marți, 11 iunie 2013

DE PE O ALTĂ PLANETĂ

     Locuitorii de pe o mare insulă necunoscută altor oameni măsurau timpul după un calendar propriu, în care anul avea 300 de zile. Deţin, din surse sigure şi independente, informaţia că aceştia trăiesc deja în secolul al XXIV-lea. Ceea ce pentru noi, cei care am fost mai generoşi, oferind anului 365 de zile şi, din 4 în 4 ani, chiar mai mult decât atât, pare de domeniul fanteziei, la Ei a fost deja împlinit în realitate. Luând hotărârea ca anul lor să se încheie mai repede, şi-au dozat perioadele de efort şi repaus astfel încât fiecare să poată folosi 12 ore pentru somn, instruire, sport, familie etc şi 12 ore pentru munca productivă.
    Să nu vă miraţi prea tare dacă vă spun că astfel organizaţi, Ei aveau un concediu anual de 100 de zile! Respectând un ritm strict de viaţă şi o perfectă organizare economico-socială extrem de eficientă, Ei reuşeau să-şi asigure un trai îmbelşugat şi liniştit în numai 200 de zile, fără să risipească vreuna. Vă întrebaţi desigur, unde plecau Ei în concediu? V-aş răspunde că nu plecau neapărat undeva  special, insula fiind dotată cu tot confortul tehnic şi natural necesar unei perfecte relaxări, dar ultima modă -conform aceloraşi surse care doresc să-şi păstreze anonimatul- consta în organizarea unor excursii în lumea primitivă a oamenilor secolului XXI.
    Călătoria începea numai după un riguros control medical şi după administrarea unor pastile amnezice care aveau efect până la revenirea pe insulă.
    De asemenea, o comisie de experţi în cercetarea formelor de viaţă primitive hotăra, în urma unor riguroase examene, lista participanţilor la ineditele voiaje. De regulă, erau respinşi cei care îmbinau în mod armonios frumuseţea fizică şi morală cu un nivel superior de cultură şi inteligenţă. Din această cauză plecau foarte puţini în excursii, neprimind vize… pentru alte teritorii - locuite de nişte primitivi din anul 2013 d. Hr.
    Ar fi dat imediat de bănuit că ar fi de pe altă planetă!...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu