ANUL CARAGIALE

CARAGIALE ŞI ASIGURĂRILE

Motto: În vara anului 1883, „ca agent de asigurări al societăţii NAŢIUNEA, bate drumurile pentru a colecta înscrieri”.
(Şerban Cioculescu – „Viaţa lui I.L. Caragiale”)

În finalul actului I al piesei O noapte furtunoasă, scena explicării dintre fatalista Veta şi aprigul tajghetar Chiriac conţine un fragment care mi-a atras cu osebire atenţia: „…Ştiam eu că o să mi se întâmple mie un necaz mare; mi se făcuse semn: răsturnasem de dimineaţă candela… Încă dumnealui, dacă m-a văzut că mă speriu, zice: «Ei ce dacă s-a răsturnat! nu mai crede în prostii de-alea. Ce! ce-o să ni se-ntâmple? să-mi arză cherestigiria? arză sănătoasă! Nu m-a făcut ea pe mine! este asiguripsită… Atâta pagubă!»”.
Dumnealui, Jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea este cherestegiu, căpitan în Garda Civică şi, în particular, un soţ respectabil, cu ambiţ, care ţine mai presus de orice la onoarea sa de familist.
Orgoliul său de proprietar şi de om din sfera puterii se manifestă pregnant în raporturile sale cu celelalte personaje ale comediei, care nu îndrăznesc sau n-au nici un interes să-i conteste poziţia. Pe cât de naiv şi neajutorat este în chestiuni de familie sau politice, pe atât de aprig se manifestă Jupân Dumitrache atunci când are de-a face cu nişte papugii, amploiaţi, scârţa-scârţa pe hârtie, bagabonţi care „n-are chioară în pungă şi se ţine după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domule!”.
Dumitrache Titircă se află într-o fază incipientă de ascensiune în rândurile noii burghezii liberale şi este cineva în mahalaua din Dealul Spirii. El ştie foarte bine că atâta timp cât afacerea cu cherestea merge ca pe roate va fi un om important. Având de-a face cu o marfă atât de vulnerabilă şi perisabilă în faţa unui incendiu, Jupân Dumitrache are grijă să o “asiguripsească” şi să se ştie la adăpost în faţa unui asemenea risc ruinător.
Trebuie menţionat că la întâia reprezentaţie, din seara de joi, 18 ianuarie 1879, piesa O noapte furtunoasă se încheie, spectaculos, cu un element de senzaţie: pompierii vin să stingă incendiul izbucnit la depozitul şi casele lui Dumitrache!
O cronică dramatică apărută după premieră în ziarul „Binele public” se referă la focul de la cherestigerie: „Arderea casei de la finele comediei nu înţelegem în ce poate ajuta viaţa acţiunii, în ce face ca peripeţiile să pară mai repezi, mai interesante, mai emoţionătoare. Toate acestea vin pe neaşteptate şi ne arată că piesa în cestiune este departe de a fi vro operă de oarecare valoare. Se pare că autorul nu s-a interesat câtuşi de puţin de dânsa, întocmai ca nepăsarea ce manifestă jupân Titircă faţă de incendiul casei sale, sau numai a schelelor, care nu e natural, cu toată asiguripseala la «Dacia» sau «România»”.
Chiar dacă autorul a renunţat ulterior la acest final… incendiar, publicând o nouă variantă finală a piesei în numerele din 1 octombrie şi 1 noiembrie 1879 ale revistei „Convorbiri literare”, mi s-a părut interesant să semnalez acest aspect legat de dramaturgia lui Caragiale, dar şi de începuturile asigurărilor în România.