OPINIA ALTORA - 1932

OPINIA ALTORA

SIMPLIFICAREA STATULUI

De la Aristotel, cel dintâi teoritician al politicii-ştiinţa, meşteşug sau artă,-şi până la d. Nae Ionescu-cel din urmă „visător” al unui stat ţărănesc ( scuzaţi apropierea), minţile conducătorilor practici s-au zbătut mereu între interesele pe care le dictau actele şi legile şi între realităţile naţionale, militare, economice sau sociale, care le impuneau uneori anume programe şi realizări. Ne gândim, fireşte, la oamenii de stat, la acele personalităţi care nu ies pe la toate răspântiile electorale, ci se ivesc întocmai ca steaua vechilor corăbieri rătăciţi pe mare. Din zbuciumul contradictoriu şi din elanul creator de noi forme de stat-mai adecvată firei, gradului de evoluţie şi împrejurărilor de tot felul ale poporului de conduşi, au răsărit , precum vedem, toate izvoarele de civilizaţie şi de viaţă modernă, de cultură şi de confort general, de care cu atâta seninătate beneficiem azi cu toţii, nemai amintindu-ne decât foarte rar de acei precursori eroici cari ne-au ajutat prin veacuri să stăm azi la nivelul acesta.

Între alte mari preocupări politice ale acestor bărbaţi de stat, mai vechi şi mai noi, mai depărtaţi, sau mai apropiaţi, a fost şi aceea, foarte importantă, a structurei statului la al cărui destin erau chemaţi să veghieze. Nu vom pomeni aci nici de Cromwell, nici de Cavour, nici de Napoleon-pentru a aminti doar trei din marile figuri caracteristice şi determinante în istoria politică a Europei de eri,-ci ne vom mărgini la o singură latură a problemei Statului, strict actuală, amintind, ca introducere, faptul că noi am copiat, aidoma, statul apusean care s-a vădit a fi o plantă exotică, de seră, pentru noi Românii.

Din isprava aceasta a înaintaşilor noştri, utopici şi grăbiţi, ispravă pe care într-o zi va trebui s-o urmărim dela origine până azi, în toate formele şi urmările ei, a eşit România noastră pe care, după 14 ani dela întregirea ei, ne dăm seama că nu o mai putem conduce din lipsă de mijloace- mai ales financiare.

Va fi de vină şi criza care e mondială, va fi de vină şi politica de căpătuire şi îmbogăţire cu orice preţ a atâtor grupuri şi persoane-altfel onorabile, va fi de vină însăşi populaţia care, neavând educaţie cetăţenească şi patriotism luminat şi activ, îşi face anevoe şi pe jumătate datoria către statul acesta care totuşi îi oferă atâtea compensaţiuni. Dar vina de căpetenie este însăşi structura iniţială, deformată şi sporită excesiv cu fiecare nou parlament, a statului român copiat aidoma, în toate aşezământele lui, după ţările apusene cu care avem foarte vagi şi reduse afinităţi sociale, psichologice şi economice.

Noi suntem un popor de păstori, de plugari şi de răzeşi. Ce ne-au putut da nouă formele de stat apusean, mai înainte de toate, decât prilej de risipă şi de excrescenţe sociale parazitare? Puţine compensaţii pentru ceeace am cheltuit. Şi aceasta mai putea să dureze, dacă şcolile n-ar fi revărsat asupra producţiei şi economiei naţionale cu mult mai multe guri de cât braţe şi dacă pe urmele războiului întregitor, dar totdeodată ruinător, n-ar fi venit ani de secetă materială şi morală, ani de plăţi externe şi de împrumuturi şi concesiuni deprimante şi sugrumătoare.

Acestea toate însă, ne-au adus acolo de unde orice altă ţară, mai puţin binecuvântată şi dăruită de Dumnezeu cu atâtea bunuri, ar fi căzut de mult în groapa felimentului.

Care-i soluţia, fie şi provizorie, dar mântuitoare, în greul impas de astăzi?

S-ar părea că, în afară de amânarea şi prelungirea poliţelor externe, nu ar fi alta mai bună decât aceea a adaptării aparatului de stat la puterile noastre de întreţinere şi deci la restrângerea lui în vederea numai a necesităţilor absolute. Un mic început s-a făcut prin desfiinţarea unui număr de şcoli. Dar aceasta e prea puţin. Reducerea bugetului la jumătate, cuprinzând însă plata cuponului, este o autoflagelare, un act disperat. Salariile de mizerie, concedieri în massă din slujbele statului, sunt iarăşi măsuri intempestive şi simple. Deslănţuirea urgiei fiscale-imaginare, este aproape inoperantă, date fiind împrejurările şi mai cu seamă oamenii - fisc şi contribuabili.

A, dacă oameni politici care conduc azi ţara ar fi dispuşi să piardă jumătate din partizanii lor şi în primul an jumătate din popularitatea pe care o au şi dacă ar fi dispuşi să muncească metodic, zi şi noapte, pe echipe, cu diurne rezonabile, la examinarea întregului aşezământ al statului român, - s-ar putea întâmpla minunea să vedem într-un an sau doi C.F.R. cu excedente considerabile, caşi o mulţime de întreprinderi şi bunuri ale statului care astăzi secătuiesc bugetul general.

Pentrucă dacă este ceva care înspăimântă şi revoltă pe oricine priveşte obiectiv şi cu grijă de interesul general lucrurile dela noi, este lipsa totală de corectitudine şi de ruşine a acelora care conduc marile întreprinderi de stat ce trebuie să dea statului venituri şi care, fiind plătiţi princiar, dau totuş noi sarcini ţării, în loc să-i ofere, din al ei, un oarecare profit.

Nu pretindem dela C.F.R. venituri ca acelea ale C.A.M. despre care am vorbit în numărul trecut al revistei. Dar să-i interzicem deficitul, să-i cerem câştig şi să sancţionăm abuzul de risipa. Se vorbeşte că la C.F.R. ar exista o serie de abuzuri şi de risipe care se cifrează la miliarde, explicând numai acestea deficitul înregistrat cu regularitate.

Dar armata de ingineri, directori, inspectori, controlori, etc. care activează fantomatic, sau ruinător? Dar localurile, retribuirile, fasturile, misiunile?

Şi C.F.R.. nu e de cât un exemplu, tipic, se înţelege, dar câte alte întreprinderi şi bunuri ale statului nu au ajuns de batjocură pe mâna unor oameni a căror unică justificare în serviciul care-i întreţine ar fi să dea rezultate comerciale bune.

Am mai spus-o şi o repetăm: dacă barem jumătate din parlamentarii noştri ar năzui să-şi înţeleagă şi să-şi facă pe deplin datoria de servitori ai Naţiunii, i-am putea ţine în permanent concediu, cu diurnă, cu condiţiunea să aducă fiecare odată într-o lună un raport despre o stare de îndreptat, despre un om de schimbat, mulţumită căruia să se realizeze o economie, sau un beneficiu pentru stat. În trecutul parlament am felicitat pe doi d-ni deputaţi care au adus statului un beneficiu de milioane prin două cercetări făcute de ei şi prin soluţia cerută şi obţinută de ei. Iată cum se poate exercita mandatul de parlamentar, iată cum se poate spori prestigiul Reprezentanţei Naţionale şi justifica şi supracompensa cheltuielile strâns legate de funcţiunea aceasta egală Coroanei.

Ne-am bucura nespus văzând că sugestia noastră e primită şi urmată. Am putea propune un ante-proect de organizare a activităţii extraparlamentare, pe specialităţi şi pe regiuni. Am putea da concurs, împreună cu toată presa, pentru reuşita unei atari iniţiative.

Regulamentul Corpurilor Legiuitoare s-ar putea modifica pentru ca ele să fie în drept a lucra şi cu mai puţini parlamentari prezenţi, ca în Anglia şi Franţa.

Sau, deocamdată activitatea extraparlamentară să se mărginească la vacanţe şi zile de concediu.

În locul atâtor întrebări, comunicări sau interpelări, mai toate fără rezultat, pentrucă cele mai multe sunt de ordin particular sau de interes local şi mărginit, am dori să vedem perindându-se la tribună cât mai mulţi parlamentari, pregătiţi, formaţi, documentaţi şi având chiar şi soluţiuni practice, care să concureze la rezolvarea capitalei probleme a zilelor noastre:

Simplificarea statului şi ridicarea veniturilor lui peste nivelul cheltuielilor, pe cale practică.

Să înveţe, de voe sau de nevoe, paraziţii bugetului, că în ţara aceasta unde atâţia proaspeţi mosafiri huzuresc şi fac averi, vor putea şi ei, dând din mâini şi din picioare, să-şi câştige bucata de pâine, întărind statul român, iar nu ruinându-l şi oferindu-i plocon oricărui aventurier internaţional!

N.Russu Ardeleanu.

(Revista Parlamentul Românesc, din 10 august 1932)

NIMIC NOU SUB SOARE...