TERAPIA CU SEMINȚE

TERAPIA CU SEMINŢE

Seminţele fructelor şi legumelor sunt adevărate medicamente naturiste. Statisticile spun că românii ronţăie mai multe seminţe decât americanii, consideraţi mari consumatori de popcorn. Ne plac seminţele, mai ales cele de floarea-soarelui şi de dovleac. Nu numai la meciuri de fotbal sau când vrem să ne lăsăm de fumat. Seminţele legumelor şi fructelor şi-au găsit la români o întrebuinţare şi mai valoroasă: leac pentru diferite afecţiuni. Seminţele făceau parte din reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară, iar astăzi sunt ingrediente pentru unele dintre cele mai eficiente preparate naturiste.

Micile uzine de medicamente

Pe vremuri, ţăranii le considerau păstrătoarele vieţii, adevăr demonstrat şi de medicina modernă, care a descoperit că, înainte să se transforme în plante verzi, seminţele conţin energii uriaşe şi substanţe benefice pentru organism. Terapia cu seminţe nu presupune consumul exclusiv al seminţelor, ci în combinaţie cu un regim sănătos, bazat pe legume şi fructe. Pentru a fi eficiente terapeutic, seminţele se mănâncă neprăjite, deoarece prin preparare termică, cea mai mare parte a proprietăţilor lor vindecătoare este distrusă. Din seminţe se pot prepara şi remedii sub formă de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Mai trebuie ştiut că seminţele, deşi par uscate şi moarte, sunt organisme vii, bogate în nutrienţi. De aceea, consumul seminţelor între mese, în locul gustărilor, pe lângă rolul extrem de benefic, şi satură. Nu întâmplător, terapia cu seminţe este inclusă în regimurile dietetice. Consumate crude, au efectul cel mai puternic.

Seminţele de dovleac

Nutriţioniştii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin cca 50% grăsimi, vitamine, microelemente şi mai ales zinc. Ele sunt recomandate în lupta cu prostatita, constipaţia şi balonarea. Sunt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de 3 ori pe zi, câte 1/2 de pahar, înainte de masă. Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, au rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice şi cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor.

Seminţe sunt cea mai hrănitoare parte din dovleac şi conţin mult magneziu. Un studiu realizat de cercetătorii francezi a arătat că bărbaţii cu un nivel ridicat de magneziu prezintă un risc cu 40% mai mic de a muri tineri. Seminţele de dovleac au un efect excelent şi împotriva paraziţilor intestinali. În caz de oxiuri, la copii se dau câte 10‑15 seminţe de dovleac decojite, zilnic, iar adulţii vor lua câte 20‑30 seminţe pe zi. Aceste seminţe trebuie să rămână neapărat cu pieliţa fină şi uscată pe ele şi să se mestece foarte bine. După o oră, se ia o linguriţă de ulei de ricin. Fitoterapia recomandă seminţele de dovleac şi contra teniei. Alături de o dietă severă, se mestecă bine, în 4 porţii, câte 80‑100 de seminţe de dovleac decojite, iar după o oră se ia 1/2 lingură de ulei de ricin. Dacă trebuie, în caz de o primă nereuşită, să se încerce încă o dată aceeaşi cură, pentru că nu apar fenomene secundare dăunătoare organismului.

Seminţele de susan

Seminţele de susan conţin vitaminele A, B, C şi E. Pentru întărirea şi curăţirea organismului, se consumă câte 15-20 g de pulbere preparată din seminţe, cu puţină apă, de 3 ori pe zi, cu 10-15 minute înainte de masă. Arsurile se tratează cu un terci din seminţe de susan râşnite şi apă. Se schimbă pansamentul de 2-3 ori pe zi, până la vindecare. Susanul poate înlocui sarea. Se amestecă 5 linguri de seminţe de susan, cu 3 linguri seminţe de in şi o lingură de sare de mare, prăjită în prealabil într-o tigaie uscată. Amestecul se păstrează într-un borcan închis bine. Seminţele de susan conţin şi proteine, cu 50% mai mult decât se află în carne. Sunt foarte bogate în calciu şi înlocuiesc cu succes laptele. Consumul de susan previne osteoporoza. Seminţele au o mare valoare energetică, reprezintă un aport însemnat în afecţiunile de nutriţie, sunt laxative, emoliente, antitumorale şi ajută la detoxifierea ficatului şi a rinichilor, întăresc sistemul imunitar, cresc fertilitatea şi sunt afrodiziace. Seminţele de susan sunt o sursă bună de seleniu, magneziu şi fosfor, având un conţinut scăzut de grăsimi şi sodiu. Mâncaţi în fiecare dimineaţă o mână de seminţe de susan negru, sunt foarte bogate în calciu.

Seminţele de in

Cert este că, dacă urmaţi o cură cu seminţe de in, puteţi spune adio problemelor digestive. Seminţele de in normalizează tranzitul intestinal, dau senzaţia de saţietate şi încetinesc procesul de asimilare a grăsimilor. Sunt indicate dacă suferiţi de constipaţie, de o boală inflamatorie intestinală sau de sindromul colonului iritabil. Puteţi lua seara, de 4 ori pe săptămână, câte 2 linguriţe de seminţe de in măcinate, cu multă apă. Puteţi prepara şi un macerat la rece, din două linguriţe de seminţe de in la un pahar cu apă. Se lasă câteva ore şi apoi se consumă seminţele, cu tot cu apă. Uleiul de seminţe de in are efect calmant şi antiinflamator, fiind indicat în inflamaţiile tractului digestiv şi pentru prevenirea hemoroizilor şi litiazei biliare. Datorită acţiunii de stimulare a arderii grăsimilor şi combatere a retenţiei de apă, seminţele de in sunt eficiente şi în curele de slăbire. Seminţele de in conţin mai mulţi acizi graşi esenţiali Omega-3 decât peştele şi, în plus, sunt bogate în fibre, vitamine şi minerale. Sunt o sursă excelentă de fitoestrogeni, reglând tulburările hormonale şi contribuind la prevenirea cancerului. Măcinate, le puteţi adăuga în salate, mâncăruri, prăjituri, bolul de cereale de dimineaţă. Dacă aveţi probleme cardiovasculare, 2 capsule de ulei de seminţe de in pe zi ajută la scăderea tensiunii şi reducerea nivelului de colesterol şi de trigliceride. Seminţele de in reduc inflamaţiile, atenuând simptomele astmului şi îmbunătăţind funcţia pulmonară. Alte beneficii aduse de consumul de seminţe de in sunt reducerea stresului şi creşterea capacităţii de memorare. Uleiul de seminţe de in conţine acid linoleic şi lignină, substanţe care ajută la prevenirea cancerului de prostată, de colon şi de sân. Pentru a profita de aceste beneficii, luaţi zilnic câte două capsule cu ulei de seminţe de in, adăugaţi ulei alimentar de in sau seminţe de in în salate. Pentru a reduce riscul de osteoporoză, e suficient să adăugaţi ulei de seminţe de in în mâncare. Acest ulei menţine în stare bună oasele, prin creşterea nivelului unei proteine implicate în formarea sistemului osos. Uleiul de seminţe de in este benefic femeilor la menopauză, dar şi celor ce suferă de diabet, predispoziţia către osteoporoză fiind mai crescută în cazul lor. Dacă aveţi acnee, puteţi scăpa de această problemă folosind cataplasme cu făină din seminţe de in. Acestea se prepară prin amestecul făinii de in cu apă până la obţinerea unei paste. Cataplasmele aplicate săptămânal pe zonele afectate vor face ca pielea dumneavoastră să devină mai fină şi mai curată. Tot prin acţiunea de reglare hormonală, seminţele de in prevenirea căderea părului.

Preparatele pe bază de seminţe de in care se administrează intern pot reduce absorbţia substanţelor din unele medicamente. De aceea, cereţi sfatul medicului dacă urmaţi un tratament de durată. Altfel, evitaţi terapia cu seminţe de in doar dacă suferiţi de obstrucţii sau de hemoragii ale tubului digestiv, dacă sunteţi însărcinată ori dacă alăptaţi.

Semințele de in și Omega-3

Omega-3 sunt acizi grași polinesaturați, numiți esențiali deoarece nu pot fi produși de organismul uman, fiind nevoie de asimilarea lor din surse externe. Ei includ DHA (acid docosahexanoic), EPA (acid eicosapentanoic) și ALA (acid alfa-linoleic). Recomandările sunt ca 20% din totalul de grăsimi consumate să fie acizi grași esențiali Omega-3.

Beneficii ale consumului de semințe de in

- protecție împotriva bolilor de inimă (scade tensiunea arterială)

- protecția plămânilor

- activitate anticancerigenă împotriva tumorilor

- protecție împotriva diabetului

- prevenirea și tratarea artritei

- tratarea astmului

- beneficii împotriva alergiilor

- beneficii împotriva bolilor inflamatorii

- beneficii împotriva retenției de apă

- beneficii pentru o piele uscată, dură

- beneficii pentru scleroza multiplă

- cresc vitalitatea și asigură o piele moale și un păr strălucitor

- normalizează zahărul în sânge

- cresc rezistența la frig

- îmbunătățesc sistemul imunitar

- îmbunătățesc vederea

- ajută la dezvoltarea creierului fătului și al adulților

- ajută funcțiile renale

- ajută la formarea spermei

- ameliorează unele dereglări psihice

E nevoie de 4-6 luni de la adăugarea surselor de Omega-3 în dietă pentru a observa rezultatele.

Surse de Omega-3 - uleiul de pește sau semințele de in?

În momentul în care decidem ce sursă de Omega-3 este mai bine să folosim, trebuie să luăm în considerare că sursele cele mai sănătoase și consistente sunt cele naturale. Astfel, deși Omega-3 se găsește ca supliment sub diferite forme (tablete, capsule, pastile, uleiuri), cea mai bună formă în care putem suplimenta acest nutrient este consumul alimentului integral. În natură, Omega-3 se găsește în cantități importante în pește și în semințele de in. Deși peștele este o sursă bună de acizi grași esențiali, uleiul de pește fiind recomandat pentru suplimentarea cu Omega-3, e mai puțin cunoscut faptul că semințele de in au un conținut de Omega-3 de 18-24%, față de numai 2% al peștelui.

8 motive pentru a consuma semințele de in în locul uleiului de pește

1. În primul rând, trebuie știut că acizii grași Omega-3 sunt cărămizile care ajută la îndeplinirea multor funcții în organism, dintre care una singură este de a face EPA (acid eicosapentanoic). Uleiul de pește, practic, nu furnizează Omega-3, el furnizează direct EPA, ceea ce limitează opțiunile corpului de a face ce are nevoie din Omega-3.

2. O altă mare diferență o face fibra conținută de semințele de in. Peștele nu conține nici un fel de fibre și este de asemenea o formă de hrană concentrată, nesănătoasă. Spre deosebire de alte plante alimentare, semințele de in conțin o formă de fibră numită lignină, pe care corpul nostru o transformă într-un antioxidant ce ajută sistemul imunitar și are proprietăți anticancerigene și antivirale. Nivelele mari de lignină din dietă au fost asociate cu rate reduse de cancer de colon sau de sân.

3. Încă un avantaj pe care îl are inul în fața peștelui este că uleiul extras din această plantă nu conține colesterol. În schimb, 100 de mililitri de ulei de cod conține 570 de miligrame de colesterol, cam aceeași cantitate aflată în gălbenușul a două ouă!

4. Peștele este extrem de contaminat cu substanțe toxice (mercur) din cauza poluării masive a apelor. Consumul de in nu prezintă nici un risc de acest fel.

5. Uleiul de in și uleiul de pește conțin cantități mari din vitaminele A și D. Aceste vitamine, dacă sunt de proveniență animală, sunt toxice pentru organismul uman. Vitaminele din in, precum provitamina caroten, care este convertită de corp în vitamina A, nu pot deveni toxice în organism, indiferent de cantitatea de semințe ingerate.

6. Omega-3 din semințele de in reduce colesterolul din sânge cu 25% și trigliceridele cu 65%.

7. Folosirea inului în locul uleiului de pește are și o componentă morală și etică.

8. Inul este ieftin și disponibil, ușor de păstrat și de manevrat.

Cum consumăm semințele de in

Un consum zilnic adecvat de semințe de in ar fi de aproximativ 3 lingurițe. În cazul în care se preferă uleiul din semințe de in, acesta trebuie luat câte o linguriță pe zi. De menționat că acestea sunt cantități de menținere. Dacă dorim să folosim inul în scop terapeutic, doza trebuie mărită la 5 lingurițe pe zi semințe și 2 lingurițe ulei, în funcție de necesitați.

Semințele pot fi puse la înmuiat ca și restul nucilor și semințelor, de cu seară, pentru dimineață. Acest procedeu favorizează dezactivarea enzimelor inhibitoare. O metodă bună este de a le pune în blender (după ce au fost înmuiate), amestecate cu fructe. Acesta le face mai ușor asimilabile. O altă metodă eficace și poate cea mai potrivită este măcinarea lor într-o râșniță de cafea și consumarea în salate, într-o băutură, ori pur și simplu ca atare.

Aportul de semințe de in în dietă e la fel de important pentru vegetarieni, ca și pentru cei care consumă doar hrană vie sau pentru nonvegetarieni. Sunt ieftine și ușor de găsit (în magazinele naturiste sau pe site-urile de profil, pe internet). Tot ce trebuie să facem este să le adăugăm la dieta noastră, și chiar să ne facem un obicei din asta!

Atenție: Semințele de in, ca de altfel și cele de susan, nu pot fi digerate de stomacul nostru în forma lor integrală. Nu c-ar exista vreun pericol, doar că vor ieși din corp așa cum au intrat, fără a ne aduce vreun beneficiu.

Seminţele de floarea-soarelui

Cele mai populare seminţe mâncate la noi au multiple întrebuinţări în medicina naturistă. „Bomboanele agricole“ combat nicotina. Sunt un remediu de bază în combaterea bolilor de rinichi, de bilă şi de circulaţie. De asemenea, se folosesc în cure pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei vasculare şi hormonale. Uleiul obţinut prin presare la rece se poate folosi pentru dezintoxicarea organismului, prevenirea afecţiunilor gingiilor şi tratarea bolilor căilor respiratorii. Se ia o gură de ulei în fiecare dimineaţă, pe nemâncate şi se suge vreme de 10 minute. Apoi lichidul plin de microbi se scuipă şi se clăteşte gura insistent. Seminţele de floarea-soarelui conţin o cantitate substanţială de acid linoleic, care reduce depozitele de colesterol din pereţii arterelor. Sunt bogate în vitamina E, un antioxidant care previne apariţia bolilor de inimă. Sunt recomandate femeilor gravide şi copiilor, pentru conţinutul ridicat de vitamine B. Seminţele de floarea-soarelui au darul de a reduce pofta de nicotină. Conţin vitamina E, acid folic, magneziu, seleniu, cupru. Sunt o sursă importantă de acizi graşi Omega-3, necesari în regenerarea celulelor. Pentru o mai bună asimilare a magneziului din ele se recomandă să le adăugaţi în salate. Atenţie însă, nu prăjite şi sărate, ci crude. Naturiştii susţin că seminţele de floarea-soarelui previn formarea cheagurilor de sânge şi reduc riscul de a vă îmbolnăvi de inimă. De asemenea, contribuie la o funcţionare normală a prostatei şi ajută la reglarea digestiei.

Seminţele de schinduf

Schinduful este o plantă ierboasă, ale cărei seminţe tratează diabetul de tip insulinodependent. Se face o cură de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau câte două-trei căni pe zi. Schinduful este un hipoglicemiant puternic în timp, care va necesita reducerea gradată a dozelor de insulină. Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia câte o linguriţă de pulbere de 4 ori pe zi, înaintea meselor principale. Intervine în metabolismul lipidelor, reducând aşa-numitul colesterol rău şi protejând sistemul cardiovascular de apariţia ischemiei cardiace. Seminţele sporesc secreţia de lapte şi îmbunătăţesc starea de sănătate a mamei. Două linguriţe de pulbere de schinduf amestecată cu miere, luate cu o oră înainte de masă, vindecă anorexia. Infuzia de schinduf e de ajutor femeilor aflate la menopauză, prevenind eliminările masive de calciu şi ajutând la păstrarea forţei musculare. Infuzia vindecă şi sterilitatea, dar are şi efecte antiinflamatoare asupra intestinului. Cataplasma cu seminţe de schinduf ajută la terapia ulcerelor varicoase şi a eczemelor însoţite de mâncărimi. În cosmetică, întăreşte unghiile şi părul, iar pe femeile prea slabe le ajută să-şi rotunjească formele, fără a creşte însă ţesutul adipos.

Seminţele de chimen

Chimenul este cunoscut pentru beneficiile sale medicale de sute de ani. El ajută digestia, prin uleiul esenţial din seminţele sale, care activează glandele salivare. De asemenea timolul prezent în seminţe asigură o digestie lentă şi grăbeşte vindecarea arsurilor. Dacă aveţi de insomnie, seminţele de chimen vă vor face să aveţi un somn liniştit, deoarece au efect calmant. Ameliorează greţurile de dimineaţă, aşa că fac minuni pentru femeile gravide. Se consumă sub formă de ceai – o linguriţă de seminţe la un pahar cu apă. Seminţele de chimen ajută în vindecarea simptomelor răcelii, printre care şi tusea. De asemenea, durerile în gât pot fi ameliorate cu ajutorul acestor seminţe. Cu vârsta, metabolismul devine mai lent. Sucul de chimen vă va ajuta, deoarece sporeşte căldura în organism şi, în cele din urmă, creşte metabolismul. Adăugaţi seminţe de chimen dietei dumneavoastră şi vă veţi simţi mai bine. Ele acţionează ca un laxativ natural. De asemenea, seminţele de chimen previn astmul, bronşita şi alte probleme respiratorii.

Seminţele de coriandru

Proprietăţile antiinflamatorii ale coriandrului îl recomandă în tratarea afecţiunilor reumatice, bolilor rinichilor şi anemiilor. Acizii conţinuţi, printre care cel linoleic, oleic, ascorbic sau stearic, normalizează valorile ridicate ale colesterolului.

Dereglările stomacale îşi găsesc remediul în coriandru, pe care îl puteţi consuma la fiecare masă, ca adaos în supă, salată sau omleta de la micul dejun. Are şi rol antibacterian, deci îl puteţi consuma cu încredere pentru evitarea balonărilor, diareii sau durerilor de stomac. Are efect antiseptic şi e un bun leac împotriva ulcerului bucal. Împrospătează respiraţia, deci poate înlocui guma de mestecat după fiecare masă. Este o sursă sigură de fier, de aceea se recomandă anemicilor sau persoanelor predispuse anorexiei, deoarece stimulează secreţiile stomacale şi îmbunătăţeşte digestia. Pentru femei, este un bun remediu în normalizarea menstrei şi îndepărtarea durerilor. Conţinutul bogat în vitaminele A şi C, dar şi fosforul îi conferă proprietăţi dezinfectante şi protejează ochiul de conjunctivită şi de alte afecţiuni. Coriandrul este considerat şi un bun afrodiziac. Creşte libidoul şi, împreună cu tehnicile de aromaterapie, el poate fi remediul pentru îmbunătăţirea vieţii de cuplu.

Seminţele de mac

Seminţele de mac au fost descoperite cu mult timp în urmă de europeni, macul fiind considerat una dintre primele plante cultivate (încă din neolitic). Sunt abundente în hidraţi de carbon, acizi graşi, calciu. Planta întreagă are utilizări terapeutice în medicina tradiţională, dar cele mai utilizate sunt seminţele, care ajută la prevenirea multor boli. Seminţele sunt foarte bogate în acid linoleic – un complex important de acizi graşi Omega-6, ce oferă protecţie împotriva bolilor de inimă şi altor tulburări ale aparatului circulator. Uleiul din seminţele de mac este de mare ajutor în prevenirea şi tratarea cancerului mamar. Mai mult, acestea stabilizează nivelul zahărului în sânge, reduc considerabil colesterolul, împiedică apariţia cancerului la colon şi îmbunătăţesc sănătatea globală a intestinelor. În prezent, seminţele de mac sunt folosite ca un remediu blând, odihnitor pentru copii, dar şi pentru persoanele în vârstă. Au rezultate spectaculoase în tratarea tulburărilor comportamentale. În plus, faţă de efectele sale calmante, s-a dovedit că seminţele de mac îmbunătăţesc capacitatea de concentrare şi intelectuală. Ele contribuie totodată la îmbunătăţirea memoriei la copii şi la tineri. În California, uleiul de mac este utilizat în tratamentul stresului şi al stărilor de anxietate, precum şi la ameliorarea durerilor de cap şi insomniei. Cu un conţinut bogat în minerale, iod, mangan, magneziu, zinc şi cupru, seminţele de mac acţionează ca o sursă de energie naturală. De asemenea, ele oferă o serie de ingrediente ce includ lecitina, acidul oxalic şi alcaloizii. Acestea ajută la sporirea enzimelor şi a acizilor graşi conţinuţi deja de organismul uman, pentru a asigura o bună stare de funcţionare a acestuia. Creşterea nivelului de energie la nivelul organelor ce îndeplinesc funcţii de rutină se datorează hidraţilor de carbon conţinuţi de seminţe. Sunt de ajutor persoanelor cu digestie lentă, facilitând o mai bună funcţionare a aparatului şi tranzitului digestiv. Pentru a da mâncărurilor, în special prăjiturilor, o aromă specială, se folosesc seminţe de mac. Ele se pot adăuga în pâine pentru un gust deosebit sau în diferite tipuri de sosuri ca agent de îngroşare.

Macul combate cu succes osteoporoza, datorită conţinutului ridicat de fosfor care facilitează absorbţia mai bună a calciului în organism. Proprietăţile curative ale macului au ieşit la iveală în urmă cu câţiva ani, la mutarea unui cimitir vechi din secolul al XIX-lea dintr-un sat din Slovacia. Atunci s-a constatat că oasele celor îngropaţi nu erau atinse de osteoporoză. Locuitorii satului erau cunoscuţi ca mari cultivatori şi consumatori de mac şi miere. Cercetătorii slovaci au făcut ulterior un studiu pe două grupuri a câte 20 de femei care sufereau de osteoporoză. Primului grup i s-au administrat medicamente contra osteoporozei, iar celui de-al doilea grup, seminţe măcinate de mac în amestec cu miere şi ulei de mac. A rezultat fără dubii că persoanele tratate doar cu mac au scăpat de osteoporoză după administrare timp de 12 luni. Femeile din celălalt grup încă mai aveau osteoporoză după un an, iar oasele lor prezentau valori ale calciului sub limitele normale.

Seminţele de roşii

Un ingredient natural găsit în seminţele de roşii a fost identificat de oamenii de ştiinţă britanici drept o componentă cheie pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Gelul făcut din aceste seminţe e promovat ca o alternativă naturală la aspirină. Gelul este deja utilizat într-un produs de suc de fructe şi se aşteaptă să fie adăugat în unele băuturi lactate. Uniunea Europeană a recunoscut că acest ingredient îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi a aprobat menţionarea pe ambalaje a acestui ingredient. Produsul este derivat din gelul aflat în jurul seminţelor de roşii, iar studiile au demonstrat că poate preveni apariţia cheagurilor de sânge.

TOTUL DESPRE NUCI ŞI ALUNE

Oleaginoasele sunt benefice în prevenirea maladiilor cardiovasculare. Datorită conţinutului în magneziu, contribuie la buna funcţionare a unor enzime cu rol în refacerea celulară. Consumul de oleaginoase este benefic sănătăţii cardiovasculare. Toate oleaginoasele (migdale, nuci pecan, alune etc.) şi arahidele (leguminoasele) conţin acizi graşi de acelaşi tip cu cei conţinuţi de uleiul de măsline. Astfel, consumând unt de arahide, obţii aceleaşi beneficii ca atunci când consumi ulei de măsline. În plus, oleaginoasele sunt bogate în proteine, fibre şi vitamina E, un antioxidant care neutralizează radicalii liberi responsabili de îmbătrânirea celulară. Pentru persoanele hipertensive, se recomandă însă oleaginoasele nesărate. Dacă ţii la silueta ta, nu le consuma în exces, deoarece la 100 g de oleaginoase corespund aproximativ 600 de calorii. Oleaginoasele au în general un conţinut ridicat de vitamina E, fibre, minerale şi oligoelemente (potasiu, magneziu, fosfor, calciu, fier, zinc şi cupru), o pondere importantă de lipide şi un conţinut proteic superior fructelor.

Migdalele sunt menţionate în istorie din cele mai vechi timpuri, fiind un ingredient de preţ în pâinea faraonilor egipteni. Originea exactă nu este ştiută, dar se crede că provin din China şi Orientul Mijlociu. Exploratorii din antichitate consumau migdale în călătoriile lor pe Drumul Mătăsii, ce lega Asia de zona Mediteraneană, în special Spania şi Italia, astfel încât aceasta plantă a fost curând aclimatizată şi în Europa. În America, migdalul a fost adus abia în secolul al XVIII-lea de către călugării franciscani, adaptându-se foarte bine în California, unde şi acum se cultivă intens. Pe parcursul istoriei, migdalele au avut o puternică semnificaţie religioasă, etnică sau socială. Românii aruncau cu migdale asupra mirilor ca semn de fertilitate, acest obicei regăsindu-se şi în zilele noastre, când la nunţi se dăruiesc invitaţilor săculeţe cu migdale glazurate. O altă tradiţie este împământenită în Suedia unde, în fiecare an, de Crăciun, se găteşte budinca de orez în care se ascunde o migdală, iar cel ce o găseşte va avea noroc tot anul următor. Arborele de migdal este înrudit cu cireşul, prunul şi piersicul, însă fructele sale nu sunt comestibile. Migdalele pe care le consumăm sunt de fapt seminţele acestui arbore, învelite cu o coajă tare în interiorul unui fruct ce ajunge la maturitate în aproximativ 7-8 luni de la înflorire. Spre deosebire de migdalele cultivate, cele sălbatice conţin o substanţă otrăvitoare, astfel încât, pentru a putea fi consumate, este necesar să fie prelucrate prin spălare şi prăjire. Migdalele sunt printre cele mai hrănitoare fructe uscate.

Cu un conţinut redus în grăsimi nocive şi bogate în minerale şi vitamine, ele ajută în combaterea bolilor cardiovasculare şi chiar în prevenirea unor forme de cancer. Migdalele sunt cea mai bună sursă de magneziu şi vitamina E, considerată vitamina antisterilităţii, cu rol în reglarea funcţiei de reproducere. Calciul conţinut ajută la menţinerea sănătăţii oaselor şi a dinţilor, în vreme ce fosforul ajută memoria. Nivelul ridicat de proteine şi fibre din migdale le fac un aliment valoros, în special într-o dietă vegetariană sau de post, când pot substitui carnea, păstrând aportul nutritiv. Studiile au demonstrat că este suficientă introducerea în dieta zilnică a migdalelor pe o perioadă de doar o lună, pentru ca efectele benefice ale acestora să se facă simţite. Migdala ca atare nu conţine carbohidraţi şi de aceea este recomandată persoanelor care suferă de diabet. Cantitatea zilnică recomandată este de 30 de grame, adică aproximativ 20 de migdale. 24 de sâmburi de migdale conţin aproximativ 6 g de proteine şi 3,35 g de fibre.

Arahidele sunt originare din America de Sud, Mexic şi America Centrală. Deşi sunt considerate a fi fructe uscate, ele fac parte din familia leguminoaselor. Fructele sunt nişte păstăi ce se dezvoltă sub pământ, fiecare putând conţine până la 4 seminţe din care se dezvoltă alunele. Cunoscute şi sub numele de „alune de pământ” sau „alune americane”, arahidele au fost folosite de oameni în alimentaţie din cele mai vechi timpuri. Cercetări arheologice au scos la iveală dovezi ale cultivării arahidelor în Peru cu circa 7.600 de ani în urmă. În cultura precolumbiană, arahidele ocupau un loc de cinste, regăsindu-se în diferite forme de artă, precum sculptură sau bijuteriile. Exploratorii portughezi au popularizat această plantă şi pe continentul european şi cel african în secolul al XIX-lea, de unde a fost adusă ulterior şi în America de Nord. În SUA, arahidele au fost aduse în secolul al XVIII-lea de către neguţătorii de sclavi, fiind cultivate în special pentru uleiul extras, ca hrană pentru animale sau ca înlocuitor pentru cacao. La începutul secolului XX, cercetările botanistului american George Washington Carver au scos la iveală potenţialul nutritiv al arahidelor, tot acum punându-se bazele popularităţii imense de care se bucură arahidele astăzi în SUA. Studiile lui Carver au identificat nu mai puţin de 300 de utilităţi ale arahidelor, atât în alimentaţie cât şi în industrie. Astăzi arahidele se regăsesc într-o varietate largă de produse alimentare şi în cultura culinară a multor ţări. Sunt consumate cel mai des ca gustare, încorporate în deserturi sau produse de patiserie, precum şi sub forma celebrului unt de arahide. Untul de arahide a fost produs prima dată în 1890, de către John Kellogg, cel care a inventat, printre altele, şi binecunoscuţii fulgi de porumb. Conceput iniţial ca înlocuitor al untului, cel de arahide a căpătat rapid popularitate, astăzi fiind extrem de apreciat ca gustare de dimineaţă şi ca ingredient în diferite reţete. Arahidele, ca şi untul obţinut din ele, constituie o sursă semnificativă de proteine, mai mare decât orice altă plantă leguminoasă. Grăsimile conţinute sunt în principal nesaturate, benefice pentru organism prin efectul de reducere a nivelului de colesterol din sânge şi a riscului de boli cardiovasculare. Conţin minerale precum magneziul, zincul, cuprul, fosforul sau potasiul, precum şi o importantă cantitate de fibre. Cercetări ştiinţifice recente au demonstrat că arahidele conţin antioxidanţi, extrem de utili sănătăţii organismului uman. Nivelul de antioxidanţi din arahide rivalizează cu cel al multor fructe şi legume precum merele, murele, căpşunile sau morcovii. Arahidele sunt cultivate în numeroase regiuni ale lumii, principalii exportatori fiind SUA, China şi Argentina, cel mai mare importator fiind Uniunea Europeană.

Nucile. Consumate zilnic, împiedică îngroşarea arterelor şi previn bolile de inimă. Opt nuci pe zi menţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn atacul vascular cerebral. Se recomandă consumul de nuci mai ales după o masă bogată în grăsimi, pentru a-i atenua efectele negative. Acidul alfa-linoleic din nuci este benefic pentru cei cu tulburări de ritm cardiac. Nucile mai conţin antioxidanţi şi arginină, un aminoacid utilizat de corp pentru a produce oxidul nitric, cu rol în procesele de învăţare şi memorare, reglarea presiunii arteriale, digestie, erecţie peniană, combaterea cancerului. Nucile pot înlocui majoritatea nutrienţilor animali în cazul vegetarienilor, adică cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu şi proteine. În combinaţie cu pâinea, cerealele sau leguminoasele (mai ales soia şi lintea) se poate obţine gama întreagă de aminoacizi esenţiali. Nuca este bogată în acizi graşi Omega-3 iar consumul ei poate duce la scăderea colesterolului. Miezul de nucă este recomandat în caz de slăbiciune generală şi extenuare. Se poate pregăti o excelentă băutură energizantă dintr-un pahar de suc proaspăt de fructe, amestecat cu miez de nucă pisat şi miere.

Caju este originar din nordul Braziliei şi face parte din aceeaşi familie cu mango-ul şi fisticul. În secolul al XVI-lea, exploratorii portughezi au introdus această plantă şi în alte regiuni tropicale, precum India şi unele ţări africane, unde e cultivat şi astăzi, cei mai mari producători din lume fiind India, Brazilia, Mozambic, Tanzania şi Nigeria. Unele persoane sunt alergice la caju, totuşi el se numără printre cele mai puţin alergenice nuci. Are un conţinut bogat de potasiu, fosfor şi magneziu, conţinând de asemenea, calciu, sodiu, fier, zinc, seleniu şi vitamina K. În plus, este una dintre cele mai gustoase tipuri de nuci. Uleiul de caju are aplicabilitate medicinală, fiind demonstrate proprietăţile sale antibacteriene. Din pudra de seminţe se extrage un antivenin.

Castana comestibilă este originară din regiunile temperate ale emisferei nordice. Poate fi consumată în stare proaspătă sau prelucrată industrial, sub formă de făină, din care se prepară un piure gustos şi hrănitor sau se foloseşte la fabricarea surogatului de cafea şi a uleiului de castane. Castanele conţin potasiu, fosfor, calciu, magneziu, sodiu, fier, seleniu şi magneziu şi vitaminele A, C şi K. 10 castane prăjite conţin 2,7 g proteine şi 4,3 g fibre. Castanele au numeroase calităţi curative. Ele vin în ajutorul celor cu probleme de inimă, anemicilor şi celor care suferă de boli ale stomacului. Castanele pot fi un aliat de nădejde în tratarea afecţiunilor respiratorii, precum tusea convulsivă. Conţin fibre, deci persoanele care au probleme de digestie sau cei care vor să-şi întărească musculatura n-ar trebui să le evite. Castanele sunt delicioase. Piureul din castane se află printre puţinele produse prelucrate termic care îşi menţin aproape în totalitate vitaminele. Castanele se pot folosi şi extern. Dacă aveţi acnee, folosiţi o combinaţie de miere şi miez de castane şi aplicaţi-o pe faţă, fiind o veritabilă mască revigorantă, cu acţiune antiinflamatorie şi de reducere a sebumului. Substanţele conţinute de castane refac găurile microscopice din vasele de sânge şi le conferă elasticitate. Tinctura este bună pentru varice.

Nuca de macadamia. Consideraţi iniţial plante ornamentale, arbuştii de macadamia au devenit o adevărată comoară după descoperirea lor în 1857 de către chimistul scoţian John Macadam, al cărui nume îl poartă. Înainte de secolul al XIX-lea, aceste nuci erau cunoscute doar de către populaţia aborigenă din Australia, care le consumau, însă nu cultivau planta. Doar două dintre cele 9 specii de macadamia existente produc celebrele nuci, cele mai scumpe din lume. Originari din Australia, arbuştii macadamia au fost plantaţi pentru prima dată în scop comercial în Hawaii, care astăzi reprezintă una dintre cele mai mari surse de nuci macadamia din lume, iar SUA cel mai important consumator. Alţi exportatori importanţi ai preţioaselor nuci sunt Africa de Sud, America Centrală şi Australia. Preţul ridicat al nucilor de macadamia se justifică nu doar prin faptul că arbuştii produc fructe abia după 7-10 ani, ci şi din cauza cojii foarte rezistente ce trebuie îndepărtată înainte de vânzare. Coaja acestor nuci este atât de tare, încât nu poate fi spartă cu un spărgător obişnuit. Se folosesc utilaje automatizate care, după spargerea şi îndepărtarea cojilor, sortează miejii în funcţie de calitate. Aceştia pot fi mâncaţi în stare naturală, prăjiţi sau înveliţi în ciocolată. Nucile de macadamia sunt preţuite nu doar pentru gustul lor dulce, rafinat, ci şi pentru uleiul pe care îl conţin (70-80%), folosit la fabricarea cosmeticelor de îngrijire a pielii. Ele au un conţinut bogat de potasiu, fosfor, magneziu, calciu, sodiu fier.

Mugurii de pin sunt seminţele comestibile ale arbustului cu acelaşi nume, pinul. În lume există aproximativ 20 de specii de pini care produc aceşti muguri comestibili. Obiceiul de a mânca seminţe de pin datează încă de pe vremea grecilor şi romanilor, care obişnuiau să le păstreze în miere de albine. În prezent, mugurii se găsesc peste tot în lume, având diferite nume: nuci indiene, pinon, pignon, pignole, pinhao şi sunt utilizaţi în special la prepararea de salate şi în compoziţia unor deserturi delicioase. Pentru ca un astfel de pin să poată ajunge la producerea de seminţe, este necesar să treacă de la 15 până la 25 de ani de la plantare. Culegerea mugurilor se realizează manual, ceea ce impune şi costuri mari de vânzare pe piaţă. Din punct de vedere al conţinutului nutriţional, mugurii de pin pot au între 10 şi 30% proteine (în funcţie de specia de la care provin) şi aduc o cantitate importantă de fibre organismului. Prin presare la rece, se obţine uleiului de pin, apreciat atât pentru gustul plăcut, cât şi pentru proprietăţile antioxidante şi antiinflamatorii.

Nuca pecan. Provenind din America de Nord, pecanul este o specie înrudită cu nucul. Numele îi vine de la cuvântul indian Algonquin paccan, însemnând o nucă atât de tare încât nu poate fi spartă decât cu piatra. Pecanul a devenit cunoscut în Europa abia în 1792, când exploratorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca a scris primul despre această specie de arbore. Aroma de pecan este considerată de gurmanzi ca fiind una desăvârşită, de o dulceaţă net superioară faţă de alte sortimente de nuci, respectiv sâmburi graşi. Miezul de pecan este unic datorită concentraţiei ridicate de grăsimi polisaturate, precum şi de substanţe cu rol antioxidant. Pecanul este un fruct oleaginos, foarte bogat în lipide (72%), ceea ce explică valoarea energetică ridicată: 700 kcalorii la 100 g. Pe lângă lipide, nuca pecan mai conţine un procent de proteine net superior faţă de alte nuci (9,3%). Uleiul conţinut de acesta este atât de concentrat, încât, dacă îl aprinzi cu un chibrit, focul va fi întreţinut până la arderea completă.

Pecanul e o sursă excelentă de proteine şi grăsimi nesaturate. Potrivit cercetătorilor, pecanul conţine mai mulţi antioxidanţi decât oricare alt sâmbure gras, fiind urmat de nuci şi alune. Cantitatea foarte mare de vitamina A din pecan este binevenită atunci când dorim să ne protejam vederea, oasele şi dinţii sau să ne îmbunătăţim starea generală de sănătate. De asemenea, consumul frecvent şi în cantităţi moderate de pecan duce la scăderea colesterolului rău.

Fisticul este sămânţa comestibilă, cu gust uleios, foarte plăcut, a unui arbore originar din vestul Asiei. Fisticul are un conţinut important de potasiu şi fosfor şi ceva mai mic de magneziu, calciu, sodiu, fier şi seleniu. E foarte bogat în vitamina A. Resveratrolul din fistic are un rol important combaterea cancerului şi a bolilor de inimă, triptofanul îmbunătăţeşte dispoziţia şi combate depresia sau insomnia, iar cistina (un factor important în prevenirea îmbătrânirii precoce) favorizează absorbţia fierului.

Alunele de pădure sunt o sursă excelentă de proteine, fibre şi magneziu. Au un conţinut scăzut de sare şi se pot mânca crude sau pastă cu unt. Sunt ingredientul principal din crema italiană Nutella. Uleiul de alune de pădure e folosit extern pentru a înlătura celulita. Alunele sunt foarte bogate în vitamina E şi săruri minerale. Atenţie însă! Nu exageraţi cu consumul lor. 100 g de alune au 650 kcal. În scopuri terapeutice, de la alun se utilizează: miezul fructelor, uleiul acestora, frunzele şi mugurii.

Aluna e fructul-sămânţă al alunului comun (Corylus avellana), arbust care creşte spontan, dar este şi cultivat. Fructele sunt mici şi sferice sau ovoidale, câte 2-4 într-un grup, alcătuite dintr-un înveliş lemnos ce închide o singură sămânţă comestibilă.

Alunele de pădure reprezintă una dintre culturile cele mai străvechi şi sunt originare din Asia. Manuscrisele chinezeşti de acum 5000 de ani menţionează alunele de pădure ca pe o hrană sacră din ceruri. Romanii şi grecii foloseau alunele de pădure în scopuri medicale. Medicul Dioscorides din Grecia Antică lăuda proprietatea alunelor de pădure de a vindeca tusea cronică şi răcelile şi de a ajuta la creşterea părului în zonele cu început de calviţie. Principalii producători de alune de pădure sunt Turcia, Italia, Spania şi Franţa.

Alunul românesc este un arbust care creşte mai ales la margini de pădure, acolo unde este lumină din belşug şi pământ afânat. Alunele româneşti se coc la începutul lunii septembrie. Alunul turcesc este mai productiv, dar fructele sale nu au virtuţile tămăduitoare şi vitalitatea alunului autohton.

Alunele sunt un aliment cu un înalt conţinut caloric şi bogat în săruri minerale. Ele conţin: grăsimi uleioase în mari cantităţi, proteine, zaharuri, fibre alimentare, săruri minerale (fosfor, magneziu, fier, mangan, cupru seleniu etc.) vitamine, mai ales vitamina E şi, în cantitate mai mică, vitaminele din grupul B şi vitamina A, răşini, pigmenţi şi tanini.

Alunele de pădure au o aromă puternică şi sunt deseori folosite în copturi, dar şi pentru a face unt de alune, faină şi paste. Alunele se găsesc în comerţ cu sau fără coajă, tăiate, măcinate sau prăjite şi se consumă mai ales uscate. Sunt întrebuinţate ca atare în cofetărie iar în industria dulciurilor ca înlocuitor al pudrei de cacao. Din alunele presate, se obţine un ulei apreciat atât în alimentaţie, cât şi în industria cosmetică.

Alunele de pădure nu constituie doar o sursă de proteine de foarte bună calitate. Pe lângă vitamina E (un antioxidant puternic) ele mai conţin şi alte substanţe nutritive benefice sistemului imunitar. Sunt bogate în arginină, un aminoacid care relaxează vasele de sânge. Aceste nucifere de pădure au cea mai mare concentraţie de acid folic dintre toate tipurile de alune. Acidul folic reduce riscul apariţiei defectelor în tubul neural înainte de naştere şi poate reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, anumitor tipuri de cancer, bolii Alzheimer şi depresiei. Alunele conţin minerale care scad tensiunea: calciu, magneziu şi potasiu. Sunt şi o sursă bogată de squalenta, o substanţă naturală care se află şi în uleiul de măsline, uleiul din germeni de grâu, uleiul de orez, uleiul de rechin şi în drojdie, cu efecte împotriva cancerului şi reduce colesterolul. Un studiu efectuat pe subiecţi umani a arătat că persoanele cu un nivel ridicat de colesterol care au consumat alune de pădure timp de 8 săptămâni au prezentat un nivel scăzut al lipidelor care formează placa arterelor (LDL) şi un nivel crescut al colesterolului pozitiv HDL, în comparaţie cu grupul de control.

Fructele alunului sunt o adevărata mină de energie, având o valoare calorică şi nutritivă apropiate de cea a cărnii, fiind în schimb mai digerabile şi total lipsite de toxicitate. Ca medicament, alunele au valoare terapeutică atunci când sunt consumate crude, neprăjite, fiind indicate pentru: anemie, creştere, colesterol mărit, diabet, fragilitate capilară, pietre la rinichi, sarcină, boli pulmonare.

Frunzele alunului se folosesc ca infuzie, decoct şi băi, au efect hemostatic, vasoconstrictor şi tonifiant venos. Ele se recoltează în lunile iunie-iulie.

Uleiul de alune virgin constituie un tratament excelent în eliminarea teniei şi împotriva infecţiilor căilor respiratorii. Uleiul de alune se obţine prin presare la rece. El nu poate fi conservat mult în timp. Are efecte tămăduitoare foarte puternice. O linguriţă de ulei luată seara şi una dimineaţa, timp de 15 zile, duce la eliminarea teniei. Luat zilnic, uleiul de alune protejează gâtul împotriva infecţiilor, fiind folosit cu mult succes şi în tratarea hipertensiunii arteriale; doza este aceeaşi.

Uleiul de alune conţine lecitină şi mulţi acizi graşi nesaturaţi: până la 83% acid oleic şi până la 25% acid linoleic. El influenţează pozitiv microcirculaţia şi penetrabilitatea pielii, atenuează luciul uleios, are efect astringent şi reglează secreţia de sebum, are efect nutritiv şi hidratant, nu usucă pielea şi nu lasă o senzaţie grasă. Este un ulei deosebit de delicat şi nu favorizează apariţia comedoanelor, diminuează vergeturile, repară cicatricele, asigură elasticitatea pielii. Este un ulei cunoscut şi pentru efectele de catifelare şi atenuare a semnelor îmbătrânirii. Poate fi utilizat pentru toate tipurile de ten. Se aplică 3-5 picături pe tenul curat, masând uşor. Evitaţi însă zona ochilor. Pentru rezultate optime, este de preferat a se aplica seara, înainte de culcare şi din nou dimineaţa.

Făina de alune este un energizant şi vitalizant de excepţie. Prin zdrobirea alunelor crude în piuă sau măcinarea lor cu râşniţa, se obţine o făină foarte gustoasă, care poate fi amestecată cu miere şi busuioc şi mâncată pe pâine, sau din care se poate prepara untul de alune, mixând alunele într-un blender, până devin o pastă groasă.

Sfaturi şi recomandări în folosirea alunelor de pădure:

- Dacă sunt în coajă, alegeţi alunele grele şi pline. Cele decojite pot fi păstrate în locuri răcoroase şi uscate aproape o lună, iar în frigider sau congelator se vor menţine proaspete 4 luni.

- Pieliţa poate fi îndepărtată prin prăjire uşoară şi apoi prin frecare. Alunele pot fi prăjite în cuptor, folosind o coală de hârtie de copt. În cantitate mică, se pot măcina cu râşniţa de cafea.

- Încercaţi untul de alune de pădure ca alternativă la untul de arahide. Este foarte gustos.

- Alunele de pădure se pot adăuga în salatele favorite şi se pot amesteca în cerealele de la micul dejun. De asemenea, puteţi adăuga alune de pădure, tăiate sau mixate, în iaurt.

De 3 ori - MARILYN

O SCRISOARE SEMNATĂ CHARLIE

Nu există o iubire mai dezinteresată și necondiționată decât cea a părintelui față de copiii săi.

Charlie Chaplin, tată a 12 copii, în 1965, fiind la venerabila vârstă de 76 de ani, a scris o scrisoare fiicei sale de 21 de ani, Geraldine, care încerca să-și facă o carieră în lumea dansului, la Paris. Scrisoarea este emoționantă, foarte personală, dar în același timp, se potrivește, într-o bună măsură, multora dintre noi.
Este un exemplu de dragoste paternă și grijă, de tristețe și bucurie, mândrie și îngrijorare, înțelepciunea adunată de-a lungul anilor și copilăria jucăușă care s-a păstrat în sufletul său . „Niciodată nu am fost un înger, scria geniul cinematografiei, dar întotdeauna m-am străduit să fiu un om în adevăratul sens al cuvântului. Încearcă și tu”.
Fetița mea!
Acum este noapte. Noaptea de Crăciun. Toți soldații înarmați din mica mea cetate au adormit. Fratele tău și sora ta dorm. Chiar și mama ta doarme. Aproape că nu am trezit puișorii adormiți, când am pătruns în camera asta semi luminată. Cât ești de departe de mine! Și să orbesc dacă nu văd imaginea ta în fața ochilor mei tot timpul. Portretul tău stă aici pe masă și aici, în inima mea. Dar unde ești tu? Acolo, în Parisul de poveste, dansezi pe măreața scenă teatrală de pe Champs-Élysées. Știu asta prea bine și totuși mi se pare că aud pașii tăi în liniștea nopții, văd ochii tăi, care strălucesc ca stelele pe cerul de iarnă.
Aud că interpretezi, în spectacolul de Crăciun, rolul frumoasei persiene înrobită de hanul tătar. Fii o frumoasă și dansează! Fii o stea și strălucește! Dar dacă extazul și mulțumirile publicului te vor îmbăta, dacă mireasma florilor te va ameți, așează-te într-un colț și citește scrisoarea mea, ascultă-ți glasul inimii. Sunt tatăl tău, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Știi tu, oare câte nopți am stat lângă patul tău când erai mică și îți povesteam basme despre frumoasa adormită, despre dragonul care nu doarme niciodată? Și când somnul îmi biruia ochii bătrâni râdeam de el și îi ziceam: „Pleacă! Somnul meu e țesut din visele fiicei mele!”
Ți-am văzut visurile, Geraldine, ți-am văzut viitorul, ziua ta de azi. Am văzut o fată dansând pe scenă, o zână alunecând pe cer. Auzeam cum vorbea publicul: „Vedeți fata aceasta? Este fiica unui bufon bătrân. Mai țineți minte? Îl chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon bătrân! Astăzi este rândul tău. Dansează! Eu am dansat în pantaloni rupți, largi, dar tu dansezi în costum de mătase de prințesă. Aceste dansuri și furtuna de aplauze te vor înălța la cer. Zboară! Zboară acolo! Dar coboară și pe pământ! Trebuie să vezi viața oamenilor, viața dansatorilor de pe stradă, care dansează tremurând de frig și de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. În acele nopți magice când tu adormeai leganată de poveștile mele, eu stăteam treaz.
Mă uitam la fața ta, ascultam bătăile inimii tale și mă întrebam: „Charlie, oare acest pisicuț într-o zi te va recunoaște?” Nu mai știi, Geraldine. Multe povești ți-am spus în acele nopți îndepărtate, dar poveste mea – niciodată. Dar ea este interesantă. Este despre bufonul flămând, care cânta și dansa în cartierele sărace ale Londrei și pe urmă strângea câțiva bănuți de la trecătorii care se opriseră să privească. Iată povestea mea! Am cunoscut și foamea și ce înseamnă să nu ai un acoperiș deasupra capului. Mai mult decât atât, am simțit durerea umilitoare a măscăriciului hoinar, în pieptul căruia se frământă un ocean de mândrie; și această mândrie era rănită dureros de monedele aruncate. Și totuși sunt viu, așa că să lăsăm asta.
Mai bine să vorbim despre tine. După numele tău – Geraldine – urmează familia mea – Chaplin. Cu această familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plâns mai mult decât au râs ei. Geraldine, în lumea în care trăiești, există nu numai dansuri și muzică! La miezul nopții, când ieși din sala imensă, poți să uiți de admiratorii bogați, dar nu uita să întrebi de șoferul taxiului, care te va duce acasă, de soția sa. Și dacă este însărcinată și nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niște bani în buzunar. Am dat ordin la bancă să-ți plătească aceste cheltuieli. Dar celorlalți plătește-le exact cât le datorezi. Din când în când mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos și cunoaște orașul.
Privește mai atent la oameni! Uită-te la văduve și copii orfani. Măcar o dată pe zi vorbește-ți așa: „Sunt la fel ca ei”. Da, ești una cu ei, fetița mea! Mai mult decât atât. Arta, înainte să dea aripi omului, ca el să zboare în sus, îi rupe picioarele. Și dacă va veni ziua când te vei simți mai presus decât publicul, părăsește scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Îl știu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai grațioase, cu mai multă mândrie. Acolo nu va fi nici urmă de reflectoare orbitoare ca ale teatrului tău. Reflector pentru dânsele este luna.
Uită-te bine! Nu dansează ele mai bine decât tine? Recunoaște, fetița mea! Întotdeauna se va găsi cineva care dansează, joacă mai bine decât tine! Și ține minte: în familia lui Charlie nu a fost niciunul care să fi certat șoferul de taxi sau să râdă de săracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trăi. Vreau ca tu nici să nu știi niciodată ce e aceea sărăcie. Cu această scrisoare îți trimit o carte de cecuri, pentru ca tu să poți cheltui cât îți dorești. Dar când vei cheltui doi franci să nu uiți că al treilea nu e al tău. El trebuie să îi aparțină unui necunoscut care are nevoie de dânsul. Iar tu vei găsi repede unul. Trebuie numai să vrei să-i vezi pe acești săraci necunoscuți și îi vei întâlni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonică. Am petrecut foarte mult timp la circ și tot timpul îmi făceam griji pentru echilibriști.
Și trebuie să-ți mai spun că oamenii cad cel mai des pe pământul tare, mai des decât echilibriștii de pe sârmă. Poate la vreo petrecere selectă te va orbi strălucirea vreunui diamant. În acel moment el va deveni acea sârmă periculoasă și căderea este inevitabilă. Poate, într-o bună zi, o să te cucerească chipul frumos al unui prinț. În acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experiență, iar aceștia cad de fiecare dată. Nu îți vinde inima pentru aur și bijuterii. Află că cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el strălucește pentru toți. Când va veni vremea și te vei îndrăgosti, iubește acea persoană din toată inima. I-am spus mamei tale să-ți scrie despre asta. Ea înțelege dragostea mai mult decât mine și e mai bine ca ea să discute despre acest lucru cu tine. Munca îți este grea, știu asta.
Corpul îți este acoperit de o bucată de mătase. Pentru artă poți să apari pe scenă și dezbrăcat, dar să te întorci de acolo trebuie nu numai să fii îmbrăcat, dar și mai curat. Sunt bătrân și poate, cuvintele mele sună amuzant. Dar, după mine, trupul tău dezgolit trebuie să aparțină numai celui care îți iubește sufletul dezgolit. Nu este grav, dacă părerea ta în această privință este veche de zece ani, adică aparține timpului trecut. Nu-ți fie frică, acești zece ani nu te vor îmbătrâni. Dar oricum ar fi, vreau ca tu să fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Știu că tații și copiii duc o luptă veșnică. Lupta cu mine, cu gândurile mele, fetița mea! Nu iubesc copiii ascultători. Și cum nu au căzut lacrimi din ochii mei pe această scrisoare, vreau să cred că această noapte de Crăciun este noaptea minunilor.
Îmi doresc să se întâmple o minune și tu să înțelegi cu adevărat ce am vrut să-ți spun. Charlie a îmbătrânit, Geraldine. Mai devreme sau mai târziu în loc de rochia albă de scenă va trebui să îmbraci veșminte de doliu ca să vii la mormântul meu. Acum nu vreau să te întristez. Dar din vreme în vreme uită-te în oglindă – acolo vei vedea trăsăturile mele. În venele tale curge sângele meu. Chiar și atunci când sângele se va opri în vasele mele, vreau ca tu să nu îl uiți pe tatăl tău. Nu am fost un înger, dar întotdeauna am încercat să fiu om. Încearcă și tu.

Tatăl tău,
Charlie

IMPOZITE, IMPOZITE

Impozitul pe viaţă
În Anglia secolului XIV, s-a introdus o ciudată reglementare, prin care orice persoană aflată în viaţă era obligată la plata unei sume fixe, pentru faptul că trăieşte. Impozitul se plătea chiar din momentul naşterii unui copil, iar legea făcea o interesantă precizare: „persoanele decedate nu mai datorează impozit pe viaţă”.

Istoria cunoaşte însă şi cazuri mult mai ciudate, când statul instituia taxe şi impozite pe te miri ce, pentru a-şi rotunji veniturile. (Aviz amatorilor...)

Iată câteva exemple:
Impozitul pe fereastră
În Anglia şi Scoţia secolelor XVII şi XVIII a fost introdus impozitul pe fereastră, care viza oamenii avuţi, posesorii unor case mari şi cu ferestre multe. Fereastra era simbolul bunăstării. Loviţi de noua reglementare, cei săraci au început să zidească ferestrele caselor. Există şi astăzi în câteva regiuni asemenea case medievale, cu ferestrele astupate. Impozitul a fost aplicat un timp surprinzător de îndelungat, fiind desfiinţat abia la 24 iulie 1851, printr-o lege specială.
 
Impozitul pe pălărie
Tot pe teritoriul Marii Britanii, a funcţionat, în perioada 1784-1811, un impozit pentru dreptul de a purta pălărie. Într-o ţară unde orice bărbat care se respectă se făleşte cu pălăria de pe cap, era imposibil ca impozitul să nu aducă venituri. Şi a adus. Evaziunea era aproape imposibilă, întrucât la plata impozitului, contribuabilul primea un ecuson, care se fixa chiar pe pălărie. Fireşte, câte pălării, atâtea ecusoane.
 
Taxa pe ureche
Această ciudată taxă a fost introdusă în Tibetul anului 1920, dar se pare că originile ei sunt mult mai vechi, fiind răspândită în mai toată China. Pentru cele două urechi ale sale, omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel cu care făcea dovada contribuţiei. Pedeapsa pentru evazionişti: tăierea urechilor!
 
Impozitul pe barbă
Pentru a europeniza societatea rusă, Petru cel Mare a hotărât „să taie bărbile” cu care se făleau nu numai aristocraţii, dar şi mujicii. Măsura nefiind acceptată de cler, a trebuit să renunţe la interzicerea bărbii, înlocuind-o cu impozitul pe barbă, stabilit prin Ucazul din 1689. Bineînţeles, preoţii erau scutiţi de impozit...
 
Taxa pe umbră
Este de necrezut, dar această taxă a fost stabilită de municipalitatea din Veneţia, în anul 1993. Toţi proprietarii de localuri sau alte imobile, prevăzute cu copertine, umbrele, umbrare sau orice amenajare care face umbră au fost obligaţi la plata unei sume fixe. Nu ştim dacă legea mai este în vigoare şi astăzi.
 
Impozitul pe frică
Întrucât în timpul domniei regelui Henric I al Angliei (1100-1135), numeroşi tineri se sustrăgeau de la serviciul militar, de teama confruntărilor pe câmpul de luptă, autorităţile s-au gândit să legifereze situaţia, instituind un impozit, prin plata căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost denumită „impozit pe frică”, pentru a da amatorilor o nuanţă dezonorantă. Cu toate acestea, amatorii nu erau puţini, ceea ce l-a determinat pe Regele Ioan Fără de Ţară s-o majoreze cu 300%. Legea impozitului pe frică a fost în vigoare timp de 300 de ani.
 
Impozitul pe gazele emise de vaci
În Noua Zeelandă a anului 2003, s-a iniţiat un proiect de lege, prin care proprietarii de vaci erau supuşi unui impozit special antipoluant, considerând că aceste ierbivore emit 50% din gazele cu efect de seră. Proiectul de lege pretindea că măsura se impune în conformitate cu Protocolul de la Kyoto. În timpul dezbaterilor însă a intervenit protestul zootehniştilor – Noua Zeelandă este recunoscută ca mare producătoare de lapte şi carne de vită. Aceştia au avut succes, proiectul a fost respins şi jenanta lege n-a mai apărut.

Impozit pe WC
Poate cea mai neaşteptată taxă consemnată de istoricii Antichităţii este cea instituită de împăratul roman Vespasian (69-79 d.Chr.) pentru folosirea latrinelor publice, construite la Roma din dispoziţia lui, pentru ca locuitorii să nu-şi mai facă nevoile direct în natură.
Întrucât unele voci au murmurat atunci împotriva acestei cheltuieli socotită de ele ca inutilă, împăratul a hotărât să recupereze cheltuiala, stabilind, pentru prima oară în lume, o taxă de acces la WC. Dar vocile au murmurat, din nou, socotind inadmisibilă taxarea omeneştilor nevoi. Asta i-a permis împăratului Vespasian să lanseze o sintagmă rămasă celebră peste veacuri: „pecunia non olet”, adică banii nu au miros.
Contestatarii au trebuit să tacă, iar latrina publică a devenit un simbol de civilizaţie urbană, răspândindu-se în timp prin Europa, sub imperialul nume de „vespasiana”.

 

VIAȚA UNUI ROMÂN ÎN CHINA

Capătul lumii. Viaţa în China, prin ochii unui român care trăieşte de 2 ani la Beijing

Contează ce vrei să faci, nu ce îţi permiţi să faci. Să fii atât de naiv încât să crezi că poţi face orice e, poate, cel mai important lucru în viaţă. Asta m-a învăţat Ionuţ Bizău , un calculatorist clujean în vârstă de 24 de ani care, în 2007, şi-a luat inima-n dinţi şi soţia de mână şi a plecat să trăiască la Beijing.

Ionuţ e software developer, ca s-o spunem şi pe limba noii lumi. A studiat informatica la “Babeş-Bolyai”, dar n-a absolvit şi nici nu crede că diploma aceea mai are vreo importanţă pentru el. A strâns deja o experienţă şi o înţelegere a lucrurilor pe care mulţi români din generaţiile adulte nu le vor dobândi niciodată. El chiar a luat-o de la capăt, la capătul lumii…

L-am convins să-mi acorde un interviu despre China – probabil viitoarea primă putere mondială a secolului XXI -, despre care în România se ştiu foarte puţine. „Acum 30 de ani, România şi China erau la fel – totul închis. Nu aveai nimic, nu puteai pleca… Apoi, România a primit tot peste noapte, China a primit treptat, şi se văd diferenţele. La noi, oamenii nu ştiu ce e libertatea, că au trecut de la nimic la tot. Aici, trecerea a fost mult mai sănătoasă…”.

Rupeţi-vă 5 minute să aflaţi cum e viaţa la Beijing, prin ochii unui român.

-Vicepreşedintele Chinei s-a întâlnit recent cu preşedintele României, la Bucureşti. Să zicem că ai fi fost consilier prezidenţial. Care ar fi fost primul sfat neconvenţional pe care i l-ai fi dat preşedintelui?

 -Nu sunt la curent cu politica, deci nu cred că aş fi fost consilier.
-Nu vreau un sfat politic, ci unul de abordare. Cum întâmpini un chinez când vine în vizită?
-Nu ştiu să fie ceva gen pâine şi sare. Probabil cu un pahar de ţuică ar fi ok. Ţuica românească i-ar plăcea vice-ului, că e mai bună ca a lor.
 -Nu s-ar simţi lezat?
-Ar fi un pic ciudat, având în vedere că e o întâlnire oficială, dar altfel nu.
 -Bun, spune-mi cum ai ajuns să munceşti la Beijing.
 -Am găsit un anunţ pe internet, am aplicat, am dat nişte interviuri şi am fost acceptat. După care am decis să vin. Destul de simplu… Nu mă gândisem niciodată că o să vin în China şi nu ştiam nimic despre China. De obicei, când mergi undeva îţi planifici şi studiezi situaţia…
 -Căutai ceva în Orient sau oriunde în străinătate?
 -Nu căutam nimic. Eram perfect mulţumit în România, şi cu ţara, şi cu jobul. Ştiam că, la un moment dat, voi pleca pentru a cunoaşte şi altceva, dar nu ştiam când şi unde.
 -Firma unde lucrezi e multinaţională?
 -Da şi nu. Asociaţii sunt străini şi mulţi dintre angajaţi sunt străini. În sensul ăsta, este, dar nu, nu e multinaţională, e o firmă mică, are un singur birou în Beijing.
 -Există diferenţe între volumul de muncă al unui chinez şi cel al unui român aflaţi în poziţii similare?
 -În general, chinezii lucrează mai mult. Pe de altă parte, e greu să găseşti oameni care fac treabă bună (e greu şi în România, dar aici parcă e şi mai greu). Deci nu înseamnă neapărat că ar fi mai eficienţi la nivel individual, daaar sunt mult mai mulţi . De aici eficienţa la nivel naţional, care e incredibilă.

-Românii ştiu foarte puţine despre sistemul economic chinez. Unde şi cum se îmbină etatizarea cu proprietatea privată? Ce domenii le sunt interzise investitorilor?
 -Cred că nu e nimic interzis investitorilor. Aproape toată economia e bazată pe firme private (de la indivizi care oferă anumite servicii şi firme mici, până la coloşi – dacă bine ştiu, China Mobile e cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume). Investiţii se fac în toate sectoarele. De exemplu, ultima linie de metrou din Beijing (deschisă acum mai puţin de o lună) aparţine, în proporţie de 40 şi ceva la sută, unei firme din Hong Kong. Dar există anumite restricţii. Dacă, de exemplu, cumperi un apartament, nu-l cumperi efectiv, ci îl concesionezi pe o anumită perioadă (50 de ani, pare-mi-se), după care contractul trebuie reînnoit. Lucru care, în teorie, se face automat, dar legea are o mică scăpare şi te poţi trezi cu nişte condiţii care nu îţi convin când vii să reînnoieşti…
 -Un chinez poate cumpăra mai multe apartamente?
 -Cred că da. Mai nou, cred că şi străinii pot. Acum 20 de ani, străinii puteau locui doar într-un anume hotel din Beijing, acum pot face orice. Pot conduce maşina, pot avea apartament, pot sta în chirie etc.
 -Şi atunci care sunt instituţiile unde persistă metodele comuniste?
 -Partidul . E unul singur, asta e diferenţa. Nu sunt alegeri. În rest, nu prea seamănă cu ceea ce ştim noi, românii, despre comunism.
 -Oamenii şi-ar dori alegeri sau sunt mulţumiţi aşa?
 -Sunt mulţumiţi, fiindcă le merge bine, din ce în ce mai bine.
 -Şi în mediul rural?
 -Mai ales. Dacă ţara creşte, se creează locuri de muncă. Oamenii de la ţară vin la oraş să lucreze în construcţii şi fac bani pe care altfel nu îi puteau face. Dacă economia nu ar mai merge atât de bine, atunci poate ar zice „cum ar fi fost dacă puteam alege?”… Dar dacă, 30 de ani la rând, ai creştere economică de 10% şi vezi cum copiii tăi au ceea ce tu nu ai fi crezut vreodată că vei avea, nu cred că ai o problemă cu partidul.

-Citeam recent că directorul celei mai mari bănci din lume, Industrial and Commercial Bank of China, a câştigat anul trecut doar 234.000 de dolari. Cât e salariul mediu în Beijing? Cât costă o pâine, o bere, un bilet la cinema?
 -Tot ce zic în yuani împarţi la 10 şi obţii sumele în euro. Sunt oameni care fac 2000 pe lună sau chiar mai puţin şi sunt care fac zeci de mii. Salariul mediu ar fi undeva la 4000, deci 400 de euro. Asta în Beijing. În alte zone poate fi mult mai puţin. Cât costă o pâine, greu de zis, pentru că aici nu se mănâncă pâine. Pot să cumpăr o baghetă ok cu 3,5 yuani, dar dacă vreau o baghetă bună, dau 12 yuani. În principiu, doar străinii mănâncă pâine. Un bol de orez costă 1 yuan.
 -Bere, cinema?
-O bere începe de la 2 yuani într-un supermarket, de la 3 yuani în restaurant, într-un bar de la 10 şi poate ajunge până la 25 (vorbim despre bere locală). Dacă vrei o bere belgiană, dai peste 30 într-un bar sau 15-20 în supermarket. Oraşul fiind atât de mare şi cu oameni atât de diverşi, găseşti cam ce îţi trece prin cap. Adică, dacă vreau o bere produsă în ediţie limitată undeva în Australia, o pot găsi şi poate dau 40-50 într-un bar. Dar dacă vreau o bere ok şi ieftină, dau 5 yuani şi o beau în stradă. La cinema am fost o singură dată, cred. Dacă mergi într-un mall, dai între 20 şi 40 de yuani, dar sunt convins că există cinemauri clandestine unde poţi merge cu 1-2 yuani.

-Sunt nouă milioane de biciclete în Beijing, cum zice cântecul lui Katie Melua?  
 -Sunt trei milioane de maşini. Biciclete s-ar putea să fie două milioane, dar sunt în continuă scădere. Numărul maşinilor creşte alarmant, iar Beijingul nu mai e oraşul bicicletelor, din păcate. Acum 15 ani era altă poveste.
 -Cum e cu smogul?
 -Pentru un european, e şocant la început. Pentru cine a mai umblat prin Asia însă, nu e chiar aşa de rău. Ideea e cam aşa: aici se numără zilele în care se vede cerul albastru. Nu am statistici, dar poate ar fi între 100 şi 200 pe an. Cred că situaţia se îmbunătăţeşte, deşi numărul maşinilor tot creşte.
 -Şi cum se protejează pietonii, vegetaţia?
 -În zilele foarte rele vezi mulţi oameni cu mască pe faţă. Există şi măşti mai performante, şi filtre de aer, dar în general nu e o problemă prea mare. Vegetaţia e mai afectată de secetă decât de smog, dar e abundentă şi au grijă de ea.
 -Care dintre impresiile tale s-au dovedit prejudecăţi când ai ajuns acolo?
 -Asta e culmea, că am venit aici fără să ştiu nimic despre China. Şi anume am pornit cu ideea să nu ascult părerile altora până nu văd cu ochii mei. Poate că singurul lucru care m-a şocat a fost că aici e aşa de diferit de ceea ce ştiam eu drept comunism.
 -După 2 ani, în ce stadiu de învăţare a limbii eşti? Te descurci la piaţă, înţelegi ştirile, citeşti?
 -Mă descurc în viaţa de zi cu zi – cumpărături, mâncare, transport, pot purta dialoguri de bază. Pot citi undeva între 500 şi 700 de caractere (nu am mai numărat de un an), ceea ce e ok pentru a înţelege (sumar) un meniu, a găsi o staţie de bus, a şti ce magazin ai în faţă etc. Pentru a citi un ziar ai nevoie să ştii 3000 de caractere.
 -Ţi-ai propus să ajungi la 3000?
 -Da, caracterele chinezeşti sunt pasiunea mea. Cred că mă descurc mai bine în scris decât în vorbit. De multe ori, când am de comunicat ceva prefer să dau sms decât telefon. Nu e greu, e o chestiune de durată. Am ajuns la cât ştiu fără efort, doar citind câte un pic oriunde mă aflu, şi cred că, dacă continui aşa, o să ajung să pot citi un ziar.

-Spune-mi trei elemente din civilizaţia chineză care te-au uimit.
 -1) Chinezul e afacerist înnăscut. 2) Diversitatea. Mâncarea chinezească nu e una, sunt multe. China e mare, deci mâncărurile locale diferă foarte tare. La fel şi limbile. Fiecare zonă cu dialectul ei. 3) Oamenii sunt calmi şi foarte răbdători.
 -La prima nu m-aş fi aşteptat.
 -Da, e incredibil cum fac afaceri din orice. Sunt destul de materialişti şi le merge capul. Aici, orice e un business. Pe de o parte, pentru că aşa sunt ei; pe de altă parte, când sunt atât de mulţi oameni, pentru orice lucru, oricât de neînsemnat, se găseşte cineva care să-l vrea, deci există o oportunitate de business.
 -Cu dragostea cum stau?  Asta mă ajută să ajung la o altă întrebare: care e politica de stat privind controlul natalităţii? Ce se întâmplă cu o familie care face, totuşi, al doilea copil?
 -Sunt foarte tradiţionalişti. Închipuie-ţi o femeie de la ţară din România – aici, aşa sunt majoritatea oamenilor. Căsătoria e cel mai important lucru, trebuie să se întâmple numaidecât. Se pune presiune mare pe copii să se căsătorească, pentru ca apoi să poată avea grijă de părinţi. Nu ştiu exact ce se întâmplă dacă ai mai mulţi copii. Ce ştiu însă e că băieţii sunt preferaţi, fapt pentru care multe fete sunt avortate (lucru care duce la un dezechilibru între sexe pe termen lung).
 -Grija faţă de părinţi e o tradiţie chinezească sau a impus-o comunismul?
 -Cred că respectul faţă de cei bătrâni e ceva chinezesc, pe de o parte. Pe de altă parte, cred că e mână în mână cu one-child policy. Ştiind că au un singur copil, părinţii investesc foarte mult în el şi aşteaptă, la rândul lor, să li se dea înapoi. Mulţi tineri le dau părinţilor o parte din salariu, ca să îşi plătească datoria adunată cât au fost crescuţi, trimişi la şcoală etc. De aici se pune o presiune foarte mare pe copii, presiune care se păstrează până târziu. Şcoală multă, muncă multă, să nu-şi dezamăgească părinţii şi să îi poată ajuta.
 -E o ruşine în comunitate dacă nu ai grijă de părinţi, eşti „judecat”?
 -În comunitate, nu cred, dar nu îţi permiţi să rupi legătura cu părinţii. Tinerii de azi sunt diferiţi, în comunitatea lor nu e o presiune atât de mare, însă ea vine de la părinţi.

-Chinezii conştientizează faptul că vor deveni prima putere a lumii? Se face vreo propagandă în sensul ăsta?
 -Oioi… Cum ziceam, partidul are nevoie de asta. La urma urmei, e meritul lor, dar e cu două tăişuri; trebuie să îi ţină pe oameni cu veşti bune ca să fie bine.
 -Care e adevărul despre cenzura pe care statul chinez o exercită asupra internetului? Poţi să-mi dai exemple de site-uri pe care oamenii nu le pot accesa?
 Multe: Twitter, Facebook, wordpress.com, blogspot.com, situri de ştiri din Vest. Unele vin şi altele pleacă. Acum un an, nu erau Wikipedia şi Flickr, dar era Facebook. Nici youtube nu este…
 -Deci chinezii nu pot intra pe reţelele sociale americane?
 -Nu pot. Dar adevărul e că nici nu îi interesează. Se face mare propagandă în Vest despre cât de gravă e cenzura internetului în China. În realitate, aici nimeni nu ştie ce e Facebook sau Youtube. Au reţelele lor, clonate după cele din Vest, şi cred că userul obişnuit nu e afectat de asta.

-Ce crezi că ar trebui să facă România în relaţia cu China? Ce am putea exporta noi în China?
 -Nimic…
 -Mă aşteptam…  
 -Ba da… ţuică.
 -Pălinca, adică.
 -Da.
 -Există vreo asociaţie românească în Beijing? Te întâlneşti cu români altfel decât la o bere?
 -Nu am cunoscut decât doi români în doi ani. Nu ne întâlnim, nu cunosc nimic de genul ăsta.
 -Ai participat la vreun eveniment organizat de ambasadă sau altceva de propagandă românească?
 -Nu. Nu am fost la ambasadă.
 -Suntem inexistenţi la Beijing?
 -Poate sunt români, dar nu îi ştiu eu. Comparativ cu alte naţii, suntem inexistenţi.
 -Dacă ai putea face copy-paste cu o instituţie şi cu un obicei, din China în România, care ar fi acelea?
 -Instituţie – căile ferate. Am eu ce am cu trenurile, dar aici sunt multe, eficiente, şi în continuă dezvoltare. Şi, în general, cam tot ce ţine de infrastructură – transport în comun, drumuri etc. Obicei? Mâncatul la restaurant. Se mănâncă la restaurant oricând şi la orice oră. Mâncatul e parte din cultura lor, iar restaurantele sunt multe şi ieftine.
 -Nu se prea găteşte acasă?
-Dacă eşti foarte sărac sau dacă vrei neapărat să găteşti. Dar uneori e mai ieftin să mănânci afară decât acasă. Găseşti mâncare peste tot – pe stradă, în restaurante mici şi jegoase, în restaurante mari şi luxoase, mâncare chinezească, mâncare de oriunde.

-Spune-mi felul tău favorit de mâncare, despre care nu ştiai nimic acasă.
-Culmea, favoritele mele nu sunt chinezeşti. Mănânc foarte des mâncare indiană, care e de departe cea mai bună mâncare pe care am avut-o vreodată. Apoi thailandeză, japoneză. În mâncarea chinezească îmi place tot ce e iute, îmi plac Hot Pot şi peste tot întâlnitul Chuanr.
 -Ce e Chuanr?
http://en.wikipedia.org/wiki/Chuanr
 -Pe site-ul tău sunt postate fotografii din mai multe zone ale Chinei. Care e cel mai frumos loc pe care l-ai văzut?
 -Kashgar şi, în general, provincia Xinjiang. Chiar te invit să citeşti pe wikipedia despre ele. Vreau să mă întorc cu prima ocazie.
 -De ce Kashgar? Ce e acolo?
 -E altă lume, aflată cu câteva sute de ani în urmă. Nicăieri altundeva nu m-am simţit aşa. Totul e natural, sunt oameni care trăiesc acolo, nu e făcut pentru turişti. Spun asta fiindcă în China – că vorbeam de business – turismul e în floare. Oriunde mergi, totul e comercializat şi exploatat turistic. În Xinjiang e altă lume. Oamenii de acolo nu prea au văzut vestici şi până şi chinezii sunt în număr mic.
 -Kashgar e zonă musulmană? (Am apucat să mă uit pe wikipedia…)
 -Da, e o minoritate. De la ei vine chuanr-ul… 

-Îmi spuneai la o discuţie anterioară că, atunci când te întorci în România, ai o senzaţie de anormalitate. Ce te frapează cel mai mult?
 -Fiţele, în primul rând. Lumea ţine să arate că are bani şi că îşi permite ceva. Aici, deşi diferenţele sociale sunt poate mai mari decât în România, nimeni nu vrea să arate nimic, nimănui. Da, şi aici se poartă SUV-uri, şi Audi A6, şi mai ştiu eu ce, dar aici e altfel, aici e o chestiune de statut. Da, am bani, şi-atunci îmi iau maşină, e statutul meu să am maşina aceea. Şi nimeni nu se uită urât la mine. În România, îmi bag singurii bani în maşină (şi mai împrumut de un plin şi de o bere) şi sunt cel mai şmecher. Asta mi se pare insuportabil în România şi simt că se accentuează pe zi ce trece. Vrem mereu să arătăm ce avem… Nu e rău că ai maşină, nu e rău că ai vilă. Dacă ţi-o permiţi…
 -Cum se spune “mulţumesc” în chineză?
- 谢谢. Românizarea oficială e “xie xie”. Se citeşte undeva pe lângă “şie şie”.
- 谢谢, Ionuţ.
 -不可起. = cu plăcere.
 -A fost foarte interesant. Chiar mulţumesc.

NU TE DA BĂTUT, PERSEVEREAZĂ !

Van Gogh a vândut un singur tablou pe perioada vieţii lui. Şi acesta fratelui lui,

 pe un preţ infim. Asta nu l-a oprit, însă, să picteze peste 800 de tablouri.

 În 1954, Jimmy Denny, managerul lui Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis Presley după un singur concert. I-a spus: „Nu vei ajunge nicăieri, fiule. Mai bine te-ai întoarce la condus camioane".

 Beethoven a fost considerat de către profesorii săi „fără nicio şansă ca şi compozitor". Nu i-a ascultat însă, şi a compus 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale fiind complet surd.

 Albert Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la 7.

Una dintre profesoare l-a descris ca fiind „încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti". A fost exmatriculat de la şcoală şi a pierdut admiterea la Politehnica de la Zurich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă
 puţină „mate” - nu?...

 Michael Jordan şi Bob Cousy au fost daţi afară din echipa de baschet a liceului. Jordan spunea:  Am eşuat de nenumărate ori în viaţă. De aceea am reuşit.

 Un expert spunea despre Vince Lombardi că: „Posedă cunoştinţe minime 
 despre fotbal şi o totală lipsă de motivaţie."

 In 1944, Emmeline Snively, directoarea unei agenţii de modeling, i-a spus modelei aspirante Norma Jean Baker,
 „Mai bine ai învăţa să fii secretară sau ţi-ai găsi un soţ". Sunt sigură că ştiţi că Norma
 Jean a devenit Marilyn Monroe. Acum, cine are habar  de numita Emmeline Snively...

Winston Churchill a rămas repetent când era în clasa a 6-a. De fiecare dată când a
 candidat a fost înfrânt, până când a împlinit 62 de ani şi a devenit Prim
 ministru. El a scris mai târziu: "Never give in, never give in, never, never, never, never - in nothing, great or small, large or petty - never give in except to convictions
 of honor and good sense. Never, Never, Never, Never give up." 

 Sigmund Freud a fost huiduit pe scenă când şi-a prezentat pentru prima oară
 ideile comunităţii ştiinţifice din Europa. S-a întors la biroul lui şi a continuat să scrie.

 Charles Darwin a renunţat la cariera în medicină după ce tatăl său i-a spus: „Nu-ţi pasă de nimic în afară de prins câini şi şobolani." În biografia lui, Darwin a scris: „Am fost considerat de către tatăl meu şi de toţi profesorii ca un băiat foarte obişnuit, de fapt
 chiar mai jos decât standardul mediu deinteligenţă." Cu siguranţă, a evoluat.

 Profesorii lui ThomasEdison  spuneau despre el că „e prea prost ca să înveţe ceva".

A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv.
 Ca inventator, a realizat circa1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşi să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison
 a spus: „Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi."

 Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar pe motiv că nu are imaginaţie şi
 idei bune. A dat faliment de mai multe ori până să construiască Disney Land-ul.

De altfel, propunerea parcului a fost refuzată pe motiv că nu ar atrage pe
 nimeni.

 La 21 de ani, actriţei franceze Jeanne Moreau i s-a spus de către un director de casting
 că are capul prea curbat, că nu e destul de frumoasă şi că nu e îndeajuns de fotogenică pentru a face un film.

A respirat adânc şi şi-a zis : „În regulă, atunci cred că trebuie să fac totul în felul meu". După ce a jucat în 100 de filme, în 1997 a primit premiul Academiei Europene de Film pentru Realizările de-a lungul întregii cariere.


 Charlie Chaplin a fost iniţial refuzat de către studiourile din Hollywood,
 pantomima sa fiind considerată un nonsens.

 Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia că n-are voce şi că nu poate să cânte
 deloc. Părinţii vroiau ca el să devină inginer.

 Când Pablo Casals a împlinit 95 de ani, un reporter l-a întrebat: „Domnule Casals,
 aveţi 95 de ani şi sunteţi unul dintre cei mai mari violoncelişti din toate timpurile. De ce încă mai exersaţi 6 ore pe zi?" Domnul Casals i-a răspuns: „Pentru că încă cred că fac progrese."

UN GHID ÎN VIAȚĂ

Ghidul de sănătate în 40 de pași

Sănătate
1.  Bea multa apă.
2.  Ia un mic dejun de rege, un dejun de prinț și o cină de cerșetor.
3.  Mănâncă mai multă mâncare care crește în copaci și în plante și mai puțin din cea care este prelucrată industrial.
4.  Trăiește cu cei trei 3 E : Energie, Entuziasm și Empatie.
5.  Găsește puțin timp ca să meditezi.
6.  Joacă-te mai des.
7.  Citește mai multe cărți decât ai citit anul trecut.
8.  Așează-te, în liniște, cel puțin 10 minute în fiecare zi.
9.  Dormi cel puțin 7 ore.
10. Mergi în fiecare zi zâmbind, timp de 10 până la 30 de minute.

Personalitate
11. Nu-ți compara viața cu a celorlalți. N-ai nicio idee cum este, cu adevărat, viața lor.
12. Evită gândurile negative sau lucrurile pe care nu le poți controla. Investește mai degrabă energia în momentul prezent.
13. Nu face mai mult decât poți. Cunoaște-ți limitele.
14. Nu pierde prețioasa ta energie cu bârfe.
15. Visează mai des cu ochii deschiși.
16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce îți trebuie.
17. Uită problemele din trecut. Nu le aduce aminte celorlalți, erorile trecutului. Asta o să distrugă fericirea din prezent.
18. Viața este prea scurtă pentru a o risipi, răzbunându-te.
19. Împacă-te cu trecutul tău, ca să nu-ți distrugă prezentul.
20. Nimeni nu are grijă de fericirea ta, în afară de tine însuți/însăți.
21. Fii conștient că viața este o școală și că tu ești aici pentru a învăța. Problemele fac pur și simplu parte din „programul tău școlar”; ele apar și dispar ca ora de algebră, dar lecțiile pe care le vei învăța sunt pentru toată viața.
22. Surâde și râzi cât mai des posibil.
23. Nu trebuie să câștigi după fiecare ceartă. Acceptă că și alții au dreptate.

Societate
24. Telefonează-le cât mai des prietenilor sau trimite-le e-mail-uri.
25. În fiecare zi, dă ceva bun cuiva.
26. Iartă și acceptă, atât cât este posibil.
27. Petrece-ți din timp cu oamenii mai în vârsta și cu cei mici.
28. Încearcă să faci cel puțin trei persoane să surâdă, în fiecare zi.
29. Ce gândesc ceilalți despre tine, nu este treaba ta.
30. Serviciul tău nu va avea grijă de tine când vei fi bolnav. Prietenii tăi, DA. Păstrează legătura cu ei.
31. Nu urî pe nimeni, chiar dacă ai motive; te încarci negativ, în mod inutil.

Viața
32. Comportă-te bine !
33. Aruncă tot ce nu este util; păstrează ce este frumos sau vesel.
34. Natura vindecă totul.
35. Indiferent că e vorba de o situație bună sau rea, ea se va schimba…
36. Puțin contează cum te simți; scoală-te, îmbracă-te și ieși în lume.
37. Ce este mai bun urmează să ți se întâmple.
38. Când te trezești dimineața, multumește că ești în viață.
39. Forul tău interior este întotdeauna fericit. Deci, fii fericit !

40. Alege doar ce ți se potrivește din „sfaturile” de mai sus...