronica mondenă, dacă vreţi:

Niciodată, nici chiar în acest cuib al artei şi al rafinamentului, nu s-a desfăşurat o scenă de un mai mare farmec. În spaţioasele coridoare ale clubului, o orchestră maghiară cânta muzică vieneză din flaute tiroleze, printre arborii de cauciuc. Şampania spumega la vreo douăzeci de bufete, unde chelneri tăcuţi umpleau cupe largi şi cuprinzătoare ca frunzele plutitoare de nuferi. În acest minunat decor, se răspândeau de la grup la grup ştirile cele bune. Se ştia acum că noua concesiune pentru “Iluminatul oraşului” se prelungise pe două secole, dând societăţii o posibilitate cinstită de a-şi vedea capitalul amortizat. Chipurile grave ale principalilor deţinători de obligaţii se îmbujorau de mulţumire iar în ochii blânzi ai acţionarilor care ascultau, zâmbeau lumini de bucurie. Nu mai aveau nici o îndoială şi nu-i mai încerca nici o teamă, acum când se înstăpânise în oraş o administraţie cinstită. Ştiau ce poate realiza societatea.

Tot timpul nopţii, în interiorul saloanelor luminate, şampania înspumată şoptea arborilor de cauciuc care o ascultau vestea cea mare a mântuirii oraşului. Apoi ceasurile nopţii au crescut şi au descrescut, până ce s-a crăpat încet de ziuă şi, lumina dimineţii, cu ieftina şi prozaica ei strălucire, a năpădit frumuseţea atât de bogată în nuanţe a luminii artificiale; iar locuitorii oraşului – cei mai buni dintre ei – se îndreptau spre casă, către somnul lor binemeritat, pe când ceilalţi – din părţile de jos ale oraşului – se trezeau la truda lor de fiecare zi.