„DUNĂREA NU ERA HOTAR”...

PROLOG:

Iisus spunea că nu poți ține Lumina( Adevărul) sub obroc! Mai devreme sau mai târziu Adevărul ca și Lumina ies la suprafață oricât de mult s-ar strădui hoții de Soare să le ascundă. Așa se întâmplă cu istoria reală a poporului român, un popor încercat pe toate planurile, căruia i s-a ascuns cu bună știință obârșia, adevărata identitate și mărețul rol pe care l-a avut în evoluția umanității și continuă să îl aibă chiar dacă pare a nu mai fi conștient de aceasta. E important să-ți cunoști rădăcinile pentru că altfel nu știi ce fel de „pom” ești și ce roade trebuie să oferi vieții. Mi-aduc aminte de o povestioară din Upanișadele indiene în care se vorbește despre un pui de leu, crescut de un cioban printre oile sale, care se credea oaie, căruia îi era teribil de frică atunci când auzea răcnetele altor lei. Până într-o zi, când și-a văzut chipul oglindit în apă, alături de alt leu, care venise să-și astâmpere setea. Atunci a aflat cine este cu adevărat și a început să își ducă viața ca leu și stăpân al junglei, care îi fusese hărăzită de Dumnezeu.
Este important să îți cunoști ca om, ca popor, obârșia reală, pentru a ști rostul tău ca parte a unui întreg planetar și a unui întreg universal. Mai repede decât mă așteptam, și asta mă bucură, începem să ne descoperim istoria vazută, pentru ca, într-o zi, cândva să ne recunoaștem virtuțiile și comorile spirituale reale ca să le putem pune ca temelie la măreața lucrare pe care o avem împreună de făcut pe Pământ. Ni s-a dat un Pământ plin cu toate bogățiile și un tezaur infinit în adâncul ființei noastre nu pentru a ne trufi cu ce avem și nici pentru a risipi totul pe nimic, ci, din contră, pentru a împărtăși viața cu această strălucire și a-i spori frumusețea și avuția în mod divin.

Mulțumesc celor care ne-au trimis și acest fragment de Istorie care ne face responsabili de viitor mai mult ca oricând.

VALEA REGILOR TRACI ȘI COMORILE LOR

De la Giurgiu la Ruse e o aruncătura de băț. Un pod ce separă doua țări, peste o Dunăre – graniță, care în trecut lega, și nu despărțea, ca acum, malurile. Și care era o adevărată coloană vertebrală a Europei.

Sunt pentru prima oară în Bulgaria. Pentru mine e o țară străină, cu o limbă straină. Și totuși, acum două mii de ani, de o parte și de alta a fluviului, trăia același neam și se vorbea aceeași limbă. Așa cum de o parte și de alta a Mureșului sau pe un mal și altul al Oltului trăiește același popor. Oamenii se strigau de pe un mal pe celălalt al Dunării în același grai. Flăcăii mergeau la pețit cu bărcile, iar pescarii de pe ambele țărmuri se întâlneau în mijlocul apei la povești despre știme și balauri cu șapte capete. Dar ce s-a întâmâplat? Unde a dispărut bucata aceasta de istorie comună?...

Din vremurile îndepărtate ale neoliticului, Dunărea a fost o singura casă pentru cei de pe ambele sale maluri: aceeași cultură, aceleași manifestări artistice, aceleași tradiții și stil de viață. Au intrat apoi în istorie daco-geții, numiți așa la nordul Danubiului și numiți „moesi” la sud. În câmpia sudică marelui fluviu, pe fâșia ce se întinde de la țărmul Dunării, până la șirul de munți Stara Planina, numiți odinioară Haemus (Balcani), ce străbat Bulgaria de la vest la est, locuiau acești moesi sau mysi, de la numele cărora teritoriul acesta se va numi Moesia. Aceasta este țara dacilor de la sud de Dunăre, o țară orientată spre fluviu și continent, spre spații închise, pământuri roditoare și climă temperată. În sud, dincolo de munții Balcani, se aflau însă tracii, înrudiți cu dacii, dar puternic influențați de lumea grecilor: o lume orientată către mare, către spații deschise și clima caldă, mediteraneană. Bulgarii vorbesc doar despre acei traci. Pe ei îi consideră strămoșii lor și se mândresc cu moștenirea lor tracică. Cel mai numeros neam după inzi, cum spune Herodot despre traci, au lasat în urma lor construcții și tezaure fabuloase, pe care bulgarii au știut să le scoată la lumină, să le conserve și să le arate întregii lumi. Ceea ce noi, românii, nu am știut să facem cu dacii noștri.

Neam războinic și mândru, tracii au avut perioade de mare glorie. Homer însuși îi amintește ca fiind aliați ai troienilor, în războiul împotriva grecilor. De fapt, înșiși troienii se pare că erau de neam tracic. Negurile istoriei sunt cu atât mai dense, cu cât ne îndepărtăm mai mult în timp, iar peisajul de azi al câmpiilor bulgare nu mai evocă cu nimic vremurile de altădată. Tracii, care trăiau divizați în multe triburi, au reușit în secolul al VI-lea î.e.n. să se adune sub coroana regelui Teres, formând un mare regat, cel al odrisilor. Apogeul acestuia a fost atins în timpul dinastiei Cotizonilor și a regelui Sitalces, în secolul al IV-lea î.e.n. Dar romanii și-au întins stăpânirea și peste Tracia, transformând-o în provincie, în secolul I î.e.n. Cercetătorii consideră că la venirea slavilor, care s-a petrecut în secolul al VI-lea după e.n., tracii își pierduseră deja identitatea și fuseseră romanizați sau grecizați. Așa încât slavii s-ar fi așezat, probabil, pe un substrat romanic.

Totuși, ceva nu e clar în această poveste: există asemănări mari de structură între bulgară și română, care nu au nimic de-a face cu latina și, prin urmare, sunt socotite de unii lingviști „coincidențe”. Mai mult, trebuie făcută o distincție între daco-moesiana vorbită între Dunăre și Balcani și traca vorbită dincolo de Balcani. Cât despre romanizarea moeso-dacilor sau a tracilor, în absența probelor e greu de susținut acest proces. E ușor de spus: tracii au fost romanizați, dar apoi au venit slavii care i-au asimilat și nu au mai rămas urme ale romanizării. Dar nu e argumentabil științific. În schimb, nu s-au șters cu totul urmele substratului dacic al limbii bulgare. Iar bulgarii nu se străduiesc să studieze acest aspect.

FRESCE DIN MORMÂNTUL TRAC DE LA KAZANLÂK-BULGARIA

Am pornit în căutarea dacilor și a tracilor de la sud de Dunare, într-o zi de vară, străbătând Bulgaria de la Ruse spre inima țării, prin păduri nesfârșite și sate mărunte ce par pustii. Ruse, Byala, Gorna, Veliko Târnovo, Dryanovo, Gabrovo, pasul Șipka, Kazanlâk - acesta e traseul care duce de la Dunăre în renumita Vale a Regilor Traci. Un traseu inițiatic, ce urcă brusc după Gabrovo, din câmpie în inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, cețurile sunt atât de dense, încât nu se mai vede nici marcajul de pe șosea, iar serpentinele amețitoare sunt străjuite de păduri neguroase. Un drum prin pâclă, frig și întuneric, bâjbâind la limită, care după o oră de infern coboară triumfător în lumină, în valea vestiților trandafiri de Damasc și a mormintelor regale, pictate cu cai și prințese. Ca și acum, în antichitate, acești munți trebuie să fi fost o pavăză teribilă în fața dușmanilor, o graniță de piatră. Nu e o întâmplare că regii traci și-au construit mormintele, dar și capitala, la poalele acestor munți. Iar faptul că s-au așezat la sud arată ca dominația lor se întindea spre Grecia, în vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor să-și fi creat o lume oarecum diferită, mai puțin influențată de civilizația grecilor și mai aproape de cea a Carpaților.

Mormântul regelui trac de la Șvestri-Bulgaria (posibil mormânt al regelui get Dromichete)

Ca și la noi, nici în Bulgaria nu au existat, după 1990, prea mulți bani pentru săpături arheologice. Fuseseră descoperite vestigii tracice imediat după cel de-al doilea război mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se bănuia că adăposteau morminte și tăinuiau comori, dar nu se făcuseră investigații sistematice la scară mai largă. În 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a plănuit o campanie de săpături, dar a obținut bani puțini, doar pentru o săptămână de lucru. Și a avut de ales: să sape la întâmplare, într-unul din tumuli, sperând ca artefactele găsite acolo să convingă autoritățile să-i dea mai mulți bani, sau să renunțe pe moment, încercând să obțină fonduri mai mari în viitor. A ales prima variantă. A săpat în tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamăgitoare. Apoi, a început să apară aurul: mormântul fusese dezvelit. Dar și pacea celui adormit fusese tulburată. Ploi teribile și vânturi puternice s-au stârnit dintr-o dată, spulberând tabara arheologilor. Kitov a mers însă înainte. A obținut fonduri și a condus expediția arheologică timp de șapte ani. În acei ani a descoperit comori fabuloase, construcții funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri și taine de nedescifrat. Într-un cuvânt, o lume întreagă ce părea să fi fost pierdută pentru totdeauna. Așa a ieșit la lumină „Valea Regilor Traci”.

Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se află la mica depărtare de Kazanlâk. T În Bulgaria există cca. 1500 de tumuli. Cercetați sunt doar câteva zeci. Astăzi, mormintele sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO și sunt extrem de bine conservate. Mormântul de la Kazanlâk are chiar o replică la scară, pe care o pot vizita turiștii, pentru ca originalul să fie cât mai puțin expus. Există drumuri de acces în stare perfectă până la aceste morminte, iluminare, ventilare, condiții de conservare, există indicatoare și ghizi. Autocarele cu turiști se revarsă ritmic, iar blițurile aparatelor de fotografiat clipesc în mâinile japonezilor veniți de peste mări și țări să viziteze lumea tracilor. (Dar nu și pe cea a dacilor!) Bulgarii au dezvoltat un înfloritor turism cultural, bazat pe moștenirea tracică. Vorbesc mereu de traci, se mândresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprentă a civilizației de azi a bulgarilor.

Mormântul regelui Seuthes - Muzeul din Kazanlâk adapostește multe dintre minunățiile descoperite în Valea Regilor, chiar dacă unele sunt replici, deoarece originalele se află la Sofia. Dar e minunat să poți vedea laolaltă, chiar la fața locului, obiectele care alcătuiau lumea tracilor. Cel mai incredibil obiect din muzeu îl constituie, cu siguranță, coroana regelui Seuthes al III-lea, descoperită în mormântul acestuia din movila Golyama Kosmatka: o cunună din ramuri, frunze de stejar și ghinde din aur, delicată și impunătoare în același timp, o operă de artă fără egal. Alături, se află bustul de bronz al regelui Seuthes. Cu părul șuvițe, barba bogată, nasul puternic, coroiat, și privirea ușor încruntată, dar pătrunzătoare, regele Seuthes pare să scruteze viitorul, cumva asemenea dacilor de pe arcul lui Constantin. Alături, splendide vase de aur și argint, amfore, arme, și toate cele trebuitoare să-l însoțească pe cel plecat.

Mormântul regelui, aflat la 15 minute distanță de Kazanlâk, se află în plin câmp. Strajuită de cireși încărcați de rod și de pajiști cu flori multicolore, movila răsare domol din câmpie, ca un animal gârbov. Asfaltul negru duce până la intrarea în „grobniță”, cum le spun bulgarii acestor morminte. La intrare, vorbesc cu ghidul, care îmi spune câte în lună și în stele despre traci și Seuthes, dar nu a auzit nici de daci, nici de Decebal. Intru în pântecele cocoașei de pământ, unde mă așteaptă lumea celor plecați dincolo. După un coridor de piatră lung de 13 metri, și două încăperi boltite, urmează o a treia, săpată toată într-un singur bloc de piatră, care a fost transformată în încăpere-sarcofag. Aici a fost înmormântat marele rege Seuthes al III-lea, a cărui capitală, Seuthopolis, se află astăzi sub apele lacului de acumulare Koprinka. Totuși, mormântul acesta nu mi se pare cu mult mai impresionant decât cel din movila Documaci, de lângă Mangalia. Cele două se aseamănă foarte mult ca arhitectură și chiar și nuanțele de vopsea conservate pe pereți par a fi identice. După mormântul lui Seuthes, mai vizitez movilele Helveția și Ostrușka. Acum încep să înțeleg rostul acestor morminte-temple. La Helveția, mormântul reprezenta matricea, uterul, iar cel decedat se întorcea înapoi de unde venise, prin tainele și riturile care se practicau asupra lui. Acest mormânt chiar are forma și neregularitățile unui uter și multe alte indicii trimit spre această interpretare. La Ostrușka, s-au conservat câteva picturi splendide, între care chipul îndurerat al unei nobile, probabil soția decedatului, o femeie frumoasă, distinsă, cu părul roșcat. Dar cele mai uluitoare picturi murale se găsesc în mormântul de la Kazanlâk. Aici, arta tracilor este prezentă în plin apogeul său, prefigurând arta Europei de mult mai târziu. Cupola amețitoare e acoperită de cercuri concentrice, cu scene diverse, asemenea unui templu păgân. Culorile și formele păstrate aievea evocă o lume serenă, cu cai frumoși, femei grațioase și mese îmbelșugate, un fel de paradis în ocru și albastru, ce converge spre personajul regal ce-și ține soața de mână cu tandrețe.

Mormintele tracilor nu par simple morminte. Sunt construcții impresionante, cu coridoare și încăperi boltite, cu uși de marmură străjuite de capete de zei și cu sisteme de închidere a ușilor care functionează și astăzi. Sunt lumi în sine la scară mai mică, în care se petrec lucruri tainice, la hotarul dintre viață și moarte, lucruri care pentru universul profan în care trăim nu mai au nici înțeles, nici importanță. Epoca pe care o acoperă este cea a secolelor VI-II î.e.n. Spre deosebire de traci, dacii aveau o altă viziune asupra lumii de dincolo. Exceptând influențele tracice din Dobrogea, lumea dacilor nu cunoaște astfel de „pregătiri” pentru lumea de dincolo, deoarece trupurile celor decedați erau incinerate. Cenușa era depusă într-o urnă, iar în epoca de vârf a regalității (sec. II î.e.n. - I e.n.), nici urnele nu mai sunt de găsit. Probabil că cenușa era împrăștiată în patru vânturi sau pe ape, iar spiritul era eliberat de povara trupului. Cât de mult din lumea aceasta a tracilor ne aparține? Nu știm prea bine. Îmi vin în minte unele similitudini, fără să le pot lega într-un fir prea solid, din lipsă de alte informații: o coroană asemanatoare cu acea a lui Seuthes, dar mai puțin elaborată, s-a găsit în mormântul cu papirus de la Mangalia, un inel de aur cu broască țestoasă, asemănător cu cel descoperit de bulgari în movila Sineva, s-a descoperit în movila de la Documaci, iar aceasta din urmă este extrem de asemănătoare cu mormintele tracice pe care le-am vizitat. Însă la noi nu se acceptă că cele două morminte - de la Callatis și de la Documaci - sunt tracice. „Nu se știe”, mi s-a spus: pot fi grecești, scitice, tracice mai puțin. Să vină bulgarii să ne lămurească.

Drumul prin Valea Regilor este un drum luminos, chiar dacă trece printre morminte. Un drum curat, ce respectă trecutul. Și nu pot să nu mă gândesc la dacii noștri, la drumurile, muzeele, indicatoarele noastre. La gunoaiele din cetățile dacice, la dezinteresul oficialităților, la furturile din situri, la infinitele gropi făcute de căutatori, la nepăsarea ucigatoare a celor ce ar fi în drept să facă, în sfârșit, ceva. Ceva, orice, cât de puțin, pentru noi, românii.

autor:aurora pețan-lingvist

vezi profil pe Google și alte articole în FORMULA AS