CIOCÂRLIA ȘI STICLETELE

POEME ÎN PROZĂ:

Ciocârlia se ridică la cer. Mai încolo, se va aşeza pe-un bulgăre de pământ.

E periculos să ai o puşcă. Îţi închipui că nu omoară. Trag, nu ca s-o omor, ci ca să văd ce-o să se întâmple. Mă apropii. Ciocârlia stă pe burtă, labele ei se agită, ciocul i se închide şi se deschide, rămâne întredeschis; mica pereche de foarfeci taie sânge. Ciocârlie, de-ai putea deveni gândul meu cel mai delicat, remuşcarea mea ce a mai scumpă. A murit pentru celelalte.Mi-am rupt permisul şi mi-am atârnat puşca în cui. (Jules Renard)

*

Fetiţa

de Bonifaciu Florescu (1848-1899)

Treceam prin Cişmigiu. Întâlnii o femeie care ţinea de mână o fetiţă: „Mamă, ascultă, ascultă.” Ş-o trăgea de mână. „Mamă, sticletele! sticletele meu care a zburat! Cât de dulce cântă! Dă-mi-l; dă-mi-l, mamă”. Ş-o trăgea de mână, târând-o spre lac. Mama o reţinea. Mă apropiasem surâzând. Zării lacrimi în ochii mumei. Uimit, privii copila: era oarbă.(1894)

*