(Scenariu pentru tineret – aprobat de Ministerul Educaţiei Tineretului şi Sportului să intre în producţie la Casa de Film a Ministerului Turismlui, având în vedere rolul său educativ pentru tânăra generaţie ).
Într-un sat, tare îndepărtat de orişice oraş, pe unde-ar fi slujbaşi, într-o căsuţă , lângă poieniţă, trăia cu familia ei, o fetiţă.
Fetiţa purta o scufiţă ( gros-plan ). Scufiţa era roşie cum e roşia coaptă şi o făcuse bunicuţa pentru a ei nepoată.
Fetiţa se juca în poieniţă cu Grivei, căţelul ei ( panoramare cadru ), când mama o strigă din casă: „- Lasă joaca şi vino, Scufiţa mea dragă, să-ţi dau o treabă!” Şi fetiţa alergă degrabă să vadă ce-i. Aşa făcu şi Grivei. Zise mama către ei, amândoi:
- Aţi uitat că azi e joi, ziua în care Scufiţa merge la bunicuţa să-i ducă de mâncare? …
Scufiţa lăsă joaca şi ascultă, sărmana, ce-i spune mama:
- Ai şapte ani, eşti mare de-acum, poţi merge singură la drum. Du-l pe Grivei la coteţ şi eu am să-ţi aduc un coşuleţ. Ţi-am pus în coşuleţ de toate: trei plase de cartofi, trei de tomate, trei pui şi-o raţă friptă pe varză-năbuşită, un cozonac, un chil de vin şi un dovleac mai copt, budincă, prăjituri, compot… Poţi să le duci pe toate?... - Pot! - Aşa, fetiţa mea, de-acum eşti mare! Gata cu joaca! Şi nu uita să fii cuminte, să ţii de drum, tot înainte! ...
Scufiţa luă coşul cu merinde, se opinti la drum şi într-un ceas, putea să jure!, ajunse la Pădure, un loc ştiut, unde aprinse un foc, aşa cum şi în alte joi a mai făcut.
Iar mai apoi şi alţi copii cuminţi, având coşuleţe de la părinţi, se adunară lângă foc… Pe dată porni veselie şi joc, iar într-un târziu, cântând sau fluierând, au plecat spre bunicuţele lor, sărind într-un picior…
Auzi, poveste! Aşa ceva, azi, nu mai este!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu