O POVESTE MĂRUNȚICĂ

A fost odată ca niciodată, pentru că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un uriaș cu ochi albaștri, îndrăgostit de o femeie mărunțică, care iubea o casă foarte mică, cu o gradină sub fereastră, iar în grădină, mult caprifoi cu florile-n lumină. Dar uriașul, o iubea... o iubea cu... dragostea-i de uriaș, și mâinile-i făcute să înalțe un întreg oraș se-mpiedicau și nu erau în stare să apuce lucruri mărunțele, adică să dureze o casă foarte mică, cu o gradină sub fereastră, iar în gradină, mult caprifoi cu florile-n lumină.

A fost odată ca niciodată, pentru că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un uriaș cu ochi albaștri, îndrăgostit de o femeie mărunțică. Și, într-o bună zi, visând la geamul casei sale cu grădină, ea, ochilor albaștri le-a spus: „Rămâneți cu bine". Și, a venit un oarecine cu stare, și avere, și a dus-o pe femeia mărunțică la visul ei, adică i-a construit o casă foarte mică, cu grădină sub fereastră, iar în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină.

Și uriașul... dar uriașul... uriașul a-nțeles... că dragostea-i de uriaș nu poate ca să-ncapă într-o căsuță foarte mică, cu o grădină sub fereastră, iar în grădină, mult caprifoi cu florile-n lumină.

Deci a fost odată ca niciodată
Un uriaș cu ochi albaștri
Îndrăgostit de o femeie mărunțică,
Femeia... visa.

Nâzim Hikmet