REPERE PSIHOLOGICE

Repere psihologice ale omului evoluat spiritual

În primul rând calmul este o caracteristică specială a acestui om. Te afli într-o mare de oameni agitați și dintr-o dată vezi pe unul dintre ei că e liniștit și că surâde ca și cum nu ar fi deloc afectat de toată nebunia momentului. Deja vrei să te îndrepți spre el, să îl cunoști. Simți că are ceva special și nu știi ce. Surâsul lui nu e un surâs orgolios, nu pare să spună „eu de voi râd acum”, ci e un surâs care pare să spună „stai liniștit, și această problemă va trece și va veni iar soarele”.

Da, optimismul este ceea ce nu trebuie să lipsească din personalitatea acestui om. În orice situație știe că există și ceva de învățat din aceea agitație, știe că fiecare problemă poartă în ea și soluția, dar încă nu e vizibilă. Încrederea în sine e atât de puternică, încât chiar și atunci când oamenii din jur spun că nu există șanse de reușită, omul superior nu renunță. Nu mai are cum să renunțe, a investit tot sufletul în ceea ce face, dacă ar renunța și-ar lasa acolo sufletul și ar rămâne gol pe dinăuntru.

Foarte grea este următoarea caracteristică: așteptarea. Omul superior nu se plictisește așteptând, el așteaptă altfel decât ceilalți oameni. Pentru el, așteptarea este cea care dă valoare lucrului pe care îl așteaptă. Cum de poate să aștepte fără să se plictisească aidoma celorlalți?... El își ține mintea atentă, sub control. Nu o lasă să sară de la un gând la altul, el e atent numai la ceea ce caută, ca un vânător în căutarea unei prăzi. Nu renunță, nu se plictisește de așteptare.

Când cineva spune minciuni sau bârfe despre el, acest om râde – nu întoarce vorbele în avantajul lui. Știe că are de a face cu niște copii imaturi. Rezistența la bârfele și minciunile celorlalți este o altă caracteristică a personalității perfecte. Dacă vrei să reușești asta și tu va trebui să îți spui de fiecare dată că acești oameni care te vorbesc de rău, de fapt au ei acele probleme pe care le pun pe umerii tăi. Nu îi judeca, ci acceptă ceea ce spun ei cu același surâs calm și detașat.

Răzbunarea este un cuvânt care nu există pentru omul care vrea să se dezvolte. Răzbunarea te face mic în ochii tăi și ai lumii. Dacă cineva simte dorința de răzbunare înseamnă că plătește cu aceeași monedă răul care i-a fost făcut. Asta pentru că nu are monede mai valoroase. Omul superior iartă persoana care i-a făcut rău, dar încearcă să repare acel rău. Nu stă cu mâinile în sân și nu face nimic, ci acționează, își urmărește obiectivele. Nu se roagă de nimeni și din aceasta cauză pare un pic nesociabil. Oamenii din jurul lui ar vrea ca acesta să ceară ajutor, nu le place să aibă lângă ei un om autonom. Însă omul pornit pe calea dezvoltarii personale este din ce în ce mai autonom. Cu fiecare zi ce trece el se maturizează și de la starea de copil neajutorat devine adult.

Visul – atunci când un om începe să se dezvolte își schimbă visele, viața lui îi cere să viseze că zboară mai sus. Vrea mai mult, nu se mai mulțumește să fie numai bucuros, ci vrea să fie fericit. Nu îi mai este de ajuns o viața calduța, vrea o viață fierbinte. Cu toate astea, obiectivele pe care și le stabilește nu îi devin obsesie. Dacă ai început deja să mergi pe aceasta cale știi că omul superior este flexibil. Dacă un obiectiv este de neatins nu se sinucide, se adaptează. Nu trece peste cadavre ca să îți atingă obiectivul – știe când să renunțe.

E perfect adaptat la resursele pe care le are, nu suferă pentru că după luni vine marți. Știe că ceea ce este inevitabil trebuie acceptat cu calm. Atunci când nu reușește să își atingă obiectivele, când are parte de eșec, își reanalizează strategia și o adaptează. Pentru el succesul sau eșecul sunt fiecare importante. Succesul îi spune că a reușit să înțeleagă mecanismele universului și să se adapteze la ele. Eșecul, pe de altă parte, îi spune tot ce are nevoie despre lispurile cu care încă se confruntă. Eșecul poartă în el mult mai multă informație decât succesul. Omul superior știe asta și este atent la cauzele adevărate ale eșecului, care de cele mai multe ori sunt în el, nu în afara lui. El știe că poate a ales greșit strategia, sau că poate nu își dorește din toata ființa acel obiectiv.

Ceva special îl definește însa pe acest om. Chiar dacă și-a văzut visul distrus, nu abandonează. Nu poate să abandoneze. Suportă orice, dar merge înainte. Dacă nu îi reușește o strategie și nu își atinge un vis astăzi, el mâine insistă din nou. Dacă lumea îi spune că ceva este imposibil, el spune că în acest caz o să îl atingă un pic mai târziu, dar cu siguranță îl va atinge.

Își asumă riscuri – are așa mare încredere în oameni și în el încât riscă totul. Riscă să piardă tot ce are pentru că știe că dacă deja a reușit o dată să clădească, va reuși și a doua oară. Știe să piardă fără să renunțe. Chiar dacă cei din jur îi spun să se oprească pentru că riscă prea mult, el știe că jocul este mai important pentru el decât caștigul. Dacă ar trebui să aleagă între câștigul final și jocul în sine, ar alege jocul fără să stea pe gânduri.

Dacă omul superior este înconjurat de mulțime sau e singur în cameră se comportă la fel. Pur și simplu se simte relaxat în ambele situații. Nu caută să iasă în evidența în mijlocul unui grup. Nu râde de ceilalți, dar nici nu stă rezervat făcând pe deșteptul. Pur și simplu, se adaptează. Cred că acesta este cuvântul cheie care definește cel mai mult acest model de om: adaptarea.

Atunci cand ceilalți oameni își pun toată încrederea în prieteni sau familie, omul superior știe că nu are voie să ceară nimănui nimic. Nu el este centrul universului, buricul pământului. El știe că nimeni nu s-a născut ca să îl servească pe el, ca să îl facă pe el fericit. În orice relație, un asemenea om cere puțin și oferă mult. Îi place să îi facă pe alții fericiți, dar nu cere același lucru de la ceilalți. Face contrar celor care spun „să se comporte cu mine, așa cum mă comport eu cu ei”. El crede că problemele lui sunt mai mici decât ale celorlalți, așa că nu are voie să îi încarce și el cu cereri.

Caracteristica mea preferată – poate și pentru că am simțit-o numai pentru câteva momente în viața – este trăirea prezentului. Omul superior nu se gândește cu regret la trecut, nu zice „ce bine a fost anul trecut, mult mai bine decât acum”. El știe că fiecare moment are farmecul lui, dacă știi să îl savurezi. Dacă știi să cauți ceva plăcut în fiecare clipă, o faci să devină eternă. Viitorul nu îl interesează decât pentru planificare. Nu se gândește că o să îi fie bine în viitor. În viitor o să îi fie exact așa cum o să îi fie. Pentru el, viitorul înseamnă încă o zi în care va învăța ceva nou. Își propune obiective, dar le trăiește deja din prezent.

Momentul prezent e cel care îl bucură, nu viitorul sau trecutul.

                                                     (Fragment dintr-un articol scris de Marius Simion)