sâmbătă, 28 ianuarie 2012

ÎNVĂȚĂMÂNTUL ÎN FINLANDA


SCURTĂ ISTORIE CU TÂLC
Pe la anul 1600 s-a legiferat că:
„Persoanele care nu știu să scrie și să citească nu au voie să aibă copii.”
Nu este de mirare că sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat și mai bun din lume.

Finlanda este, în același timp și una din țările cu cel mai ridicat nivel de trai pe plan mondial.
În urma perioadei de gravă recesiune economică din anii '90, guvernul a hotărât să dedice fonduri importante educației, cercetării și tehnologiei.
Rezultatul: în mai puțin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunăstare socială și bogăție națională.
Exemplul Nokia:
La început, un sat cu o singură fabrică de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrică de televizoare. În sfârșit, pe baza alianței dintre patronat și sindicate, se mizează pe telefonia celulară. Astăzi, sunt lideri mondiali, înaintea Germaniei, Japoniei și Statelor Unite.
De ce este atât de obișnuit ca în Finlanda, un adolescent normal să termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleză perfectă și citind o carte pe săptămână?
07:45 - Saili (15 ani) așteaptă autobuzul urban care îl va lasa la poarta școlii (nu există autobuze școlare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii încearcă să-i facă pe fiii lor să fie independenți de mici. Pe foarte puțini dintre ei, părinții lor îi duc cu mașina până la școală. Biletul este subvenționat de către municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de școală. În exterior, instalațiile școlii dau o impresie spartană. Niciun muc de țigară, nicio hârtie pe jos, nici un grafitti pe ziduri.
09:15 – O oră de clasă durează 45 de minute. Finlandezii pun accentul pe studiile de limba maternă, matematică și engleză. 75% dintre materii sunt comune în toată țara. Restul, îl alege școala, în acord cu profesorii, părinții și elevii. Orele sunt scurte, intense și, mai ales, foarte participative. În interiorul școlii, curățenia este și mai evidentă. Totul pare recent dat în folosință. Pe bănci și pupitre nu sunt semne și nu se scrijelește nimic. Școala este publică și, bineînțeles, gratuită dar cu dotări demne de un colegiu „scump” din Spania. Sălile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV în circuit închis, acvariu de 200 de litri cu pești tropicali, bucătarie completă, dispozitive audiovizuale, aer condiționat, multe plante. Fiecare doi elevi dispun de câte un calculator. O duzină de mașini de cusut în sala de croitorie, aparate de sudură, scule de tâmplărie, schiuri... O sală de sport acoperită, un auditoriu pentru orele de teatru și o sală de mese cu autoservire. Cărțile sunt gratuite, materialul școlar e gratuit, mâncarea e gratuită.
12:00 - Mâncare caldă, nutritivă și gratuită.
Elevi au o jumătate de oră pentru prânz la restaurantul școlii. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv și cu multe feluri de salate și fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le achită municipalitatea fiecărui oraș. Dacă orele se prelungesc până după amiază, școala are obligația de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Înapoi acasă, Saili joacă hockey cu fratele lui mai mic. Nu există delincvență, străzile sunt sigure. Când se lasă seara, Saili și fratele lui, care au învățat să gătească la școală, pregătesc cina pentru părinții lor, dacă aceștia întârzie la serviciu.
18:30 - Cină și saună (aceasta, de 3 ori pe săptămână) sunt momentele în care familia se află împreună. Se conversează mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorințele, progresele și nevoile lor. Dar în aceeași măsura, se fac și planuri de vacanță pentru toată familia, în comun.
20:15 – Temele, și la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme pentru acasă, dar Saili le termină rapid într-o oră sau două, pentru că abia așteaptă să se urce în pat și să citească o carte în engleză. Pentru Saili, școala este ca un serviciu.
*Dacă un copil dorește să studieze, poate să ajungă medic sau judecător sau inginer, chiar dacă familia sa este una saracă.
*Educatia fiecărui copil costă statul finlandez 200.000 de euro, de la grădiniță pâna la absolvirea unei universități. „Sunt banii cel mai bine folosiți din impozitele noastre", declară finlandezii.
* Studenții plătesc doar cărțile și mâncarea (2,50 euro la restaurantul facultății). Apoi, statul îi ajută să se emancipeze dându-le subvenții pentru închirierea unei locuințe și primul salariu.
* Elevii au un respect total față de profesori și se vede în orice moment politețea în relațiile dintre ei. Nu poartă uniforme dar sunt întotdeauna simplu și corect îmbrăcați și pieptănați.
*Într-o școală din centrul capitalei Helsinki sau dincolo de Cercul Polar, nivelul de educație este același. Sistemul educațional nu este elitist și nu urmărește producerea de genii ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt.
- Temele sunt… sfinte și este foarte rău văzut un elev care copiază, chiar și de către ceilalți elevi. Este de neconceput ca un elev să scoată o fițuică la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de către restul de elevi. „De ce să riști, când poți să studiezi?"este un precept nu doar teoretic. Pe aceeași linie, ca adulți, nu-și vor imagina ce este evaziunea fiscală. Nu e de mirare că Finlanda se află în fruntea țărilor cu cele mai ridicate statistici de transparența și cea mai scăzută corupție publică.
- Președinta Finlandei, Tarja Halonen, licențiată în Drept și profesoară: „Când îi cert pe studenții mei, le spun că irosesc banii contribuabililor”.
* Nu există repetenți, deși nu există decât o singură oportunitate de a lua un examen, „pentru simplul motiv că viața însăși nu se trăiește decât o singura dată”. Se studiază până când se ia examenul, dar promovarea în anul următor este automată.
* Ziua de lucru a lui Saili este intensă, de la 8 până la 15. Orele sunt însă scurte, de 45 de minute. Una dintre recreații se petrece obligatoriu afară, în aer liber. Se stimulează raționamentul critic înaintea memorizării mecanice. Programa cuprinde și ore relaxante, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, artă digitală, coafură, arte marțiale, hockey, schi, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanică sau muzică. Elevii talentați cântă la diverse instrumente, în funcție de preferințe. Și încă o dată, se încurajează gândirea critică și se discută.
- Saili încă nu s-a hotărât ce vrea să facă mai târziu. Chimie, medicină veterinară sau creație de jocuri video. Deocamdată, mărturisește că este fericit.
Da, dar secretul este altul:
Pe la 1600 s-a legiferat că persoanele care nu știu să scrie și să citească, nu au voie să aibă copii.

Vă invit să comparați cele de mai sus cu situația educației și învățământului din țara noastră, România eternă și fascinantă, că să vedem de ce nu ne vom reveni nici după alți 20 de ani de sacrificii pentru dezoltarea capitalismului de cumetrie și hoție…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu