COMPARTIMENTUL ÎNDRĂGOSTIŢILOR
Trenul s-a pus în mișcare. O tânără pereche s-a desprins de
la fereastra de pe culoar și ne-a cerut, politicos, permisiunea să
ocupe cele două locuri rămase libere în compartiment. S-au așezat, de fapt,
doar pe unul și
jumătate, ţinând cont de dimensiunile doamnei care ocupa locul de la geam…
–
Îmi permiteţi să răsfoiesc și eu puţin ziarul dvs. ?
–
Cu plăcere, vă rog, eu nu
citesc decât pagina de sport şi rubrica Meteo...
Am primit încuviinţarea amabilă a domnului de lângă mine, dar nici vorbă
să mă pot concentra asupra editorialului, când, în faţa mea, tinerii
îndrăgostiţi au început să se sărute, fără să ţină cont de martori. Faptul
concret, rupt din viaţă, la care asistam - tânărul mângâia duios părul fetei,
potrivindu-i-l după urechi - îmi atrăgea irezistibil atenţia. Şi nu doar mie...
Doamna de vizavi renunţase să afle cine era criminalul care se ascundea în
ultimele pagini ale romanului poliţist pe care îl citea, iar pasagerii de lângă
fereastră uitaseră să admire peisajul ce se derula în goana trenului. Era
evident că atenţia întregului compartiment era absorbită de cei doi
îndrăgostiţi, care, mână-n mână, ochi în ochi, se sărutau fără să le pese de
privirile celor din jur.
–
Doamne, ce mult se iubesc!, îmi
șopti vecina la ureche.
–
Ca doi porumbei!... Dar n-o să
dureze, vă spun eu, adăugă, cu un regret nedisimulat, domnul de alături.
În faţa acestei imagini, mi-am declarat sprijinul, simpatia și încrederea
într-un viitor luminos al Iubirii cu i-mare…
Deodată, fata se desprinse din îmbrăţișare, și spuse
încet:
–
Trebuie să cobor la următoarea
oprire...
Vădit afectat, tânărul se ridică pentru a-i coborî valiza. Până la
oprirea trenului în gară , întregul compartiment aștepta punctual
culminant: cum se vor despărţi cei doi îndrăgostiţi?...
–
Parcă-i un serial de
telenovelă!, îmi șopti vecina.
Trenul își
încetini viteza. Fata refuză gestul lui politicos, își coborî singură
valiza, și
deschise ușa
com-partimentului. Înainte de a ieși pe culoar, se întoarse spre tânărul
care o sorbea din ochi, și-i spuse, cu aerul unei fete
binecrescute:
– La revedere, mi-a făcut plăcere că te-am cunoscut. Poate ne mai
întâlnim pe tren... Take care!
VIS DE DIMINEAŢĂ
A fost odată ca niciodată, un armăsar mândru și sălbatic,
fruntea hergheliei din fruntea hergheliilor!...
Mulţi nervi își mai făcuse fermierul cu el! De câte
ori încercase să-i pună șaua pe spinare, de atâtea ori rămăsese
cu buza umflată și şaua înapoi, în cui…
Era o dimineaţă de primăvară înmugurită; păsărelele ciripeau, fluturii
dansau prin aer, câinii alergau găinile, iar calul…, calul fremăta cu şaua pe
spinare. Totul era prea frumos! Fermierul se apropie, uluit şi neîncrezător.
Când ajunse la doi paşi de cal, întinzând mâna să pipăie şaua, armăsarul
întoarse capul spre el şi zise: - Am vrut să-ţi fac o bucurie în dimineaţa
asta minunată!...
…După ce se trezi, fermierul aprinse focul
în soba cu lemne, puse o oală în care să fiarbă apa pentru mămăligă, şi, tremurând
de frig, se îndreptă, înjurând, spre grajduri.
Amorţit, câinele moţăia, încovrigat, în faţa cuştii…
DORINŢA
Priveam tăcut afară, stând cu mâinile în
buzunare, în faţa ferestrei. Mă aflam în camera rotundă, care ar fi putut fi
transformată în birou de lucru, dacă ar fi avut o sursă de încălzire şi o
fereastră mai mare. Însă ochiul acela de geam, aproape inutil în menirea lui,
folosit eficient doar ca o „gură de aerisire”, îţi dădea o senzaţie de
claustrare. Camera rotundă era doar un refugiu...în care îţi puteai găsi
liniştea.
Afară, vântul spulbera zăpada, conform
previziunilor meteorologice.
– De ce..., cum ai putut să-mi faci una ca asta?! am întrebat-o fără
s-o privesc.
– Bine, dar tu ştii bine că te iubesc din prima clipă când te-am
cunoscut, răspunse ea, încercând să-mi atingă obrazul cu mâna.
Atunci, m-am întors brusc spre ea şi i-am
tras, fără vorbe, două perechi de palme... Gura, lovită, devenise senzuală.
Ochii-i străluceau lăuntric, între plâns şi dorinţă.
– Sărută-mă, îmi şopti, fără să observe că soţul ei, Mihai, tocmai
intrase în cameră, cu un pahar de şampanie în mână.
– Aici mi-eraţi, porumbeilor?, zise el, vesel nevoie mare. Veniţi şi
voi jos, în sufragerie... Au venit năşicii. Ne-au făcut cadou un tablou de
Grigorescu. He, he, he..., ăsta zic şi eu Moş Crăciun!...
VIZITA TINEREI DOAMNE
–
Doctore, cum se mai simte soţul
meu? Nu l-am mai vă-zut de-o saptămână. Am fost plecată în turneu...Ştiţi, cu
teatrul...Am jucat mult în provincie...
– Oh, nu vă faceţi griji, scumpă doamnă, soţul dum-neavoastră „a luat”
trei kilograme...
– Vai, atunci înseamnă că-i merge foarte bine!
– N-aş spune... I-am pus doar piciorul stâng în ghips... A căzut pe
scări noaptea trecută; n-are nimic serios la picior, dar am profitat de
întâmplare pentru a încerca să-i mai
potolesc anumite elanuri amoroase redeştep-tate acum, ca o întoarcere la
frumoasa-i tinereţe cazonă. Arată la toată lumea o fotografie de pe vremea când
era ofiţer de cavalerie şi vrea să retrăiască fiorul aventurilor galante,
curtând doctoriţele şi asistentele din salon.
Adevărul e că
nici lor nu le displace să primească toată ziua complimente şi să asculte
declaraţii parfumate de amor... Mă înţelegeţi, nu-i aşa?...
– Vai, domnule doctor, dumneavoastră vorbiţi întot-deauna atât de
frumos, şi sunteţi mereu atât de amabil,
vă sunt atât de îndatorată, atât de... şi
ştiţi, eu, de fapt... eu... cum să vă spun, cred că v-am spus deja prea mult
şi nu
trebuia...
– Vă înţeleg, scumpă doamnă, de când cu boala soţului sunteţi mai mult
singură şi aveţi nevoie de cineva căruia să-i destăinuiţi micile întâmplări de
zi cu zi, micile bucurii sau necazuri, cărţile citite, spectacolele vizionate,
fiorul unui clar de lună peste frunzişul copacilor...
Ea îl aude din ce în ce mai neclar. O
ameţeşte cu vor- băria lui, cu
apropierea lui, cu privirea lui.
Simte adânc,
violent senzaţia unui sărut crispat, rece, dur, calculat... dar atât de plăcut!
Apoi, o senzaţie de plăcută relaxare, ca după o baie fierbinte. Doctorul era al
ei. El răzbuna acum căsătoria ei nenorocită, de fată tânără şi educată, dar
săracă.
Într-un târziu, se făcu prea târziu şi
trebui să plece, gândindu-se, înfiorată, la următoarea vizită.
În salonul său, generalul adormise,
aşteptându-şi soţia, care trebuia să-i aline suferinţa unui picior pus în ghips
doar...de amorul artei.
FAPT DIVERS
Un profesor
de filozofie din Caracal, care absolvise de curând cursurile unei facultăţi la
distanţă din Suceava şi a cărui operă postuniversitară cumula două eseuri
despre
„ Originea şi semnificaţia, pe bază de
arhetipuri, a ban-curilor cu olteni ” - publicate în ziarul condus de un cara-calean
celebru - s-a însurat cu o profesoară de educaţie fizică, fostă jucătoare de
handbal la Râmnicu Vâlcea.
După şase luni, cei doi tineri au divorţat
din cauza ne-potrivirii de caracter şi au plecat, separat, să muncească în
Spania, pentru a-şi face un viitor .
FOTOGRAFIE
DE NUNTĂ
Lăutarul cântă behăit, dar cu multă simţire
„Ia-ţi mireasă ziua bună, de la tată, de
la mumă”... După un timp, pe obrajii îmbujoraţi ai miresei, nuntaşii au
putut vedea, cu emoţie, curgând câteva la-crimi.„Vai cât e de sensibilă, mititica”,
şuşoteau
câteva
cucoane,
bouche á
oreille... Ginerică
zâmbea
tâmp, să nu creadă lumea că mireasa plânge din cauză că s-a măritat cu el. Adevărul
era însă altul.
Mireasa
începuse să lăcrimeze, gândindu-se că nu mai avea de la cine să-şi ia rămas
bun.
Nu
a avut când şi nu va mai avea vreodată. Părinţii săi muriseră într-un accident
de maşină, cu un an şi mai bine în urmă. Rămasă singură, a hotărât să se mărite
cu omul ăsta, pe care nu-l iubea cine ştie ce...
Lăutarul
nu ştia nimic din toate astea. El primise nişte bani şi cânta behăit:
„Ia-ţi mireasă ziua bună...”
Câţiva nuntaşi erau deja beţi. Pozarul cerea zâmbete…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu